Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 aprilie 2025

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.56/2025
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 aprilie 2025

8. Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - O Europă mai simplă şi mai rapidă: comunicare privind punerea în aplicare şi simplificarea COM (2025) 47 (PHCD 37/2025) (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PHC nr. 37/2025

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

................................................

11. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - O Europă mai simplă şi mai rapidă: comunicare privind punerea în aplicare şi simplificarea COM (2025) 47; PHCD 37/2025.

Comisia pentru afaceri europene, vă rog.

Domnul Ovidiu-Vasile Cîmpean:

Raport privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - O Europă mai simplă şi mai rapidă: comunicare privind punerea în aplicare şi simplificarea Comunicarea 47/2025 a Comisiei Europene

Având în vedere nota de informare transmisă de Ministerul Afacerilor Externe, punctele de vedere transmise de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului şi de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, fişa de informare elaborată de către Direcţia pentru Uniunea Europeană a Camerei Deputaţilor, analiza realizată de Comisia pentru afaceri europene, Comisia pentru afaceri europene, în principal:

- a susţinut agenda de simplificare şi punere în aplicare, promovată de Comisia Europeană;

- a solicitat implicarea sporită a parlamentelor naţionale în formularea politicilor şi legislaţiei Uniunii Europene;

- a recomandat consolidarea dreptului de petiţionare şi a dreptului de sesizare a instituţiilor şi organelor consultative ale Uniunii, ca instrumente pentru detectarea încălcării dreptului Uniunii;

- a susţinut reducerea sarcinilor administrative, în particular pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi pentru cele nou înfiinţate.

Opinia a fost supusă dezbaterii în şedinţa Comisiei pentru afaceri europene din 15 aprilie 2025 şi a fost adoptată cu unanimitate de voturi.

Supunem aprobării plenului Camerei Deputaţilor opinia, în forma adoptată de Comisia pentru afaceri europene.

Vă mulţumesc.

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Gheorghe Andrei Daniel, PNL, vă rog.

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Vă mulţumesc.

Partidul Naţional Liberal va susţine adoptarea opiniei prezente şi acest lucru mi se pare unul absolut firesc, ţinând cont că sunt enunţate o serie de principii pe care le considerăm vitale pentru o bună comunicare la nivelul instituţiilor europene.

În primul rând, se vorbeşte despre principiul subsidiarităţii, unul din principiile fundamentale pe baza cărora a fost construită Comunitatea Europeană, încă de după cel de-Al Doilea Război Mondial, de la 1950, de către părinţii fondatori ai Uniunii Europene, Robert Schuman, Jean Monnet, Alcide De Gasperi şi mulţi alţii dintre ei, care au mizat puternic pe tot ceea ce înseamnă acest principiu care ţine de descentralizare, ţine de limitarea controlului central asupra deciziei locale şi ţine de democratizarea nivelelor de decizie politico-administrativă.

De asemenea, se vorbeşte despre transparenţă, un lucru esenţial în orice formă de comunicare instituţională, interinstituţională ori oficială şi care nu are decât efectul de a creşte eficienţa şi gradul de încredere, şi de simplificare şi echilibru, lucruri care sunt fundamentale, pentru a reuşi a fi depăşită birocraţia cu care ne confruntăm cu toţii şi care reprezintă una din marile provocări, nu doar la nivel naţional, cât şi la nivel european.

Aşadar, în baza acestor principii liberale, în esenţă, noi vom susţine şi vom da un vot de adoptare a prezentului proiect de hotărâre.

Vă mulţumesc.

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Pe procedură, domnul Popa, vă rog.

................................................

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

................................................

Velcescu Florin-Bogdan, Grupul AUR, vă rog.

Domnul Florin-Bogdan Velcescu:

N-am văzut în această comunicare statul de drept. Cred că a fost arestat de cei de la USR.

Nu ştiu, cred că ar trebui să se vadă în instanţă dacă au pierdut sau au câştigat procesele cu doamna Elena Lasconi.

Mi se pare ciudat că trebuie să vorbim de stat de drept, aici, în România, unde am anulat alegeri. Aţi uitat că am anulat alegeri? Aţi uitat că n-aţi dovedit nimic până acum legat de aceste alegeri? Şi vreţi să condiţi... (I se întrerupe microfonul.)

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Aţi uitat la ce proiect sunteţi? (Vociferări.)

Eu vi-l pornesc dacă vorbiţi despre acest proiect. Dacă nu, îl opresc iarăşi, să ştiţi!

Vă rog.

Domnul Florin-Bogdan Velcescu:

Mulţumesc.

Era o comunicare, ca multe alte comunicări europene care vin, aşa, cu forţa, dar n-am văzut statul de drept. Şi am vrut să mă asigur că la următoarele va fi indicat acest punct - statul ăsta de drept, care e ceva, aşa, foarte, foarte vag.

Aş vrea, totuşi, să văd USR-ul mai activ cu statul de drept, când vine vorba de alegeri. Alegeri interne în partidul dumneavoastră, dacă aveţi acest stat de drept. (Aplauze.)

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Enachi Raisa, SOS, vă rog.

Nu mai doriţi să interveniţi?

Doamna Raisa Enachi:

Stimaţi colegi,

Proiectul de hotărâre care a fost citit anterior de Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor nu exprimă nicio rezervă şi nu semnalează niciun risc, nu solicită nicio clarificare.

Iar în acest context, fiind vorba sau venind vorba de la alţi colegi, că vorbim tot de stat de drept, eu îmi doresc să atrag atenţia asupra Constituţiei României.

În Secţiunea a 3-a vorbim despre legiferare. Da? Şi toată lumea ştie că adoptăm legi - constituţionale, organice, ordinare.

Şi o să fiu mai punctuală şi mă refer aici la proiectul de hotărâre, pct. 5.

Şi o să-i dau citire: "recomandă utilizarea instrumentelor inovatoare în domeniul elaborării politicilor publice şi legiferării - precum dispoziţii având caracter experimental şi spaţii de testare în materia reglementării".

Stimaţi colegi,

Păi, aici, noi ce facem, experimentăm? Adoptăm legi ca să fie doar... Din punctul de vedere a fi experimentate... Mie mi se pare o absurditate şi vă îndemn să fim mult mai transparenţi şi să fim mult mai echilibraţi.

Iar Grupul parlamentar SOS România va vota contra acestui proiect de hotărâre.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Dacă sunt obiecţii la titlu? Nu. Adoptat.

La preambul? Nu. Adoptat.

La articolul unic, obiecţii? Nu. Adoptat.

Dezbaterile sunt finalizate.

Proiectul de hotărâre rămâne la votul final.

Domnule Coleşa, pe procedură, vă rog.