Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 iunie 2025
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.83/2025
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 iunie 2025 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 iunie 2025
![]() |
8. | Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2024 privind unele măsuri de protecţie socială (PL-x 497/2024) (rămas pentru votul final). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 497/2024 |
|||||
| ................................................ | |
|
|
11. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2024 privind unele măsuri de protecţie socială; PL-x 497/2024; procedură de urgenţă. Comisia pentru buget şi Comisia pentru muncă, vă rog, raportul comun. Domnule Solomon, la final, de asemenea, vă revine misiunea să faceţi propuneri pentru timpii de dezbatere. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2024, care prevede instituirea unor măsuri astfel încât cuantumul majorat al pensiilor, rezultat în urma procesului de recalculare, potrivit Legii nr. 360/2023, să nu se ia în calcul la stabilirea drepturilor la ajutorul pentru încălzirea locuinţei şi la suplimentul pentru energie prevăzute la art. 6 şi 25 din Legea nr. 226/2021. Totodată, se urmăreşte modificarea limitei veniturilor lunare până la care se acordă sprijinul material reprezentat de tichetele sociale pe suport electronic pentru produse alimentare şi mese calde, de la 2.000 lei la 2.210 lei, realizate de pensionari şi de persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu care au şi calitatea de pensionari, precum şi modificarea plafonului pentru beneficiarii Programului pentru compensare cu 90% a preţului de referinţă a medicamentelor. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Comisia propune adoptarea acestui raport, cu amendamentele admise. Legea face parte din categoria legilor ordinare. Domnule preşedinte, ca timpi de dezbatere - două minute. Mulţumesc. |
|
|
Vă rog să vă pregătiţi cartelele. Timpi de dezbatere, două minute. Vot. |
|
|
Cu 240 de voturi pentru, unul contra, o abţinere, un coleg care nu votează, adoptat. Intervenţii, dezbateri, din partea grupurilor parlamentare? Nu sunt. Ba da! Domnul Dan Tanasă, Grupul AUR. Vă reamintesc că e procedură de urgenţă - un singur vorbitor. |
|
|
Da, domnule preşedinte, mulţumesc frumos. Îmi cer scuze că vă deranjez! Am aflat cu stupoare că vreţi să-l puneţi pe Csaba Asztalos, de la CNCD, să-l puneţi preşedinte la Curtea Constituţională. Aţi înnebunit complet, domnule?! (Aplauze.) Un jurist care stă de 20 de ani... (Aplauze.) Un jurist care stă de 20... (I se întrerupe microfonul.) |
|
|
Domnule Tanasă... (Gălăgie.) Domnule Tanasă, PL-x 497/2024! (Vociferări.) Protecţia socială, domnule Tanasă! (Gălăgie.) |
|
|
Domnule Coarnă, de la neafiliaţi, vă rog. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Eu voi vota pentru această iniţiativă legislativă, aşa cum am făcut-o şi în Comisia pentru muncă, dintr-un motiv simplu: un deficit mare de personal. Iar de la Legea nr. 19 din 2000, până în 2025, am avut cinci legi organice, în 15 ani, care tot au modificat acest sistem de pensii. Gândiţi-vă că sunt 5 milioane de dosare, 5 milioane care trebuie analizate individual. Nu există un dosar care să semene cu altul şi sunt formule de calcul schimbate din 5 ani în 5 ani, iar oamenii de acolo nu fac faţă acestui proces de actualizare şi recalculare a pensiilor. De aceea, eu susţin şi voi vota această iniţiativă legislativă, pentru că aţi văzut câtă emoţie se naşte în spaţiul public în momentul în care, din lipsă, din deficit de personal, nu există posibilitatea ca toate aceste pensii să fie actualizate şi recalculate. Mulţumesc. |
|
|
La PL-x 497, doamna Ramona Bruynseels. |
|
|
Doamna Ramona-Ioana Bruynseels: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi domni, Stimate doamne, Oamenii nu sunt nişte obiecte pe care să le mutăm dintr-o parte în alta, în funcţie de interesul nostru şi în funcţie de ceea ce aşteptăm ca ei să facă. Înţelegem că au fost mari interese în a vă păstra pensionarii aproape. Şi suntem de acord să-i susţineţi pe toţi cei vulnerabili din ţară şi trebuie să-i susţineţi şi să vă amintiţi de ei. E foarte bine că v-aţi amintit şi prin acest proiect de lege de cei care chiar au nevoie de sprijin atunci când trebuie să se confrunte şi să facă faţă tuturor urmărilor greşelilor dumneavoastră, greşelilor pe care le-aţi făcut de 35 de ani încoace, şi mai ales în ultimii ani. Dar vă întreb şi eu, acum: cu indexarea pensiilor cum rămâne, ce facem? Pentru că, în continuare, pensionarii, oamenii care au construit ţara noastră de până acum, simt că li se face o mare nedreptate şi că li se ia un drept al lor. Înţeleg, veniţi acum şi încercaţi să compensaţi. Foarte bine! Aplaudăm acest lucru. Dar cu rezerviştii militari, ce facem cu pensiile lor? Cum îndreptăm inechităţile? Pentru că, în momentul în care venim înspre dumneavoastră cu propuneri în acest sens, vă feriţi să răspundeţi într-un fel sau altul; nu există bugete pentru ei. Domnilor, când este vorba despre oameni care au muncit o viaţă, cu onoare, care şi-au făcut datoria, au plătit taxe, trebuie să găsim bugete. Trebuie să ne facem datoria, să facem dreptate, să îndreptăm inechităţile pe care tot unii de-ai dumneavoastră le-au generat. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|
|
Domnul Toma. |
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Ca şi fost lucrător al caselor de pensii, şi eu, ca şi domnul Marius Budăi, doamna Vali Robu... Domnule Giugea, vă spun bine aţi venit în fruntea Casei de Pensii şi sper că împingeţi un pic mai rapid procesul ăsta de recalculare! Haideţi să vă spun ceva: între a nu face nimic şi a face ceva şi a mai greşi, e mult mai important a face ceva şi a greşi. Pentru cei care n-au făcut nimic până acum pentru sistemul de pensii din România, dar vin şi vorbesc frumos, aici, la tribuna forului suprem al statului român, le spun următorul lucru: noi, cei ajunşi aici, în fruntea ţării, avem datoria - morală, în primul rând - pentru cei care ne-au votat, să fim alături de ei. Şi am fost, stimate doamne şi stimaţi domni, prin grupele de muncă pe care le-am acordat - mineri, siderurgişti, CFR-işti, energeticieni etcetera. Dar nu asta vreau să vă spun acum. Ca şi lucrător al Casei de pensii, e foarte greu să ştii din prima să întocmeşti un dosar de pensie, să răspunzi la o petiţie, să fii în termen cu tot ceea ce înseamnă lucrări. Şi atunci, un lucrător al Casei de pensii se formează în minimum 5 ani. Este păcat să sărim de la ceea ce avem azi pe ordinea de zi, la ideea că nu s-au acordat pensii nu ştiu când şi nu ştiu cum. Nu! Vă spun un sigur lucru: atâta timp cât eu şi colegii mei vom fi în Parlamentul României, nu vom uita niciodată că un dosar de pensie se calculează foarte greu şi vom fi alături de cei care astăzi calculează pensiile. Şi încă o dată, de la tribuna forului suprem al statului român, vă spun următorul lucru: toţi cei care lucrează în casele de pensii sunt nişte oameni deosebiţi şi îi felicit. Şi vă spun încă un lucru: apăraţi-i, pentru că vă apăraţi drepturile sociale ale dumneavoastră! Vă mulţumesc pentru proiectul de lege şi PSD va vota favorabil. Doamne-ajută! (Aplauze.) |
|
|
Doamna Raluca Turcan. |
|
|
Demagogii care se perindă pe la acest microfon şi care spun că nu s-a făcut nimic pentru sistemul de pensii şi pentru pensionarii din România ar trebui să afle care este, de fapt, esenţa acestui proiect de lege. Se stabileşte nivelul de acordare a ajutorului de încălzire, compensare a medicamentelor şi tichetelor sociale la nivelul lunii august 2024, pentru că pensiile a peste 82% din pensionarii României au crescut, prin recalcularea pensiilor. Asta este nimic?! Când veniţi la acest microfon spuneţi adevărul: că a fost nevoie să ne referim la un plafon anterior, pentru că au crescut pensiile pensionarilor din România. De asemenea, suntem în situaţia de a periclita încă două milioane de dosare de pensii, cât mai sunt de calculat pentru digitizarea tuturor dosarelor de pensii în România şi a mai prelungi contractele pentru 1.000 de oameni care au fost angajaţi pentru această digitizare. Ştiţi ce înseamnă digitizare? Înseamnă să luaţi 5 milioane de dosare cu şină şi să le transpuneţi în format electronic. Asta aduce acest proiect de lege şi pentru asta Partidul Naţional Liberal va vota pentru. (Doamna deputat Dumitrina Mitrea solicită să ia cuvântul.) |
|
|
Procedură de urgenţă, doamnă Mitrea. Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptat. Dacă de la art. 1 la art. 8 există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptate. Proiectul rămâne la votul final. Ne revedem la 11.30, la sesiunea de vot final. |


