Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 septembrie 2025
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.107/2025
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 septembrie 2025 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 septembrie 2025
![]() |
8. | Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale (Pl-x 121/2025) (rămasă pentru votul final). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 121/2025 |
|||||
| ................................................ |
|
4. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale; Pl-x 121/2025. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu sunt solicitări. Reprezentantul comisiei raportoare, domnule preşedinte al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, vă rog. |
|
Doamnă preşedinte, Domnilor colegi, Voi prezenta raportul asupra Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Am fost sesizaţi legal, în conformitate cu prevederile normative. Precizăm că suntem primă Cameră sesizată. Consiliul Legislativ a avizat negativ. Consiliul Economic şi Social a avizat negativ. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 47/1992, în sensul limitării competenţei Curţii Constituţionale în exercitarea atribuţiilor de verificare a respectării procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi de confirmare a rezultatelor sufragiului. În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu unanimitate de voturi, să transmită plenului Camerei Deputaţilor un raport de respingere asupra acestei propuneri de modificare a Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor organice. Vă mulţumesc. |
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Mulţumesc. La dezbateri generale, din partea Grupului parlamentar AUR... A, nu, s-a retras solicitarea. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, domnule lider Andronache Gabriel, vă rog. |
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Am câteva comentarii cu privire la acest proiect de lege, şi anume: Stimaţi colegi de la AUR, este o evidenţă că proiectul dumneavoastră confirmă dreptul Curţii Constituţionale de a se autosesiza şi a dispune anularea alegerilor în baza art. 146 din Constituţie. Care este baza legală a autosesizării CCR? - tot întrebaţi în public. Păi, el, temeiul, este evident, şi anume - rolul CCR de garant al supremaţiei Constituţiei îl regăsiţi în paragraful 4 al hotărârii, în care se arată că CCR constată atribuţia Curţii Constituţionale, citez, "de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui, neputând fi disociată de rolul Curţii Constituţionale în arhitectura constituţională, şi anume acela de garant al supremaţiei Constituţiei". Pe fond, Curtea Constituţională anulează alegerile prezidenţiale, constatând că procesul electoral privind alegerea Preşedintelui României a fost viciat pe toată desfăşurarea lui şi în etape de multiple neregularităţi şi încălcări ale legislaţiei electorale, care au distorsionat caracterul liber şi corect al votului exprimat de cetăţeni, cât şi egalitatea de şanse a competitorilor electorali. Aceste aspecte au afectat caracterul transparent şi echitabil al campaniei electorale şi au nesocotit reglementările legale referitoare la finanţarea acesteia. Indiferent ce păreri avem despre această hotărâre, dreptul constituţional nu funcţionează decupând sau ignorând deciziile care ne displac. Prin urmare, dedus din art. 142 alin. (1) din Constituţie, Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei. Vom vota pentru respingerea acestui proiect de lege. Mulţumesc. |
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Vă mulţumesc şi eu. Nemaifiind alte solicitări... Totuşi, există o solicitare din partea Grupului parlamentar AUR, domnul Munteanu Valeriu. Aţi tot apăsat că doriţi să vorbiţi, apoi v-aţi retras, mă bucur că aţi decis în final să luaţi cuvântul. |
|
Doamnă preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Acest proiect este extrem de necesar pentru clarificarea locului şi rolului Curţii Constituţionale în alegerile prezidenţiale. Acest proiect vine să clarifice competenţele Curţii Constituţionale privind validarea şi invalidarea alegerilor prezidenţiale, inclusiv limitarea posibilităţii de anulare a întregului proces electoral din oficiu. Mai departe, vine să detalieze procedura prin care se poate dispune invalidarea, condiţionând-o de existenţa unei contestaţii temeinic motivată, bazată pe fraude grave, dovedite, nu ca în decembrie 2024; - Asigurarea garanţiilor procesuale şi a unui cadru unitar care să îmbine stabilitatea rezultatelor alegerilor cu posibilitatea corectării eventualelor nereguli majore; - Armonizarea cu standardele europene, în special cu recomandările Comisiei de la Veneţia, pentru consolidarea încrederii publice în procesul electoral şi instituţiile democratice. Principalele modificări aduse de această lege vizează: introducerea în mod expres a interdicţiei de a invalida ex officio procesul electoral, ulterior validării primului tur de scrutin, aşa cum s-a făcut în decembrie 2024, în absenţa unei contestaţii temeinic motivate, însoţite de probe; stabilirea unor condiţii stricte în care se poate decide invalidarea - existenţa unor fraude sau încălcări grave, de natură să schimbe rezultatul. Stimaţi colegi, De această dată aţi folosit acest instrument al Curţii Constituţionale împotriva unui candidat. În situaţia în care forul suprem, Parlamentul, nu va clarifica această lege, această bâtă a Curţii Constituţionale va rămâne şi, poate, data viitoare - nu vrem acest lucru - va funcţiona într-o altă direcţie. Este obligaţia noastră să corectăm această lege, astfel încât această ruşine să nu se mai repete niciodată în ţara noastră. (Aplauze.) |
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Din partea Grupului parlamentar al USR, domnul deputat Dimitriu Alexandru-Paul. Vă rog. |
|
Domnul Alexandru-Paul Dimitriu: Locul Curţii Constituţionale nu-l stabiliţi voi, cei de la AUR... (Vociferări. Gălăgie.) îl stabileşte poporul. (Vociferări. Gălăgie.) Nu încălcaţi suveranitatea poporului... (Vociferări. Gălăgie.) voi, cei de la AUR, nu vă jucaţi cu focul... (Vociferări. Gălăgie.) în momentul în care poporul şi-a spus cuvântul... (Vociferări. Gălăgie.) şi, în cazul de faţă, poporul şi-a spus cuvântul şi este suveran! (Vociferări. Gălăgie.) Ştiu că nu vă convine suveranitatea poporului, dar asta a spus poporul! (Vociferări. Gălăgie.) Poporul, în 2003, a stabilit, potrivit Constituţiei, nişte chestiuni foarte clare, pe care dumneavoastră le sfidaţi. Poporul a stabilit, cu suveranitatea sa, pe care dumneavoastră o batjocoriţi... (Vociferări. Gălăgie.) că această Curte Constituţională are plenitudine de competenţă pe procesul ce ţine de alegerea Preşedintelui. (Vociferări. Gălăgie.) Nu puteţi să jucaţi în picioare suveranitatea poporului român, stimaţi colegi de la AUR! (Vociferări. Gălăgie.) Asta este situaţia. (Vociferări. Gălăgie.) Ştiu că nu vă convine, dar în momentul în care veniţi cu o lege aici, în Parlamentul României, care batjocoreşte Constituţia, înseamnă că vă bateţi joc de suveranitatea poporului român! (Vociferări. Gălăgie.) Şi aici, stimaţi colegi, vă arătaţi adevărata valoare, că sunteţi suveranişti doar aşa, de mucava. (Vociferări. Gălăgie.) Sună bine, dar când vine vorba să respectaţi cu adevărat suveranitatea poporului român, sunteţi aşa de mici. (Aplauze. Vociferări. Gălăgie.) |
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Din partea Grupului parlamentar SOS, doamna deputat Vedinaş Verginia. Vă rog. |
|
Doamnă preşedinte, Domnilor colegi, Este a doua oară când aud în plenul Parlamentului, al Camerei Deputaţilor, utilizarea sintagmei prin care se face referire la batjocorirea Constituţiei. Gravă, gravă acuză! Eu mă întreb dacă o asemenea propunere a colegilor noştri înseamnă batjocorirea Constituţiei?! Aţi angajat de 5 ori răspunderea, în aceeaşi zi... (Aplauze.) la 5 minute distanţă, transformând Parlamentul într-un hopa-mitică, 2 lei - 3 lei, Costică, sau cum se spune, deci, ne întrunim, se termină sesiunea, din nou sesiune, ne angajăm iar răs... Dacă asta înseamnă... Deci, când faci o acuză, trebuie să ai, uitându-te în faţa propriei conştiinţe şi a lui Dumnezeu, dacă vreţi, reprezentarea că ceea ce spui se reflectă în conduita ta morală, publică etc. (Vociferări. Gălăgie.) În al doilea rând, de ce tot ascundem gunoiul sub preş? Nu înţelegeţi, dragi colegi de la putere, că nu sunteţi eterni la putere, că va veni o vreme în care măsurile pe care le dispuneţi, modul în care decideţi sau comandaţi să acţioneze unele instituţii, se vor întoarce împotriva dumneavoastră? (Aplauze.) E Comisia aia de la Veneţia... (Aplauze.) care ne-a spus negru pe alb că nu e posibil ca o autoritate, fie ea Curtea Constituţională, să suprime un proces electoral fără garanţii. Ce garanţii au fost când o curte constituţională, la două zile distanţă, pe de o parte, validează un ciclu electoral şi apoi se răzgândeşte şi îl invalidează? (Aplauze.) Trebuie făcut ceva. Nu ştiu dacă e cea mai bună soluţie a colegilor, dar trebuie să reglementăm pentru ca... (I se întrerupe microfonul. Vociferări. Aplauze.) |
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Vă mulţumesc. Din partea Grupului parlamentar AUR, domnul deputat Enache Mihai-Adrian. Domnule lider, aveţi cuvântul. |
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedintă. A încercat un coleg să ne explice unde este locul CCR, că nu putem noi decide unde este locul CCR în statul român. Destul de agitat şi nu s-a înţeles foarte bine, dar noi am înţeles unde este locul lor, în bănci, cu PSD-ul, făcând guvern cu PSD-ul... (Aplauze.) trădându-şi votanţii... (Aplauze. Vociferări.) care i-au adus în Parlament. (Aplauze.) |
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Mulţumesc. Doamna deputat Enachi Raisa, neafiliat. Vă rog. |
|
Mulţumesc frumos, doamnă preşedinte de şedinţă. Eu nu ştiu fiecare cum a înţeles şi ce a înţeles, dar eu, ţinând cont de faptul că toate partidele au membrii în anumite comisii, după pondere... Şi cred că nu greşesc, dar atât cei de la guvernare, cât şi cei din opoziţie au membri în Comisia juridică, care este comisie raportoare. Şi voi da citire exact ce este scris aici. "În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu unanimitate de voturi, să transmită plenului Camerei. Deputaţilor un raport de respingere". De aici, tot ce se vorbeşte la acest microfon, doar declarativ, este egal cu zero. Asta se referă la opoziţie. Vă mulţumesc. |
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Mulţumesc şi eu. Nemaifiind alte solicitări, reamintesc că, prin raportul comisiei sesizate în fond, se propune respingerea propunerii legislative. Această propunere legislativă rămâne pentru votul final. |


