Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 7 septembrie 2025
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.108/2025
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 7 septembrie 2025 |
Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 7 septembrie 2025
| ................................................ |
|
La punctul 6 al ordinii de zi avem dezbaterea şi votul asupra Moţiunii de cenzură ca urmare a angajării răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului asupra Proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice (L211/2025; PL-x 244/2025), în conformitate cu prevederile art.113 din Constituţie şi ale art.94 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Reamintesc faptul că, în conformitate cu prevederile art.94 alin.(1) din Regulamentul activităţilor comune, moţiunea de cenzură a fost prezentată în şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor din data de 4 septembrie 2025. Nu au fost înregistrate cereri de retragere a semnăturii din partea iniţiatorilor. Întreb în plenul celor două Camere dacă există o astfel de cerere. Nu există. Potrivit art.95 alin.(1) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, în şedinţa de astăzi are loc o nouă prezentare a moţiunii, după care urmează prezentarea poziţiei Guvernului, dezbateri asupra moţiunii, răspunsurile Guvernului şi, în final, votul asupra moţiunii de cenzură. Pentru dezbaterea moţiunii de cenzură, Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului împreună cu liderii grupurilor parlamentare au hotărât să propună timpul maxim alocat pentru dezbateri, după cum urmează: - Guvernului i se rezervă 15 minute, pe care le utilizează la începutul şi la încheierea dezbaterilor; - grupurilor parlamentare din Senat şi Camera Deputaţilor li se alocă timpul maxim corespunzător numărului membrilor lor, luându-se în calcul câte 5 secunde pentru fiecare parlamentar: PSD 11 minute, AUR 7 minute, PNL 6 minute, USR 5 minute, UDMR 3 minute, S.O.S. România (Camera Deputaţilor) un minut, PACE Întâi România (Senat) un minut, Minorităţile naţionale (Camera Deputaţilor) un minut, POT (Camera Deputaţilor) un minut, neafiliaţi două minute. Total 38 de minute. Dacă sunt obiecţii. Dacă nu, supun votului aceste propuneri. Vă rog să votaţi. |
|
177 de voturi pentru, 5 contra. Propunerile au fost... (Discuţii.) aprobate. Rog liderii grupurilor parlamentare să depună la secretarii de şedinţă lista cu numele senatorilor şi deputaţilor înscrişi la cuvânt pentru dezbaterea moţiunii de cenzură. (Discuţii.) Dau cuvântul domnului deputat Corendea Cosmin-Ioan pentru prezentarea moţiunii de cenzură. |
|
Bună ziua, domnule preşedinte! Mulţumesc. Stimate colege, Stimaţi colegi, Prezentăm moţiunea de cenzură "Opriţi politizarea companiilor publice! Opriţi batjocorirea proprietăţii statului!". Consideraţii generale: "Drumul spre iad este pavat cu intenţii bune" este o zicală care i-a fost atribuită lui Bernard de Clairvaux. În cazul Guvernului Bolojan, o putem adapta şi să spunem: "Drumul spre iad este pavat cu simularea bunelor intenţii." Căci despre asta este vorba în Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.109/2011 a fost emisă şi utilizată tot în vederea atingerii unor obiective anunţate, iniţial, ca nobile: depolitizarea administrării companiilor deţinute majoritar de către stat şi eficientizarea administrării acestora. Rezultatul însă este o politizare totală şi o deprofesionalizare maximă a administrării întreprinderilor publice. Tot ceea ce vedem şi auzim în ultimii ani: salarii exorbitante, apartamente de lux în Dubai sau în Monaco, cumpărate de către politrucii care administrează bunurile statului, decizii catastrofale de management, pierderea unor sume publice colosale, toate acestea sunt rezultatul aplicării aşa-zisei guvernanţe corporative în varianta PSD-PNL-UDMR. Rămâne în istorie ca un apogeu al ipocriziei corporatiste practicate de PSD numirea lui Marius Dănuţ Caraşol în calitatea de şef al Directoratului Transelectrica, în baza unui CV în care strălucea o diplomă de inginer falsă, conform căreia omul ar fi terminat în 2005 Facultatea de Electrotehnică, în cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti. Vârful absolut însă al eficienţei malefice a Ordonanţei de Guvern nr.109/2011 este atins în cadrul celui mai longeviv şef de companie de stat din România, celebrul Ion Sterian, care conduce transportatorul naţional de gaze Transgaz, subinginer de petrol şi gaze, dar inginer absolvent, în numai doi ani, al Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară şi master al aceleiaşi universităţi, specializările "Management şi dezvoltare rurală" şi "Alimentaţie publică şi agroturism". Probabil că guvernanţa corporativă în cazul celebrului Ion Sterian este întărită puternic de absolvirea Colegiului Naţional de Afaceri Interne de la Academia de Poliţie. Unde mai pui şi locul de obârşie al reputatului specialist, acelaşi cu al unui mare (la stat) alt om politic, întâmplător premier în funcţie la data primei numiri a lui Sterian la cârma Transgaz. Ei bine, proiectul de lege privind "îmbunătăţirea guvernanţei corporative" face parte dintr-un act de terorism legislativ fără precedent în Europa democratică, comparabil doar cu practici autoritare. Şi de ce vorbim de un veritabil "terorism legislativ"? Pentru că niciodată în istoria democraţiilor europene un guvern nu a sfidat logica democratică şi separaţia puterilor în stat în asemenea măsură, asumându-şi răspunderea în Parlament pe cinci proiecte de lege într-o singură zi. Poate că tehnica legislativă respectă strict textul constituţional, dar, în mod sigur, acesta este un abuz pe care nu şi l-au permis faţă de parlamentele naţionale decât regimurile dictatoriale. Până la urmă, mergând pe logica Guvernului de coaliţie PSD-PNL-USR-UDMR-minorităţi naţionale, oricine are majoritatea în Parlament poate să-şi asume răspunderea pe oricâte proiecte de legi doreşte: pe 50, pe 100 sau pe 5 000. Şi astfel este total eludată practica elaborării legilor de către Parlament, practică fundamentală pentru o societate democratică. Pentru ca grotescul abuzului guvernamental să fie şi mai mare, să nu uităm şi să menţionăm şi faptul că actuala coaliţie de guvernare deţine o majoritate ultraconfortabilă în Parlament, de peste 70%. În al doilea rând, poate nu ar fi lipsit de interes să vedem cine şi cum a prezentat public proiectul de lege pe care noi îl combatem prin prezenta moţiune de cenzură: nimeni altul decât domnul Ştefan-Radu Oprea, secretar general al Guvernului. Pentru a justifica demersul coaliţiei pe care o reprezintă, domnul Oprea a depus, pe 29 august 2025, că astfel se va îmbunătăţi performanţa companiilor deţinute de stat, aşa cum s-a angajat Guvernul domniei-sale prin PNRR. Poate nu ştiaţi, dragi colegi, dar domnul Ştefan-Radu Oprea este acelaşi fin autor care, cu doar o lună în urmă, pe 26 iulie 2025, ne comunica rezultatul unei cercetări, probabil riguroase, întreprinse de domnia-sa, conform căreia din primele 30 de companii după criteriul cifrei de afaceri: "Companiile private au o cifră de afaceri de peste 5 ori mai mare decât cele de stat. Cu toate acestea, profitul net este aproape egal: rata profitului 15,58% la companiile de stat, faţă de doar 3,04 la cele private. Sunt managerii companiilor de stat mai performanţi decât cei din sectorul privat? Sau, dimpotrivă, firmele private sunt doar mai creative în ceea ce priveşte optimizările fiscale?", se întreba atunci, filozofic, domnul Oprea. Cu alte cuvinte, fie doar persoana domnului Oprea, fie întregul Guvern suferă de dedublare de personalitate: astăzi este convenabil să laude performanţa managerilor companiilor de stat, iar peste o lună trebuie să legiferăm pe repede înainte schimbarea modului de administrare a aceloraşi companii, ocolind dezbaterile parlamentare. Când o fi spus oare domnul Oprea adevărul: în iulie sau în august? Sau când are Guvernul dreptate: atunci când laudă performanţa companiilor de stat sau atunci când simte nevoia să o corecteze dramatic? Fondul problemei: Trecând la fondul prezentului proiect de lege, trebuie să notăm punctele esenţiale care îl fac de neadoptat, cel puţin în forma actuală. 1. Proiectul de lege se concentrează exclusiv asupra modului de administrare a companiilor cu capital majoritar de stat, fără a aborda situaţiile în care statul deţine o pondere semnificativă în acţionariat. În acelaşi timp, proiectul nu prevede mecanisme eficiente pentru a corecta deciziile adoptate de administratorii majoritari care pot fi dăunătoare României. Şi, ca să nu se creadă că vorbim despre cazuri ipotetice, precizăm că este vorba de exemple cât se poate de concrete, cum ar fi SNP Petrom sau Rompetrol Rafinare. În mod deloc întâmplător, Guvernul Bolojan oferă acţionarilor privaţi minoritari în companiile publice şansa unei interpretări favorabile a votului cumulativ (în cazul administrării dualiste), şansă pe care însă o refuză acţionarilor români din companiile deţinute majoritar de investitorii străini. Să fie, oare, doar reflexul de a nedreptăţi acţionarii români propriu acestui Guvern? 2. În al doilea rând, prezentul proiect de lege creează o superputere extrem de politizată, numită Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), instituţie care capătă drept de viaţă şi de moarte asupra numirilor (inclusiv din partea acţionarilor privaţi) în funcţiile de administrare a companiilor de stat. Or, AMEPIP este un instrument eminamente politic, la discreţia Guvernului. Este, deci, cât se poate de evident că această agenţie va acţiona la comandă politică, numind doar fideli ai partidelor de guvernare în toate aceste funcţii, lucru total incompatibil cu noţiunea de "guvernanţă corporativă". 3. De altfel, în toate posturile de administrare a companiilor, prin prezentul proiect de lege, se impune numirea cel puţin a unui funcţionar public desemnat de conducerea autorităţii publice care are în subordonare compania respectivă. Mai mult, respectivului funcţionar public i se solicită şi experienţă de minimum trei ani în administrarea companiilor (evident publice, căci la cele private nu ar fi avut voie, conform legii). Ei bine, arătaţi-ne măcar un singur funcţionar public care a administrat companii de stat şi care să nu facă parte dintre fidelii partidelor care conduc ţara de aproape 36 de ani. Nu-i aşa că nu există un asemenea caz? 4. Se mai face mare caz de limitarea veniturilor directorilor la trei salarii medii brute partea fixă, şi două salarii medii brute partea variabilă, o singură dată pe an. Aici avem de-a face cu un mecanism profund nociv, care va conduce la creşterea salariilor medii pe ramura de activitate. De exemplu, în domeniul feroviar sau energetic, companiile de stat deţin peste două treimi din piaţă şi pot determina cu uşurinţă creşterea salariului mediu brut pe ramură. Mai mult, este regretabil să constatăm populismul specific celor eternizaţi la guvernare, populism prin care se anunţă plafonări de salarii, dar mai apoi se anunţă şi căutarea de manageri competenţi. Oameni buni, în ce economie de piaţă s-a pomenit ca o persoană competentă să accepte un salariu doar triplu faţă de peste medie pentru a conduce un mamut? Hai să revenim la domeniul feroviar, cu salarii mici: cine va dori să fie administrator la CFR cu un salariul net de sub 2 500 de euro? Credeţi că e cineva, în afara şoşonarilor de partid care ştiu că adevărata recompensă nu este salariul anunţat? 5. În fine, o altă chestiune aberantă este acordarea unei ponderi de 50 75% indicatorilor de performanţă financiari în evaluarea administrării. Să nu uităm totuşi că, în general, întreprinderile publice funcţionează în pieţe unde au poziţii fie monopoliste, fie dominante. De exemplu, ce semnificaţie are performanţa financiară a Transelectrica sau Transgaz, companii cărora statul, prin ANRE, le aprobă majorări halucinante de tarife? De exemplu, peneliştii din ANRE au stabilit, prin Ordinul nr.21/2025, tariful pentru serviciul de sistem de 7 lei pe megawatt de la 1 iunie 2025. Doar după trei luni, acesta a fost dublat, la 12,79 lei pe megawatt. Ce analize fac ei? Ce metodologii fac ei? Cum să se ajungă la aceste variaţii? De la 1 iunie 2023, conform Ordinului nr.67/2023, tariful era de 6,64 lei pe megawatt. La 1 ianuarie 2024, după şapte luni, era de 9,17 lei pe megawatt. Peste cinci luni devine 12,84. După alte trei luni, este 11,51. Peste nouă luni, de la 1 iunie 2025, devine 7,04 (aşa, de alegeri) pentru trei luni, ca apoi să fie dublat de la 1 septembrie. Ce indicatori financiari, despre ce vorbim? Sau o fi oare corect să legăm performanţa directorilor de la Hidroelectrica, Nuclearelectrica sau CEO doar de indicatorii financiari? Păi oamenii aceştia produc împreună două treimi din energia ţării. Nu ne vom trezi oare cu preţuri urcate la cer? 6. O ultimă mare laudă şi-o fac guvernanţii cadou, pentru că vor să reducă numărul celor din conducere de la şapte la cinci, de la cinci la trei şi de la trei la doi. Ceea ce uită să ne spună este faptul că, indiferent câţi oameni sunt, formal, puşi să ridice mâna la un vot în consiliul de administrare sau comitetele de supraveghere, decizia aparţine, de fapt, unui singur om: ministrului, primarului sau preşedintelui de consiliu judeţean. Aşa că orice număr mai mare decât unu în respectivele consilii şi comitete reprezintă doar o exagerare. 7. Nu trebuie uitat nici impactul devastator pe care deciziile administraţiilor politizate ale companiilor publice îl au asupra generaţiilor tinere, cărora le blochează oportunitatea de dezvoltare în dauna inovaţiei şi dezvoltării durabile. Turismul balnear şi programele sportive pentru tineri ar fi în mod special afectate de politizarea conducerii întreprinderilor publice, în cazul adoptării proiectului de lege propus de Guvern. În concluzie, pentru toate aceste considerente expuse mai sus, vă cerem, doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, să votaţi moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan şi să respingeţi astfel acest proiect de lege fanfaronard, dăunător şi inutil. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|
Îl invit la tribună pe domnul prim-ministru Ilie Bolojan pentru prezentarea poziţiei Guvernului cu privire la moţiunea de cenzură. Aveţi cuvântul, domnule prim-ministru. |
|
Domnilor preşedinţi, Doamnelor şi domnilor, Proiectul pentru restructurarea companiilor publice pe care l-am promovat are ca obiectiv profesionalizarea şi depolitizarea companiilor de stat. Proiectul de lege este o condiţie necesară, dar nu şi suficientă. Pentru a atinge acest obiectiv, un rol important îl va avea aplicarea cu bună-credinţă a noilor prevederi. În domenii vitale, precum energia, transporturile, apărarea, România trebuie să aibă companii de stat puternice, conduse profesionist, cu misiuni clare şi rezultate concrete. În administraţia locală, cetăţenii au dreptul la servicii publice funcţionale, la utilităţi de calitate, la transport urban sigur şi curat. Pentru toate acestea, este nevoie să schimbăm modul în care funcţionează companiile publice. De aceea, reducem posturile, plafonăm indemnizaţiile exagerate, introducem criterii clare de performanţă şi un mecanism transparent de evaluare, realizat de Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice. Vrem un stat modern, care nu îşi abandonează companiile publice, ci le face performante şi responsabile. Este o viziune pe care o împărtăşim cu Uniunea Europeană şi cu Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, alături de care a fost construit întregul cadru pentru funcţionarea întreprinderilor publice. Nu sunt surprins că opoziţia a depus moţiuni de cenzură. Sunt însă surprins că există colegi care ne spun pe faţă că nu doresc restructurarea companiilor de stat şi ar prefera să continue, în unele locuri, risipa şi veniturile disproporţionate. Aceasta este, de fapt, esenţa moţiunii de cenzură împotriva proiectului care priveşte guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice. Semnatarii acestei moţiuni nu doresc să reformăm companiile de stat. Moţiunea de cenzură pe care o discutăm astăzi nu aduce soluţii, ci e doar zgomot. Semnatarii acestei moţiuni nu doresc să limităm veniturile directorilor la trei salarii medii brute partea fixă, şi două salarii medii brute partea variabilă o recunosc chiar dânşii, în mod explicit, în moţiune. Îi invit să meargă printre români şi să le spună că un salariu de 8 000 de euro pe lună al unui director la stat nu trebuie plafonat. Semnatarii moţiunii nu doresc nici să reducem numărul membrilor din consiliile de administraţie, nici să introducem criterii de performanţă reale şi cuantificabile, nici să întărim supervizarea companiilor de stat. Nu putem continua cu un stat slăbit nici în interiorul companiilor. Vreau să spun câteva cuvinte şi despre responsabilitate. Cei aflaţi în guvernare ne asumăm responsabilitatea pentru măsurile pe care le luăm, dar nici cei din opoziţie nu sunt scutiţi de responsabilitatea impactului pe care îl au declaraţiile şi acţiunile proprii. În căutare de senzaţional, parlamentarii opoziţiei au folosit în mod iresponsabil termenul de "terorism legislativ" pentru a descrie procedura pe care am ales-o. Nu este prima dată când limbajul dânşilor este unul instigator. Îi întreb, aşadar, pe colegii din opoziţie: aceasta este alternativa pe care o propuneţi românilor nu reformelor, da fake-urilor şi instigărilor la ură? Nu aceasta e soluţia. Soluţia este să mergem înainte cu reformele pentru un stat mai corect şi cu respect pentru români. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|
Mulţumesc, domnule prim-ministru. Începem dezbaterile. Dau cuvântul domnului deputat Kelemen Hunor, din partea Grupurilor parlamentare ale UDMR, cu timp alocat şi din partea Grupurilor parlamentare PSD. |
|
Domnilor preşedinţi, Domnule prim-ministru, Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, Stimaţi colegi, Guvernul de coaliţie condus de Ilie Bolojan şi-a depus jurământul acum 76 de zile nu 760, ci doar 76 de zile şi suntem la a treia încercare a opoziţiei de a schimba acest Guvern care şi-a luat angajamentul de a reduce deficitul bugetar uriaş, lăsat moştenire din 2024, şi-a luat angajantul de a corecta ceea ce a fost greşit. Acest Guvern şi coaliţia care îl susţine s-au angajat în reforme profunde sectoriale şi, ceea ce este poate mai important, s-au angajat în a reda... în a reface încrederea între cetăţean şi stat. Doamnelor şi domnilor, Nu întâmplător am aşezat cetăţeanul pe primul loc. Fără el, fără cetăţeanul care are încredere în instituţiile statului, fără cetăţeanul care ştie că va fi apărat de stat, statul va deveni slab, va deveni o formă abstractă, golită de conţinut. Deci statul trebuie să fie în slujba cetăţeanului şi atunci şi omul, în situaţii dificile, va accepta sacrificii temporare şi, da, va sluji şi el statul, cu acele sacrificii personale, sacrificii de familie, sacrificii sectoriale, fără de care nu vom reuşi să restabilim un echilibru sănătos. Este o misiune grea, extrem de dificilă pentru acest Guvern şi pentru această coaliţie. În acelaşi timp, trebuie să fim solidari cu oamenii, trebuie să aducem şi noi sacrificii. Nu trebuie să fii savant în sociologie ca să vezi realitatea. Ajunge să mergi printre oameni şi vei simţi neîncrederea, vei simţi îngrijorarea apăsătoare şi, de multe ori, chiar nervozitatea şi furia cetăţenilor. Guvernul Bolojan a început cu măsuri prin care se doreşte creşterea veniturilor şi tăierea cheltuielilor. O decizie asumată de această coaliţie, asumată sincer, fără ocolişuri. Da, dacă suntem întrebaţi: ar fi fost şi o altă soluţie? Poate ar fi fost o variantă şi relaxarea fiscală, dacă n-am fi avut nevoie de venituri imediate, dacă am fi avut creştere economică, dacă contextul regional şi internaţional ar fi fost altul şi dacă am fi putut acoperi cheltuielile mărite prin împrumuturi ieftine. Un deficit de aproape 10% nu poate fi susţinut de ţara noastră. Un deficit de aproape 10% în contextul intern, regional şi internaţional înseamnă agonie, înseamnă îndatorare şi mai mare şi suferinţă pe termen lung. Cei care spun, printre care mă regăsesc şi eu, că mărirea TVA-ului, creşterea accizelor şi impozitelor încă nu înseamnă reforme, au dreptate. Cum nici tăierea cheltuielilor nu poate fi considerată reformă. Dar, astăzi, facem primul pas dincolo de a acoperi gaura bugetară să facem reforme sectoriale esenţiale în sănătate, în justiţie, în domeniul companiilor de stat. Şi trebuie să urmeze administraţia centrală şi locală. După 76 de zile, deci, acest Guvern începe să dea primele semnale că doreşte o guvernare justă, dreaptă, un stat mai suplu şi încearcă să corecteze acele cheltuieli extravagante care, pe bună dreptate, enervează pe oameni. Dacă mă întrebaţi cât de mulţumit sunt, răspunsul sincer: că am şi eu nemulţumirile mele profunde. Un stat în care nu există consecinţe când cineva greşeşte, intenţionat sau voluntar, când autorităţile închid ochii şi devin părtaşe, este un stat încă eşuat. Vă dau două exemple. M-am uitat şi eu, ca şi de dumneavoastră, la reportajul prezentat de Recorder. Este exclus să nu fi existat în acel caz complicităţi la nivelul ANAF-ului sau neglijenţă gravă. Poate şi la Registrul Comerţului. Îmi vine să spun, dacă nu reuşim să reformăm această instituţie şi să o punem în slujba tuturor cetăţenilor, mai bine desfiinţăm ANAF-ul şi reînfiinţăm o altă instituţie a doua zi. Îmi vine să spun că Registrul Comerţului este total inutil, dacă prin câteva e-mail-uri poţi să furi compania cuiva şi să o treci pe numele tău fără nicio consecinţă. Până când nu vom vedea consecinţe administrative, penale, dacă este cazul, rămânem cu sentimentul şi unii cu convingerea că există o frăţie între hoţi şi cei care trebuie să apere societatea de aceşti hoţi. Al doilea caz la care mă refer este catastrofa de la Praid. Au trecut aproape patru luni de când Societatea Naţională a Sării din România a pierdut o imensă parte din avere, o mină superprofitabilă şi a pus în pericol o comună întreagă şi viitorul multor familii. Un şir lung de neglijenţă, discuţii interminabile între două companii ale statului român şi nici până azi nu am văzut nicio demisie, nicio demitere, nicio asumare pentru ceea ce s-a întâmplat. Astfel de cazuri apasă pedala neîncrederii în Guvern, în partide, în instituţiile statului. Şi noi, în continuare, aşteptăm decizii ferme. Doamnelor şi domnilor, Astăzi, cele cinci proiecte din Pachetul 2 sunt în faţa dumneavoastră şi în faţa opiniei publice. Vorbim sincer, direct şi asumat. Acest Guvern va veni şi cu al treilea pachet pe asumare sau prin dezbatere parlamentară, rămâne de văzut. Trebuie să deschidem perspectiva economică pentru anii care urmează. Există un interes pentru ţara noastră, există firme care vor veni în România, există o căutare de alocare, realocare de producţii, dar şi o competiţie între statele din regiune. România încă nu este atractivă, nu este predictibilă şi nu este flexibilă. Trebuie să devină atractivă, flexibilă şi competitivă pentru toţi investitorii. Acest lucru nu este uşor de făcut, este mai uşor să tai şi să ridici taxe, e mai greu să te faci atractiv, dar misiunea acestui Guvern, misiunea coaliţiei, este să facem şi acest pas în lunile care urmează. Doamnelor şi domnilor, Stimaţi colegi, Alternativa, drumul arătat de opoziţie, este un drum înfundat. Ar însemna doar haos, spectacol, ură, aşa cum am văzut în aceste zile. Şi nu cred că cineva care doreşte normalitate, predictibilitate, va alege acel drum. Vom susţine Guvernul şi vom fi prezenţi ca să asigurăm cvorumul şi să ascultăm toate argumentele opoziţiei de bun-simţ, care pot fi fructificate în continuare. Mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze.) |
|
Din partea Grupurilor parlamentare AUR, domnul senator Chelaru Mircia şi domnul senator Peiu Petrişor. |
|
Ex abrupto, mă adresez în primul rând poporului român, pe care îl salut oriunde ar fi. Da, astăzi ar fi trebuit să fim toţi la Ţebea, să comemorăm pe Avram Iancu. Acolo trebuia să fim. Acolo, trebuia să punem genunchiul pe pământ şi să întregim jurământul nostru cu testamentul lui, care spunea: "Unicul dor al vieţii mele este să îmi văd naţiunea fericită". Din acest punct de vedere, trăiesc un sentiment de tristeţe şi acea greaţă camusiană, pentru că mă uit să văd cum ne risipim toate energiile noastre în nişte jocuri meschine şi mizerabile. Dragii mei, Ce aţi ascultat şi mă refer la toate moţiunile -, acestea sunt mai mult decât o moţiune de cenzură, sunt un strigăt, un strigat aproape disperat, de avertisment în faţa unui iminent colaps social. Noi nu vorbim în numele unei opoziţii politice, ci al unei uriaşe părţi a naţiunii române în manifestare, dar pe care, din păcate, cei din arcul puterii nu vreţi să o auziţi. Adevăraţii opozanţi reţineţi, opozanţi! faţă de naţiunea română sunteţi chiar dumneavoastră, cei care v-aţi cuplat, ca să nu folosesc un alt termen, într-o coaliţie sperjură, formată din cinci partide, fiecare minoritar politic. O chintă neagră, ca un blestem, pe care cu siguranţă trebuie să o spargem. Sunteţi aceiaşi mă uităm atent şi am studiat bine toate acronimele pe care le-am pus în discuţie -, aceiaşi, de peste 30 de ani, care aţi creat această nenorocire. Aţi condus într-un mod abject, fără să aveţi permis de conducere pentru România. Doar naţiunea vă poate trage pe dreapta. (Aplauze.) Aţi exersat în halul în care aţi condus un malpraxis social şi ne-aţi adus la limita existenţei, iar acum, prin ceea ce faceţi şi vă avertizez -, nu faceţi decât să treceţi la o eutanasiere colectivă, pentru că asta urmează în lipsurile pe care le veţi provoca. Veniţi acum şi vă daţi drept salvatori. Apreciez măsurile când sunt necesare, dar, prin măsurile pe care le luaţi, nu faceţi decât să recunoaşteţi că sunteţi autorii acestui dezastru. V-aţi schimbat unii pe alţii şi v-aţi pasat dosarele unii altora, inclusiv cele şantajabile. Vorbim, dragii mei, despre nişte acronime: ANRE, ASF, ANCOM se pricepe mai bine cel care este tehnic implicat în aşa ceva. Toată viaţa noastră aţi introdus acronime, toată ţara vă este doar o corporaţie pe care o birjăriţi într-una. Vă sugerez, în final, faceţi încă o corporaţie, faceţi încă un acronim în care să introduceţi acolo ce? -: exploatarea, îngrijirea şi ce vreţi dumneavoastră a cimitirelor publice şi subvenţionaţi firmele de pompe funebre. (Aplauze.) |
|
Domnule senator Peiu Petrişor, vă rog. |
|
Auzindu-l pe domnul prim-ministru Bolojan, era să fiu supărat că n-a înţeles ce scrie în moţiune. Dar, după aia, mi-a trecut, pentru că m-am gândit: cum aş putea să fiu supărat, că n-a înţeles dânsul ce scrie în acea moţiune, când n-a înţeles nici măcar o operă fundamentală pe care o învăţăm la şcoală cu toţi sau ar trebui să o învăţăm "O scrisoare pierdută". Domnule prim-ministru, Să vă dezamăgesc, nu Caţavencu este autorul frazei pe care aţi încercat să o reproduceţi, ci Farfuridi. E drept că e mai uşor de pronunţat "Caţavencu", probabil. Trecând la fondul problemei şi lăsând la o parte găunoşenia politicianistă a discursului domniei-sale, trebuie să remarc un lucru esenţial şi oamenii trebuie să înţeleagă un lucru esenţial -: prin acest proiect de lege nu faceţi decât să întăriţi şi să cimentaţi politizarea şi plantarea de politruci în economie, printr-o agenţie cu numele acesta, AMEPIP. Puteaţi să mai puneţi 40 de caractere, rezultatul era acelaşi. Dacă începem cu litera "a", prima literă a alfabetului, şi ne uităm ce rezultat aţi produs cu Ordonanţa asta nr.109/2011 şi ne oprim la Compania de Aeroporturi, vom găsi aşa... Şi nu aţi găsit loc în această ordonanţă să remediaţi principala defecţiune din administrarea întreprinderilor publice. Ce vom găsi la Compania Naţională de Aeroporturi? Vom găsi, în administrare, un secretar de stat la Ministerul Transporturilor, absolventul unei facultăţi private de drept. Vom găsi un secretar de stat la Ministerul Apărării Naţionale care a absolvit ingineria şi managementul agroturistic la celebra Facultate Bioterra se pare că e obligatorie la Ministerul Apărării. A treia persoană este o doamnă economist. A patra persoană este, iarăşi, cineva, o doamnă, consilier al unui director general, tot absolvent de drept la o facultate privată. A cincea persoană... că a şasea e reprezentată de... e trimisă de Franklin Templeton, a cincea persoană este un absolvent de ştiinţe politice. Deci cam ăsta este rezultatul profesionalizării managementului la întreprinderile de stat oameni aleşi cu mandat până în 2028, niciunul de meserie. Cam asta se întâmplă în toate companiile. Vreţi să vorbim despre Romgaz? Vreţi să vorbim despre Complexul Energetic Oltenia? Ne putem uita la toate aceste companii şi să vedem câţi oameni care au legătură cu domeniul sunt în aceste consilii de administraţie, câţi oameni sunt administratori? Vă minţiţi şi minţiţi românii atunci când spuneţi că faceţi reforme. Reforma este politizarea pe care o impuneţi. Vreţi să aduceţi câte un funcţionar public subordonat al ministrului care, de fapt, ia decizia. Aţi fi putut foarte bine să legaţi prezenţa printre administratori de studii de specialitate, de experienţă de specialitate, aţi fi putut să vă gândiţi la desemnarea unora din mediul universitar, din mediul bancar şi să limitaţi la trei numărul de administratori în toate aceste companii. (Aplauze.) |
|
În continuare, din partea Grupurilor parlamentare PNL, doamna senator Nicoleta Pauliuc. |
|
Domnilor preşedinţi, Domnule prim-ministru, Stimaţi membri ai Guvernului, Stimaţi colegi, Dragi români, Reforma companiilor de stat promovată de Guvernul Bolojan este o idee al cărei timp a sosit. Antireformiştii din opoziţie pot ţipa, pot scrie moţiuni, pot dramatiza de la tribună, dar nu o pot opri. Moţiunea de astăzi nu e despre binele românilor, este moţiunea vorbelor goale, scrisă de oameni care vorbesc de schimbare, dar fug de reformă ca elevul corijent de examen, care vorbesc de profesionişti, dar fug de criteriile de performanţă ca dracu de tămâie, care vorbesc de transparenţă, dar fug de cifre şi rapoarte, care vorbesc de curaj, dar fug de decizie, care vorbesc de performanţă, dar fug de evaluare, care vorbesc de moralitate, dar fug de reguli ca vulpea de coteţ. Această moţiune este dovada că AUR, S.O.S. şi POT i-au minţit şi îi mint pe români. Aţi spus, stimaţi colegi din opoziţie, că vreţi să reduceţi statul obez. Liderul dumneavoastră, domnul Simion, cerea concedierea a 500 000 de bugetari, dar astăzi vă opuneţi reducerii membrilor din consiliile de administraţie ale celor 1 400 companii de stat. Noi am redus numărul şi am pus limită: un funcţionar, un singur consiliu. Dragii mei, hotărâţi-vă: vreţi un stat obez sau un stat suplu şi funcţional? Aţi spus că luptaţi împotriva salariilor nesimţite. Aţi făcut spectacol la televiziuni, pe reţelele de socializare pe această temă, dar astăzi apăraţi directorii cu lefuri uriaşe. Noi am pus plafon, maximum trei salarii medii şi bonus doar pentru performanţă. Vă întreb simplu, dragii mei colegi: vreţi salarii de Dubai pentru performanţă de tranziţie? Aţi spus că bogăţiile României trebuie să fie pentru români. Aţi făcut mitinguri cu resursele ţării, dar vă opuneţi criteriilor care obligă companiile să aducă profit şi investiţii. Noi am introdus indicatori clari: profit, investiţii, grad de îndatorare. Până la urmă, vreţi resurse pentru şcoli şi spitale sau vacanţe pentru directori? Aţi spus că vreţi un stat puternic în economie. Aţi strigat că România trebuie să deţină companiile strategice, dar când statul cere performanţă, strigaţi: "Dictatură!" A spus limpede premierul Ilie Bolojan şi o repet şi eu: stat, da, dar stat responsabil, nu clientelar. Hotărâţi-vă: vreţi un stat puternic sau un stat slab? Aţi spus că vreţi stoparea risipei. Aţi strigat împotriva diurnelor şi sporurilor abuzive, dar acum, astăzi, aici, în Parlament, vă opuneţi plafonării lor. Noi am redus diurnele, sporurile şi abuzurile cu maşini şi telefoane. Vă întreb: stimaţi colegi, vreţi să oprim risipa sau să aruncăm banii statului pe apa sâmbetei? Aţi spus că vreţi transparenţă. Aţi cerut adevărul despre companiile de stat, dar fugiţi de agenţia care publică datele şi monitorizează performanţa. Noi am dat mai multă putere instituţiei care face ordine şi arată cifrele. Hotărâţi-vă: vreţi transparenţă sau perdele de fum? Stimaţi colegi din opoziţie, Am citit cu atenţie şi moţiunea pe sănătate, şi moţiunea despre fiscalitate, precum şi moţiunea privind ASF, ANCOM şi ANRE. Şi, da, domnule premier, aveţi dreptate. Din păcate, în toate aceste texte, concluzia e că primiţi să se revizuiască, dar să nu se schimbe nimic. Or, tocmai această rezistenţă la schimbare, la modernizare este periculoasă pentru România şi pentru români. Doamnelor şi domnilor, Dragi români, Noi, Partidul Naţional Liberal, împreună cu colegii din coaliţie am ales drumul corect: performanţa în locul sinecurii, transparenţa în locul minciunii, curajul în locul populismului. Românii trebuie să ştie: prin această moţiune, AUR, S.O.S. şi POT nu apără poporul, ci apără privilegiile. PNL nu va vota nici această moţiune şi nici următoarele. De aceea, o vom respinge cu toată fermitatea. La final, am un mesaj pentru colegii din coaliţie. Dragi colegi, Aveţi puţintică răbdare, că spectacolul AUR trece şi trece repede -, iar noi vom rămâne să muncim pentru români. Mulţumesc şi Doamne ajută! (Aplauze.) |
|
Mulţumesc. Din partea Grupului parlamentar S.O.S. România din Camera Deputaţilor, domnul deputat Goidescu Ionel. |
|
Domnilor preşedinţi, Stimaţi colegi, Una dintre cauzele care au distrus, ca o molimă, trupul din ce în ce mai şubred al statului român este acapararea tuturor deciziilor privind soarta României în mâinile guvernanţilor. Acest proces fatidic a fost desăvârşit de marginalizarea, compromiterea publică sau juridică, înfierarea şi antagonizarea societăţii civile şi a opoziţiei politice. Dintr-una din cele mai bogate naţiuni europene, România a ajuns săraca Europei. Spoliată de avuţiile ei cele mai importante, am ajuns sa stăm cu mâna întinsă ca să ne folosim bunurile pe care ni le-a dat Dumnezeu: apa, energia, bogăţiile naturale, rodul agriculturii şi produsul minţilor strălucite. Acest proiect de lege este apogeul politizării în administrarea a ceea ce a mai rămas din averea statului. Prin acest proiect de lege i se dau puteri supranaturale Autorităţii pentru Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice, care este formată şi controlată exclusiv din politicieni aflaţi la putere care, astfel, devin... (Microfon întrerupt.) |
|
Vă mulţumesc, domnule deputat, timpul a expirat. Din partea Grupului parlamentar POT din Camera Deputaţilor, doamna deputat Anamaria Gavrilă. |
|
În loc să vină cu măsuri utile, care ar fi putut fi sprijinite chiar şi de către opoziţie, Guvernul a ales lipsa de dialog şi lipsa de democraţie, prin asumarea răspunderii. Când guvernezi, e normal ca nu toată lumea să fie mulţumită. Dar când reuşeşti să superi pe toată lumea, inclusiv pe cei care te-au susţinut să ajungi la guvernare, înseamnă că faci ceva fundamental greşit şi trebuie să fii oprit. România are nevoie de o schimbare totală, însă una bazată pe viziune. Să scădem deficitul bugetar nu este viziune. Să dăm oamenii afară nu este o viziune. Să tratăm profesorii ca pe cursuri online care pot preda la şcoli diferite de la o oră la cealaltă nu este o viziune. Aceste lucruri nu ajută pe nimeni. România are nevoie de umanitate, de dialog, de construcţie, de schimbare spre bunăstare şi stabilitate. Mulţumesc mult. (Aplauze.) |
|
Din partea deputaţilor şi senatorilor neafiliaţi, domnul deputat Dumitru Coarnă. |
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Sigur că este un moment extrem de important pentru România. Nu poţi reclădi o naţiune cu aceiaşi oameni care au distrus-o. Şi haideţi să mergem la cifre: - noiembrie 2019: deficit 2,8, inflaţie 1,5, datorie externă 373 miliarde lei; - septembrie 2025: deficit 9,8, inflaţie 8, datorie 1 000 de miliarde de lei. Cu menţiunea că 377 miliarde lei din noiembrie 2019 au fost acumulate în 30 de ani. Cine a făcut lucrul ăsta? Guvernele Orban, Cîţu, Ciucă, Ciolacu şi Bolojan. Deci efectiv ne-aţi introdus într-un colaps financiar şi tot voi vreţi să reclădiţi România. Nu se poate! Dacă mergem la Ordonanţa nr.109, ordonanţa corporativă a întreprinderilor publice, în mai 2023, 10 mai, aţi modificat cu Legea nr.178 această ordonanţă, tocmai pentru a putea să transferaţi încă 240 de întreprinderi publice cu capital de stat, întreprinderi care produc plus valoare: Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, Portul Constanţa, Romsilva şi aşa mai departe. Asta este ţinta voastră, pentru că, în spatele acestor discuţii, aveţi sarcină de la stăpânii voştri să distrugeţi România. Să vă mai dau câteva exemple: pentru Ucraina 10 miliarde de euro, pentru multinaţionale aţi legalizat evaziunea fiscală, aţi numit-o "optimizare fiscală" 70 de miliarde de euro, 10 miliarde de euro pentru preţul solicitat şi preţul plătit al multinaţionalelor din energie aici vorbim de domnul Orban, care a zis că a liberalizat zona energetică, dar efectiv a subvenţionat aceste multinaţionale cu 10 miliarde de euro. Mulţumesc mult. Eu voi vota pentru aceste moţiuni de cenzură Guvernul Bolojan trebuie să plece. (Aplauze.) |
|
Mulţumesc. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Urmează să ne exprimăm votul asupra moţiunii de cenzură. Vă reamintesc că, potrivit art.113 din Constituţie, moţiunea de cenzură se adoptă cu votul majorităţii senatorilor şi deputaţilor. Votul este secret şi se exprimă prin bile, potrivit dispoziţiilor art.96, coroborat cu prevederile art.90 din Regulamentul activităţilor comune. Vă reamintesc că, în conformitate cu prevederile art.49 din Regulamentul activităţilor comune, votul cu bile se desfăşoară astfel: în faţa prezidiului sunt amplasate două urne o urnă albă şi una neagră. Senatorii şi deputaţii vin pe rând la urne după ce primesc de la chestori câte două bile, una albă şi una neagră, şi le introduc în cele două urne. Bila albă introdusă în urna albă şi bila neagră introdusă în urna neagră înseamnă vot "pentru" moţiunea de cenzură. Bila neagră introdusă în urna albă şi bila albă introdusă în urna neagră înseamnă vot "contra". Începem votul. Rog doi chestori ai Camerei Deputaţilor să-şi ocupe locurile destinate pentru înmânarea bilelor. Are cuvântul doamna deputat Silvia Mihalcea, secretar al Camerei Deputaţilor, pentru citirea deputaţilor. |
|
Doamna Silvia-Claudia Mihalcea: Marian Neacşu prezent, nu votez Liviu-Ionuţ Moşteanu prezent, nu votez Din sală: Budăi?! |
|
Doamna Silvia-Claudia Mihalcea: Domnul Budăi este, este în sală. Din sală: Să ridice mâna. |
|
Doamna Silvia-Claudia Mihalcea: O să revin la dânsul, atunci. (Discuţii.) Bulai Iulian absent Bulearcă Marius-Felix... (Discuţii.) O să revin la domnul deputat Budăi. Am pus aici. Bulearcă Marius-Felix prezent, nu votez L-am citit la numărul 12. A fost "prezent, nu votez". Mulţumesc. Din sală: Prezent, nu votez. |
|
Doamna Silvia-Claudia Mihalcea: ... absent... Lőrincz... Din sală: Prezent, nu votez... (Discuţii.) |
|
Doamna Silvia-Claudia Mihalcea: Prezent, nu votez... (Discuţii.) Pentru că la primul vot nu a fost. (Discuţii.) Din sală: Dobre este "prezent, nu votez". A revenit. (Discuţii.) |
|
Doamna Silvia-Claudia Mihalcea: Domnul deputat Dobre prezent, nu votez Lovin Ramona prezentă Din sală: Molnar Andrei?! |
|
Doamna Silvia-Claudia Mihalcea: Prezent, nu votez. Morar Lucian-Ioan-Titus absent Vă rog, doamna deputat. (Discuţii.) Prezent... (Discuţii.) nu votez... doamna Plopeanu prezentă, nu votez (Discuţii.) Din sală: 102, domnul Făget Mădălin... |
|
Doamna Silvia-Claudia Mihalcea: Prezent, nu votez. (Discuţii.) Domnul deputat Ionescu şi doamna deputat Ionescu, sunt cu "14" la catalog prezent, nu votez. (Discuţii.) Deci prezent, domnul deputat Ionescu Radu-Mihail prezent, nu votez. Doamna deputat am văzut-o prezentă, nu votez. (Discuţii.) |
|
Din sală: Domnul Drăgoescu cred că l-am pus prezent, că... "prezent, nu votează", domnul Drăgoescu. Şi domnul Biro sau cine? (Discuţii.) Coleşa parcă era prezent. Biro... Biro Răzvan-Daniel prezent |
|
Doamna Silvia-Claudia Mihalcea: Domnul Coleşa este prezent. (Discuţii.) Am încheiat. |
|
Rog doi chestori ai Senatului să-şi ocupe locurile destinate pentru înmânarea bilelor. Are cuvântul doamna senator Federovici Doina, secretar al Senatului, pentru citirea listei senatorilor. |
|
Doamna Doina-Elena Federovici: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Începem apelul nominal pentru colegii senatori. Domnul Cseke Attila-Zoltan prezent, nu votez Este la uşă? Îl mai strigăm o dată. (Discuţii.) Da. Din sală: Este. |
|
Doamna Doina-Elena Federovici: Prezent, nu votez. Mihai Daniela prezentă, nu votez Îl mai strigăm o dată. Neagu Nicolae absent Mai strigăm o dată. Punem "absent". Presură Alexandra... doamna senator Presură Alexandra... sau... (Discuţii.) Mai repetăm. Puiu Ovidiu prezent, nu votez Răcuci... Din sală: Prezentă. |
|
Doamna Doina-Elena Federovici: Prezentă, da? Puiu Ovidiu prezent, nu votez Nu, am sărit o pagină şi o reiau. (Discuţii.) Dar să termin... să termin pagina aceasta. (Discuţii.) Staţi o secundă, da? Roman Marius-Valentin prezent |
|
Din sală: Domnul Moise e aici. |
|
Doamna Doina-Elena Federovici: Silegeanu Cătălin prezent Spau Dumitru prezent Da? Prezent. Mulţumim. |
|
Stimaţi colegi, În conformitate cu prevederile art.44 alin.(4) din Regulamentul activităţilor comune, îi invit pe membrii Birourilor permanente ale celor două Camere să se întrunească la sala de şedinţe a Biroului permanent al Camerei Deputaţilor pentru constatarea rezultatului votului. Vom relua lucrările în plen după constatarea rezultatului votului şi întocmirea procesului-verbal. |
|
PAUZĂ |
|
Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Reluăm lucrările. O invit pe doamna deputat Arina Moş pentru prezentarea procesului-verbal referitor la rezultatul votului asupra moţiunii de cenzură. |
|
Doamna Patricia-Simina-Arina Moş: Stimaţi colegi, Vă prezint procesul-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de către deputaţi şi senatori asupra moţiunii de cenzură iniţiate de 125 de deputaţi şi senatori. Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, în temeiul art.44 alin.(4) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, procedând la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de către deputaţi şi senatori, prin vot secret cu bile, asupra moţiunii de cenzură iniţiate de 125 de deputaţi şi senatori ca urmare a angajării răspunderii Guvernului asupra Proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice (PL-x 244/2025), au constatat următoarele: Numărul total al deputaţilor şi senatorilor 464. Numărul deputaţilor şi senatorilor prezenţi 378. Numărul total de voturi exprimate 122. Numărul de voturi anulate 0. Numărul total de voturi valabil exprimate, din care: - voturi pentru adoptarea moţiunii de cenzură 121; - voturi contra moţiunii de cenzură 1. Potrivit prevederilor art.113 alin.(1) din Constituţia României, moţiunea de cenzură se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, ceea ce reprezintă în prezent minimum 233 de voturi pentru. Ca urmare a faptului că din totalul de 464 de parlamentari au fost prezenţi 378, din care 121 au votat pentru moţiunea de cenzură, se constată că nu a fost întrunită majoritatea voturilor cerută de Constituţie pentru adoptare. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|
Mulţumesc. Domnule prim-ministru, Doamnelor şi domnilor miniştri, Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Potrivit rezultatului constatat de Birourile permanente prin procesul-verbal prezentat, moţiunea de cenzură a fost respinsă. |


