Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 1 octombrie 2025
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.119/2025
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 1 octombrie 2025 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 1 octombrie 2025
![]() |
8. | Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Planul de acţiune privind competenţele de bază COM (2025) 88 (PHCD 67/2025) (rămas pentru votul final). | ![]() |
||
consulta fisa PHC nr. 67/2025 |
|||||
| ................................................ |
|
19. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Planul de acţiune privind competenţele de bază COM (2025) 88; PHCD 67/2025. Proiectul de hotărâre a fost distribuit. Are cuvântul reprezentantul Comisiei pentru afaceri europene. Vă rog, doamnă deputat. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Raport privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Planul de acţiune privind competenţele de bază COM (2025) 88 Având în vedere proiectele de opinie transmise de Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi de Comisia pentru învăţământ, nota de informare transmisă de Ministerul Afacerilor Externe, punctele de vedere ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, fişa de informare elaborată de către Direcţia pentru Uniunea Europeană a Camerei Deputaţilor, analiza realizată de Comisia pentru afaceri europene, Comisia pentru afaceri europene, în principal: - şi-a exprimat susţinerea faţă de obiectivele Planului de acţiune; - a cerut abordarea cauzelor profunde ale scăderii nivelului competenţelor de bază în rândul elevilor, evitarea încărcării excesive a programei de învăţământ, gestionarea evoluţiilor de ordin tehnologic prin intermediul competenţelor de bază; - a susţinut dezvoltarea gândirii logice şi abstracte şi a competenţelor cetăţeneşti; - a sprijinit alfabetizarea şi educaţia digitală, însă a recomandat identificarea unor instrumente pentru limitarea utilizării excesive a resurselor digitale în procesul de învăţare de natură să-i afecteze pe aceştia; - a cerut cu prioritate măsuri de atragere a fetelor în studiile şi profesiile din domeniul ştiinţelor, tehnologiilor, ingineriei şi matematicii; - a recomandat explorarea corelaţiei dintre contextul socioeconomic şi cultural al elevilor şi nivelul de însuşire a competenţelor de bază, în scopul îndrumării eficace a resurselor necesare pentru elevii proveniţi din medii defavorizate; - a solicitat instrumente pentru competenţele de bază în ucenicii, în scopul orientării practice a şcolilor şi angajatorilor. Opinia a fost supusă dezbaterii în şedinţa Comisiei pentru afaceri europene din 16 septembrie 2025 şi a fost adoptată în unanimitate de voturi. Supunem aprobării plenului Camerei Deputaţilor opinia, în forma adoptată de Comisia pentru afaceri europene. Mulţumesc. |
|
Mulţumesc, doamnă deputat. În continuare dau cuvântul doamnei deputat Bucur Ariana-Oana, Grupul parlamentar al PSD. |
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Problema competenţelor este esenţială. Conceptul de competenţe a constituit elementul central în curriculumul şcolar şi prioritate în sistemele de învăţământ la nivelul Europei. Accentul pe aceste competenţe a rezultat din nevoia învăţării pe tot parcursul vieţii, din nevoia transferabilităţii rezultatelor învăţării şi, nu în ultimul rând, din nevoia de abordare integrată a învăţării. Aşa cum cu siguranţă ştiţi, s-au parcurs o serie de etape în elaborarea documentelor de politică educaţională şi demersurile au început în anul 2000, printr-un memorandum al Comisiei Europene cu privire la educaţia permanentă. În anul 2001 - o scurtă trecere în revistă, da? - în anul 2001 apare cadrul de referinţă european pentru limbile străine, despre care cu siguranţă aţi auzit. În 2005 apare reglementat cadrul european pentru calificări, deci, în zona profesională, aţi auzit cu siguranţă de competenţe EQF, da, care sunt rezultate ale învăţării în contexte formale, informale sau non-formale. Şi în 2006 apare o recomandare a Parlamentului European şi a Comisiei referitoare la aceste competenţe de bază. Ele sunt grupate pe 8 domenii - se mai numesc şi competenţe-cheie - şi care trebuie urmărite de către formatori în procesul de învăţare. În 2018, acestea sunt regrupate, reinterpretate şi actualizate. Şi vreau să reţineţi că aceste competenţe sunt foarte importante... (I se întrerupe microfonul. Vociferări. Aplauze.) |
|
Mulţumesc, doamnă deputat. Doamna deputat Atanasiu, din partea Grupului USR. (Vociferări.) În regulă. Trecem la dezbaterea pe articole a proiectului de hotărâre. Dacă sunt obiecţii la titlu? Nu sunt. Adoptat. La preambul? Nu sunt obiecţii. Adoptat. La articolul unic, obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Dezbaterile sunt finalizate, iar proiectul de hotărâre rămâne la votul final. |


