Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 iunie 2025

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.79/2025
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 iunie 2025

8. Supunerea la votul final a:  
  8.7 Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2024 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 166/2022 privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea preţului la energie, suportat parţial din fonduri externe nerambursabile (PL-x 456/2024) (adoptat);
 
consulta fisa PL nr. 456/2024

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

7. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2024 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 166/2022 privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea preţului la energie, suportat parţial din fonduri externe nerambursabile; PL-x 456/2024.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Cu 309 voturi pentru, o abţinere, un coleg care nu votează, adoptat.

Explicarea votului, domnul Dan Tanasă, Grupul AUR.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dan Tanasă:

Da, domnule preşedinte, am votat, susţinem, este nevoie ca persoanele vulnerabile să fie sprijinite.

În egală măsură, este nevoie să fim oneşti cu românii şi să le spunem că România este o ţară care are un bazin hidrografic, poate unul dintre cele mai mari din Uniunea Europeană, şi că într-o anumită perioadă din istoria noastră, părinţii şi bunicii noştri au construit unităţi de producţie a energiei electrice, şi că nu există niciun fel de justificare, economică, financiară sau de altă natură, pentru care românii trebuie să plătească câteodată cel mai scump curent din Uniunea Europeană.

Ba da, există o singură explicaţie - doar dacă voi, cei de la PSD, PNL, USR, UDMR, ţineţi în mod intenţionat preţul ridicat, ca să vărsaţi bani în conturile "băieţilor deştepţi" din energie electrică.

Altfel, având în vedere, repet, reţeaua hidrografică şi unităţile de producţie de energie electrică, practic, în România curentul ar trebui să fie gratuit sau aproape gratuit. Pentru că toate acele companii private pe care le-aţi lăsat să pătrundă pe piaţa din România... Pentru că în Franţa, ce să vezi? Producţia şi distribuţia sunt controlate de companii de stat sau private franceze. În România ni se spune că trebuie să fie capitalism, cu economie liberă de piaţă; să vină străinii să ne controleze producţia şi distribuţia de curent electric.

Şi da, asta este strategia, democraţia şi asta este ce guvernaţi, ce construiţi de 35 de ani în România, voi, cei de la PSD, PNL, USR, UDMR - îi ţineţi pe români în sărăcie, îi ţineţi cu salarii mizere şi cu pensii mizere, ca după aceea să veniţi să spuneţi că îi salvaţi - pe cupoane, pe compensări, veniţi să-i salvaţi, în loc să le oferiţi românilor demnitate. Asta vă spunem să le oferiţi românilor: demnitate - salarii decente, pensii decente şi să nu-i mai minţiţi. Atâta tot. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamna Enachi Raisa.

Video in format Flash/IOS

Doamna Raisa Enachi:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Chiar nu-mi doream să ies la explicarea votului, îmi doream la dezbateri, doar că, fiind un proiect de urgenţă, a fost intervenţia unui coleg de-al meu.

Însă vreau să precizez încă o dată că cei care au ieşit la tribună, la acest microfon, şi vociferează, şi ne spun, şi ne povestesc cât de bine, şi cu câtă reţinere, şi cu câtă durere, şi cu cât of votează totuşi acest proiect de lege, însă vreau să le aduc la cunoştinţă că probabil au uitat că sunt membri în aceste comisii de fond şi au avut toată oportunitatea, toată posibilitatea să depună amendamente.

Iar dacă declaraţi de la microfon pentru ca să daţi bine în circumscripţie, în teritoriu, este greşit.

Şi sper ca românii să asculte, să analizeze, nu doar să declaraţi foarte bine şi să daţi bine la TV!

Atât doar.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Miruţă.

Video in format Flash/IOS

Domnul Radu-Dinel Miruţă:

Ştiu că celor de la AUR nu le place adevărul, dar îmi place să li-l spun.

Domnule Tanasă, în timp ce USR are un proiect de lege care interzice închiderea termocentralelor pe bază de cărbune, şi dumneavoastră şi domnul Simion vorbiţi despre energie, dar nu aveţi în Parlament nicio iniţiativă legislativă, de cinci ani de zile, nici în avantajul minerilor, nici al energeticienilor, nici al Sistemului Energetic Naţional. (Vociferări.) Vorbiţi pentru ceva pentru care nu aveţi nicio propunere. (Aplauze.)

(Domnul deputat Dumitru Coarnă solicită să ia cuvântul.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Acum, domnule Coarnă, dacă v-aş spune că îi dau cuvântul domnului Câciu, aţi spune că e ceva... dar, vă rog, haideţi.

Domnul Coarnă.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dumitru Coarnă:

Mulţumesc.

Dacă era domnul Câciu, regulamentar aşa ar fi trebuit să fie, n-am o problemă, eu mă supun Regulamentului; la fel şi dumneavoastră, de altfel.

Când vorbim despre energie, haideţi să privim doi vectori fundamentali - 1989 şi 2025. Aveam o producţie de 25.000 de megawaţi-oră în 1989; astăzi avem 5.300 de megawaţi-oră, din care vreo 4.000 sunt utilizaţi de consumul casnic.

Înţelegeţi cum a fost distrusă economia din România, la ce nivel am ajuns noi astăzi, acum? Facem scheme ca să ascundem sărăcia. Faceţi scheme în agricultură, iar ei sunt în faliment; facem scheme în energie, iar oamenii nu mai au bani de facturi.

V-am venit cu soluţii corecte, pertinente. Repet, mixaţi energia şi ajungem la 0,68 de bani kilowattul. Dumneavoastră îl duceţi la 3 lei, la 4 lei. Mergeţi pe lanţ, de la producător, distribuţie, furnizor, să vedeţi cine câştigă - OMV Petrom. Cine plăteşte? Noi plătim. Plătim noi, consumator final, persoană fizică, şi mediul economic, care este închis. Avem 1.000 de megawaţi în mediul economic, de la 20.000 de megawaţi-oră în '89-'90 la 1.000 de megawaţi - mediu economic.

Asta aţi făcut timp de 35 de ani.

Restul sunt discuţii, scheme, scheme, scheme ca să distrugem România. La fel ca şi în penal - acum facem o schemă în penal, ca să arestăm dreptul la opinie.

Mulţumesc mult. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Câciu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Câciu:

Vă mulţumesc mult, domnule preşedinte.

Vedeţi dumneavoastră, când mai multe părţi au foarte multe idei bune, dar nu vedem aplicabilitate deloc, până la urmă, menirea unor oameni de stat este aceea de a proteja poporul până când minţile luminate, şi din Parlament, şi din guverne, şi de unde vreţi dumneavoastră, în afară de a spune în cuvinte frumoase cum vom avea noi energie ieftină, cum vom avea producţie, dar n-am făcut nimic să o avem, până când s-or întâmpla lucrurile astea, oamenii trebuie să trăiască, să fie protejaţi.

De aceea am votat acest proiect de lege.

De aceea este şi explicarea votului, cu recomandarea că dacă tot aveţi atâtea idei bune şi o să avem milioane şi milioane de megawaţi, haideţi, domnilor şi faceţi megawaţii ăştia, şi după aia criticaţi, dacă facem noi scheme.

Mulţumesc. (Aplauze.)