Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 mai 2009

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.67/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 mai 2009

8. Supunerea la votul final:  
  8.13 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.10/2008 privind nivelul salariilor de bază şi al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, precum şi unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/2003 privind consilierii pentru afaceri europene. (adoptat);
 
consulta fisa PL nr. 651/2008

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

13. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.81/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.10/2008 privind nivelul salariilor de bază şi al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr.II şi III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, precum şi unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.19/2003 privind consilierii pentru afaceri europene.

Este lege ordinară.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul. 206 voturi pentru, un vot împotrivă şi 3 abţineri.