Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 iunie 2002

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 iunie 2002

8. Supunerea la votul final a următoarelor:
  8.4 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului (adoptat);
 
consulta fisa PL nr. 180/2002

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

Punctul 4: Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului. Art.74, alin.1 din Constituţie.

Cine este pentru? 233 de voturi pentru.

Împotrivă? 41 voturi împotrivă.

Abţineri? 3 abţineri.

233 voturi pentru, 41 împotrivă, 3 abţineri.

Colegii noştri se străduie, din toate puterile, ca să nu putem parcurge lista de vot de astăzi, să facem sesiune.

Domnul Ioan Bâldea:

Voi fi foarte scurt.

Domnul Valer Dorneanu:

Am văzut cât de scurţi sunteţi!

Poftiţi, stimate coleg.

Domnul Ioan Bâldea:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Aş vrea să exprim câteva argumente pentru care Grupul nostru parlamentar a fost împotriva acestui proiect de lege.

În primul rând, aş vrea să sesizez că proiectul de lege pe care, astăzi, l-aţi votat nu are nici un punct comun cu forma pornită de la Guvern.

În accepţiunea noastră şi în realitate, acest act normativ constituie o pârghie în aranjamentul dominoului agricol în plină desfăşurare, în vederea conturărilor marilor latifundii care se întâmplă în agricultura României, pornind de la 10.000 de hectare în judeţul Ialomiţa, 22.000 de hectare în judeţul Călăraşi, până la 60.000 de hectare în Brăila. Toate acestea, prin această lege pe care astăzi aţi votat-o, creează condiţiile ca acest fenomen de aranjare a marilor latifundii să fie acompaniat de aranjarea zonelor particulare de odihnă şi agrement.

Considerăm că introducerea pe ordinea de zi a celor două acte legislative pe care le-am votat, le-aţi votat dumneavoastră, este cel puţin neinspirată. Atâta timp cât în această perioadă, în agricultura României, pe lângă seceta şi toate dezastrele care s-au abătut asupra ţării, concluzionate în 1.700.000 de hectare calamitate, în echivalenţa a 7.382 de miliarde de lei, legi pe care împreună le-am lucrat şi le-am votat, cum ar fi Legea pieţei agricole, Legea creditului agricol şi Legea privind acordarea despăgubirilor pentru calamităţi, nu se aplică în ţară.

Domnule preşedinte,

În calitatea dumneavoastră de garant al activităţii legislative din Parlamentul României, considerăm necesar să analizaţi ce se întâmplă cu cele 3 legi de strictă necesitate în perioada aceasta în agricultură.

Vă mulţumesc mult.