Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 decembrie 2001

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 decembrie 2001

9. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.115/2001 privind reglementarea unor măsuri de asigurare a fondurilor necesare furnizării energiei termice şi a gazelor naturale pentru populaţie (amânarea votului final).
 
consulta fisa PL nr. 630/2001

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Şi eu vă mulţumesc.

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.115/2001 privind reglementarea unor măsuri de asigurare a fondurilor necesare furnizării energiei termice şi gazelor naturale pentru populaţie.

Suntem în procedură de urgenţă. Vă rog să propuneţi timpii de dezbatere.

Domnul Neculai Grigoraş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În legătură cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.115/2001, suntem în următoarea situaţie: în data de 4 decembrie, plenul Camerei Deputaţilor a hotărât, la solicitarea Comisiei pentru muncă şi solidaritate socială, retrimiterea la comisia de specialitate, pentru discutarea amendamentelelor acestei comisii.

În şedinţa din 13 decembrie, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a luat în dezbatere amendamentele Comisiei pentru muncă şi solidaritate socială şi a fost întocmit un raport suplimentar, prin care se propune respingerea acestor amendamente.

Motivaţia respingerii este următoarea: acoperirea diferenţelor de preţ la energia termică livrată populaţiei a fost asigurată prin Legea bugetului de stat pe 2002 la nivelul şi la categoriile de populaţie aprobate prin legea respectivă. Amendamentele propuse contravin aşadar Legii bugetului de stat pe 2002, lege promulgată şi înregistrată la numărul 743/2001, şi ele pot conduce, în situaţia acceptării acestora, la creşterea deficitului bugetar, care a fost aprobat prin Legea bugetului de stat pe 2002, fie propun modificarea perioadelor legale ale exerciţiului financiar, fie propun competenţe în sarcina unor instituţii care nu au tangenţă cu obiectul reglementării. De altfel, aceste amendamente au fost discutate şi cu reprezentanţii Executivului, respectiv Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Pentru dezbaterea acestui proiect de lege, propunem 15 minute timp total, două minute pentru fiecare intervenţie.

Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Cine este pentru aceşti timpi de dezbatere? Vă mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Aveţi o problemă de procedură?

Domnul Damian Brudaşca (din sală):

Nu. Aş dori să-mi spun punctul de vedere.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Nu. Suntem în procedură de urgenţă. Numai dacă sunt observaţii la amendamente respinse.

Titlul ordonanţei.

Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.1. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.2. Obiecţii?

Poftiţi, vă rog.

Domnul Gheorghe Barbu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În primul rând, aş vrea să menţionez faptul că amendamentele care au fost depuse în cadrul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, până la urmă, au devenit punctul de vedere al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, lucru pe care comisia avizată în fond nu l-a cuprins în raport şi a trecut doar amendamentele respinse, la propunerea unor deputaţi.

În legătură cu art.2, aş vrea să vă sesizez următorul lucru: prin art.2 se modifică un lucru esenţial – acela că, referitor la subvenţionarea energiei termice, care se făcea până acum din sume defalcate de la bugetul de stat, alocate cu această destinaţie bugetelor locale, se trece ca această subvenţie să fie făcută doar 45% din sume defalcate de către consiliile locale şi 55% din efortul propriu al bugetelor locale. Acest lucru se face nerespectându-se prevederea Legii finanţelor publice locale, prin care orice nouă sarcină pusă în spatele consiliilor locale trebuie să vină cu o sursă de fiananţare şi, în acelaşi timp, la un articol pe care probabil îl vom discuta, se dă dreptul consiliilor locale, în situaţia în care nu pot subvenţiona, să mărească acest tarif.

În condiţiile de astăzi, în care preţul energiei termice a crescut considerabil chiar şi în aceste zile pentru gazele naturale, este cu siguranţă cert că bugetele locale, în marea lor majoritate, nu îşi vor putea suporta această subvenţie pe care trebuie să o acorde din venituri proprii. De aceea, amendamentul pe care l-am propus se referă la modificarea art.2 alin.1, şi solicită ca, începând cu anul 2002, subvenţiile pentru acoperirea diferenţelor de preţ şi de tarif la energia termică livrată populaţiei se suportă din sume defalcate de la bugetul de stat, alocate cu această destinaţie bugetelor locale, şi sper să înţelegeţi exact ceea ce spun acum, pentru că este pus în sarcina administraţiilor locale şi, până la urmă, în sarcina cetăţenilor, fiindcă primăriile nu vor avea bani, şi au libertatea, printr-un articol din această ordonanţă de urgenţă, să modifice tariful chiar peste nivelul tarifului maxim naţional.

Mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da, şi eu vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Vă rog să rămâneţi în sală, pentru că avem multe legi de votat. Altfel, nu vom avea cvorum.

Din partea comisiei, vă rog.

Domnul Neculai Grigoraş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Aşa cum menţionam şi în prima intervenţie a mea, problema acoperirii diferenţelor de preţ şi de tarif la energia termică este reglementată în felul următor: 45% este acoperit din sumele defalcate de la bugetul de stat şi 55% din bugetele locale.

A modifica aceste procente acum, ar însemna să aducem atingere Legii bugetului de stat, în sensul creşterii deficitului bugetar, ceea ce nu este de admis.

Comisia îşi menţine punctul de vedere de a respinge acest amendament.

Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Iniţiatorul.

Domnul Răzvan Cirică:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Sunt Răzvan Cirică, secretar de stat în Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Iniţiatorul, respectiv Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale este de acord cu concluzia comisiei de respingere a amendamentelelor la art.2, 3, 4, 5 şi 6, cu toate că acum s-a făcut referire numai la art.2.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da, vă mulţumesc.

Doamna Ivănescu, coautoare de amendament respins. Apoi, domnul Brudaşca.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Eu susţin în continuare amendamentul, şi mă miră că reprezentantul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale vine să susţină o ordonanţă care nu este în beneficiul celor care au nevoie de protecţie socială în perioadele de iarnă. Deci, mă miră foarte tare atitudinea acestui minister, care este mai întâi politic şi apoi de protecţie socială.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Domnul deputat Brudaşca.

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Şi starea mea este aproape identică cu a doamnei deputat, cu atât mai mult cu cât, în momentul în care s-au stabilit aceste preţuri şi această decizie, Guvernul nu a consultat sau nu a ţinut cont de poziţia exprimată de Federaţia naţională a municipiilor şi oraşelor. Am, în acest sens, o scrisoare pe care am înaintat-o la momentul potrivit primului-ministru al României, prin care avertizam asupra efectelor dezastruoase pe care le vor avea măririle de preţuri pentru energia termică şi gazul metan.

În acelaşi timp, trebuie să vedem un aspect foarte important. Deci Guvernul ia o decizie fără consultarea şi fără a ţine cont de poziţia oraşelor, dispunând ca acestea să satisfacă o chestiune de imagine a Guvernului, pentru că, în ultimă instanţă, este o chestiune de imagine; nu rezolvă o problemă socială. Pentru a demonstra acest lucru, mi-ar trebui foarte mult timp – peste timpul permis de către comisie.

Şi eu am acelaşi sentiment de şoc şi surprindere. Un minister al protecţiei sociale să fie împotriva unei iniţiative care vine în sprijinul celor guvernaţi, adică a celor care contribuie la bugetul de stat!

Dacă veţi persista pe această idee, veţi bloca în scurtă vreme bugetelor locale şi le veţi pune în imposibilitatea să-şi rezolve problemele de administraţie locală pentru care ele au fost alese.

În consecinţă, susţin, şi în nume propriu şi al Partidului România Mare, includerea şi menţinerea amendamentului propus; mi se pare logic. Ilogică mi se pare aserţiunea cum că s-ar afecta Legea bugetului. Păi Legea bugetului nu este o biblie! Se poate interveni asupra ei, se poate rectifica bugetul, astfel încât el să corespundă necesităţilor reale, nu fantasmagoriilor din capetele unor persoane aflate pe băncile Executivului.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Acum, necesităţile reale ar necesita, dacă îmi scuzaţi această repetiţie supărătoare, 15 bugete naţionale. Necesităţile sunt mari. Este, de asemenea, o contradicţie între dorinţa de autonomie locală din ce în ce mai puternică şi dorinţa de a primi totul de la bugetul statului, dacă se poate; şi resursele sunt limitate.

Deci la acest amendament respins, cine este pentru acest amendament respins, neacceptat de comisie şi iniţiator? Vă rog să număraţi. Sunt 22 de voturi pentru amendamentul respins. Insuficient pentru adoptare.

Doamna Paula Maria Ivănescu (din bancă):

Dar câte voturi sunt împotrivă?!

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da, bineînţeles. Sigur că da.

Cine este contra amendamentului? Vă rog să număraţi, ca să vedem cine reprezintă majoritatea. Sunt 50 de voturi contra amendamentului.

Abţineri, vă rog. Nu sunt abţineri.

Deci, nu a putut întruni majoritatea.

Poftiţi, domnule deputat.

Domnul Gheorghe Barbu:

Domnule preşedinte,

Dacă am înţeles bine, au fost 20 şi ceva de voturi pentru şi 50 de voturi contra. Dacă acesta este cvorumul din sală la două proiecte de legi organice pe care le-aţi supus votul final!

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Păi acesta este cvorumul în clipa aceasta. Şi adineauri au ieşit patru din sală.

Domnul Gheorghe Barbu:

Domnule preşedinte,

Aţi supus la vot final două proiecte de legi organice.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Bine, contestaţi. Dar trebuia să contestaţi atunci. Acum, s-a votat. Atunci era cvorum. Uitaţi-vă, şi acum iese cineva din sală. Poate în 10 minute ieşiţi toţi, şi evident că nu va fi cvorumul. Eu nu pot să vă opresc, nu?

Poftiţi, domnule Boc.

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte,

Noi nu am avut intenţia să blocăm această şedinţă, dar, dacă dumneavoastră nu recunoaşteţi acest lucru, ne vedem obligaţi.

Potrivit art.89 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, proiectele de lege se supun votului final într-o şedinţă specială. Astăzi, după cum ştiţi, se desfăşoară şedinţe concomitent în comisii, şi colegii noştri nu au posibilitatea de drept să participe aici, în plenul Camerei Deputaţilor, şi, în consecinţă, dumneavoastră nu puteaţi de drept să supuneţi la vot nişte proiecte mai ales care au caracter organic, nefiind întrunită măcar majoritatea absolută, deci jumătate plus unu din numărul total, pentru a putea fi supuse la vot aceste legi.

în consecinţă, domnule preşedinte, vă rugăm să respectaţi prevederile regulamentare şi să supuneţi la vot proiectele de lege într-o şedinţă specială dedicată votului final, aşa cum ne spune Regulamentul. Eu cred că nu putem supune la vot Regulamentul.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Nu spune aşa, domnule deputat. Regulamentul spune că se pot supune într-o şedinţă specială de vot. Dacă avem cvorumul, supunem proiectul când îl adoptăm. Acest lucru este limpede.

În afară de aceasta, şi-au înregistrat prezenţa 244 de deputaţi, deci am avut cvorumul. Este un fapt notoriu, cunoscut de absolut toată lumea că, pe parcursul dezbaterilor, foarte mulţi colegi ai noştri părăsesc lucrările. În clipa aceasta, este un anumit număr de parlamentari în sală. Dimineaţă au fost mai mulţi. Peste o oră poate că vom fi zece. Aceasta este o altă problemă.

Oricum, îmi pare rău, dar nu aţi întrunit majoritatea cu acest amendament.

Art.2, în forma din acest proiect de lege.

Cine este pentru art.2? Da, mulţumesc.

Voturi contra? 26 de voturi contra.

Abţineri? Nu sunt abţineri.

S-a adoptat art.2.

Art.3. Sunt obiecţii?

Da, poftiţi.

Domnul Gheorghe Barbu:

Doamnelor şi domnilor colegi,

Art.3 iniţial spune următorul lucru: "Pentru energia termică furnizată populaţiei din sisteme centralizate, consiliile locale, respectiv Consiliul general al municipiului Bucureşti pot stabili preţuri mai mari decât preţul naţional de referinţă, diminuând astfel subvenţiile pentru acoperirea diferenţelor de preţ şi de tarif şi majorând în mod corespunzător ajutoarele băneşti acordate populaţiei, potrivit legii."

Acest articol permite consiliilor locale să majoreze tariful peste preţul de referinţă, şi vom avea preţuri pentru energia termică aproape atât de multe câte sisteme centralizate alimentate pe cărbune, combustibil lichid sau gaz natural sunt în România, lucru pentru care am propus eliminarea acestui articol, şi vă rog să fiţi de acord cu el.

Mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Comisia? Îşi menţine punctul de vedere.

Iniţiatorul? De asemenea.

Deci, supun votului dumneavoastră acest amendament respins care propune eliminarea.

Cine este pentru? 26 de voturi.

Cine este contra? Număraţi, vă rog. 49 de voturi contra.

Abţineri? O abţinere.

Deci, amendamentul nu a întrunit numărul de voturi necesar.

Art.3. Cine este pentru? Da, vă mulţumesc.

Voturi contra? 12 voturi contra.

Abţineri? O abţinere.

S-a adoptat art.3.

Art.4.

Poftiţi, vă rog.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Pentru art.4 din această ordonanţă am propus un amendament care să ducă la egalitatea de tratament pentru cei care se încălzesc cu energie furnizată centralizat şi pentru cei care să încălzesc cu gaze naturale direct.

În articolul prevăzut în ordonanţă, această subvenţie acordată celor care se încălzesc cu gaze naturale se limitează până la 31 decembrie 2001, şi am propus ca această subvenţie să devină permanentă, ca şi în cazul celor care consumă energie termică furnizată centralizat, pentru că este acelaşi lucru. Toată lumea suferă de frig şi nu au venituri suficiente pentru a-şi plăti acest serviciu, şi de aceea asistăm la oameni morţi de frig din ce în ce mai mulţi.

Deci, în aceste condiţii, vă propun ca şi acest ajutor pentru cei care folosesc gaze naturale la încălzire să devină permanent pentru perioadele de la 1 noiembrie la 31 martie, şi aceasta nu are nimic de-a face cu încheierea exerciţiului bugetar la 31 decembrie în fiecare an, pentru că acelaşi lucru se întâmplă şi la energia termică, şi văd că nu mai sunt probleme.

În al doilea rând, mai este un amendament la alin.2 care prevede ca aceste ajutoare, care sunt într-un cuantum pe care l-am acceptat, să fie actualizate în fiecare an prin hotărâre de Guvern şi, de asemenea, deoarece se prevede în conţinutul ordonanţei că ajutoarele băneşti prevăzute pentru cei care se încălzesc cu gaze naturale vor fi suportate numai din bugetele locale, am propus din nou ca aceste ajutoare să fie asigurate prin sume defalcate de la bugetul de stat alocate cu această destinaţie direct bugetelor locale.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Trebuie să asigurăm egalitate de şanse şi egalitate de tratament. Este vorba de egalitate de şanse de acces la serviciul căldurii şi de tratament între cei care au diverse surse de încălzire.

Dacă ne-am hotărât să facem o protecţie socială acestor categorii defavorizate, haideţi să nu facem discrepanţe între ei.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Comisia, vă rog să explicaţi de ce nu aţi acceptat amendamentul.

Domnul Neculai Grigoraş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Comisia îşi menţine punctul de vedere referitor la textul iniţial, deci aprobă textul iniţial, respectiv acordarea acestor ajutoare numai până la 31 decembrie 2001, fiindcă, începând cu 1 ianuarie 2002, se aplică prevederile Legii cu privire la venitul minim garantat, lege care, la art.22, prevede următoarele, citez: "Pentru perioada sezonului rece 1 noiembrie – 31 martie, persoanele singure şi familiile beneficiare de ajutor social, potrivit prevederilor prezentei legi, primesc odată cu aceasta un ajutor pentru încălzirea locuinţei." Alin.2: "Ajutorul pentru încălzirea locuinţei se cuprinde în ajutorul social, prin majorarea nivelului lunar al venitului minim garantat pentru perioada prevăzută la alin.1, după cum urmează...", şi sunt prezentate cuantumurile. Deci, începând cu data de 1 ianuarie 2002, intră în vigoare prevederile Legii cu privire la venitul minim garantat care asigură aceste ajutoare.

De aceea, noi ne menţinem punctul de vedere, respectiv aplicarea acestei ordonanţe până la 31 decembrie 2001.

Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Dacă Guvernul are ceva de adăugat. Nu are.

Deci aţi ascultat explicaţiile pentru care s-a respins acest amendament. Vi-l supun votului dumneavoastră.

Cine este pentru amendamentul respins? 31 de voturi în favoarea amendamentului respins.

Voturi contra? Vă rog să număraţi. 52 de voturi contra amendamentului.

Abţineri? O abţinere.

Art.4, în varianta care a venit de la Senat.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi contra? 20 de voturi contra.

Abţineri? Nu sunt abţineri.

Deci, s-a adoptat art.4.

Art.5. Dacă sunt obiecţii la art.6. Nu sunt obiecţii. Adoptat.

Art.6. Dacă sunt obiecţii la art.6. Nu sunt. Adoptat.

Am epuizat textul ordonanţei. Îl vom supune votului într-o şedinţă specială de vot.