Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 aprilie 2002

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 aprilie 2002

9. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor (amânarea votului final)
 
consulta fisa PL nr. 603/2001

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor.

Cine prezintă din partea Guvernului acest proiect? Domnul ministru Fleşariu.

Domnul Ionel Fleşariu (secretar de stat, Ministerul Administraţiei Publice):

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Un obiectiv major al programului de guvernare pe perioada 2001-2004, acceptat de Parlament, îl constituie demilitarizarea treptată a unor activităţi şi realizarea acestora de către servicii publice comunitare aflate în subordinea autorităţilor administraţiei publice locale.

În acest sens, într-o primă fază, a fost aprobată Ordonanţa de urgenţă nr.291 de la sfârşitul anului 2000, prin care s-a prevăzut înfiinţara Inspectoratului Naţional pentru Evidenţa Informatizată a Persoanei, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale. La nivel local, vor fi create, în subordinea consiliilor locale şi judeţene, servicii comunitare care vor prelua de la Ministerul de Interne activitatea de eliberare a cărţilor de identitate, a permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare, întocmirea listelor electorale şi eliberarea cărţilor de alegător.

Se doreşte încheierea cât mai urgentă a acţiunii de preschimbare a actualelor buletine de identitate şi de eliberare a cărţilor de alegător. Fac precizarea că, până în prezent, din circa 17 milioane de cărţi de alegători au fost eliberate celor îndreptăţiţi circa 2 milioane.

Ordonanţa nr.84 din anul 2001 a fost emisă în temeiul legii de abilitare şi ea urmăreşte tocmai crearea în concret a serviciilor publice descentralizate privind aceste activităţi.

Faţă de cele prezentate, vă rog să aprobaţi ordonanţa în forma venită de la Senat, Cameră care a aprobat-o. Precizez că suntem de acord cu amendamentele formualte în raportul întocmit de Comisia de administraţie publică a Camerei Deputaţilor.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Da. Reprezentanţii comisiei sesizate în fond.

Poftiţi, domnule deputat, prezentaţi raportul.

Domnul Antal Istvan:

Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a fost sesizată în fond cu dezbaterea acestui proiect de lege. Comisia a avut în vedere la întocmirea raportului avizul Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, avizul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, avizul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, precum şi avizul Consiliului Legislativ.

Proiectul de Lege a fost adoptat cu 15 voturi pentru, 3 voturi împotrivă şi 2 abţineri, în şedinţa din 12 martie 2002 şi îl prezentăm plenului pentru a fi adoptat cu amendamentele admise în şedinţa menţionată a comisiei.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, domnule coleg.

Dacă dintre dumneavoastră doreşte cineva să intervină la dezbateri generale. Nu.

Poftiţi. Comisia este omnipotentă: prezintă şi raportul şi este prezentă şi la dezbaterile generale.

Domnul Toró Tiberiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Prima dată în Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, am avut un amendament de principiu, deoarece aici este vorba de fapt de două ordonanţe, două legi care privesc punerea în aplicare a programului de guvernare, şi anume descentralizarea acestor servicii comunitare, respectiv serviciile de paşapoarte. Deci e vorba de Ordonanţa nr.83/2001 care se referă la descentralizarea serviciului de paşapoarte şi trecerea de la Ministerul de Interne la Ministerul Administraţiei Publice Locale, respectiv Ordonanţa 84/2001 care se referă la aceste servicii comunitare despre care este vorba.

Nu ştim din care motive comisia a înaintat doar una dintre aceste proiecte în faţa plenului. Eu consider, şi fac şi această propunere către dumneavoastră, ca să discutăm împreună aceste două ordonanţe pentru că au anumite conexiuni.

În cazul că nu se discută împreună, atunci eu aş susţine amendamentele mele propuse la această ordonanţă, la punctele respecive, dar eu cred că discuţia este în fond, şi propunerea mea vizează înglobarea Ordonanţei 83/2001 în textul Ordonanţei nr.84/2001, şi anume să se formeze un sistem unitar de bază de date şi aceste servicii comunitare să fie rezolvate într-o singură structură. Şi la susţinerea acestui amendament de fond, bineînţeles, sunt o serie de argumente mai mult financiare, dar şi principiale, deoarece funcţionează mult mai bine într-un sistem unitar acest serviciu, respectiv aceste servicii comunitare descentralizate.

Domnule preşedinte, prima propunere a mea ar fi ca să discutăm cele două ordonanţe împreună şi dacă plenul Camerei acceptă această propunere atunci aş trece la formularea propunerilor concrete.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg, nu mai poate plenul Camerei să facă ceea ce propuneţi dumneavoastră pentru că Ordonanţa nr.83 a fost deja dezbătută săptămâna trecută.

Poftiţi, domnule vicepreşedinte Duvăz.

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Cred că reorganizarea sistemului de evidenţa populaţiei prin transferul către autorităţile locale este nu numai o necesitate impusă de traseul nostru şi dorinţa noastră de aderare la Uniunea Europeană, dar o necesitate impusă de modernizarea societăţii româneşti.

Cred că această temă a fost abordată în măsura în care a fost posibil şi recunosc că mă simt confortabil în momentul în care chiar iniţiatorul spune că a acceptat toate amendamentele propuse de Comisia de administraţie.

Totuşi, vreau să menţionez aici, în faza aceasta de dezbateri generale, că lucrurile sunt doar un pas mic spre această descentralizare şi transmitere către autorităţile publice locale a unei serii de fapt de servicii care trebuiesc trecute direct în subordinea comunităţilor locale, a autorităţilor locale.

Cred că acest prim pas va trebui completat prin reorganizarea Ministerului de Interne, un lucru despre care se vorbeşte de mult în România, dar, din păcate, nu s-au făcut paşi semnificativi şi nici în această guvernare, chiar dacă această legislaţie, repet, aşa cum este propusă astăzi, face un pas spre descentralizare, deci spre ceea ce spunem toţi, subsidiaritatea pe care o dorim să se instaleze ca principiu şi în administraţia românească.

Un minister de interne corecrt organizat ar fi avut el însuşi în directă responsabilitate problema autorităţilor locale, administraţiilor locale, a prefecturilor şi atunci toate tensiunile şi neclarităţile inevitabile care au rămas în cadrul acestei reorganizări a evidenţei populaţiei între, pe de o parte, Ministerul de Interne, care sigur că nu poate renunţa în mod obiectiv, eu nu vorbesc aici şi de partea subiectivă a lucrurilor, la o serie de date pe care le stochează şi administraţia publică care la urma urmei trebuie să deţină aceste date ca să poată să ţină o evidenţă corectă, acest lucru ar fi fost depăşit.

Să sperăm că, în perspectivă, acest minister de interne va deveni ceea ce în toată luma civilizată este un minister de interne şi nu un minister al poliţiei şi că acest pas deschide de fapt acest drum, acest pas pe care-l facem astăzi.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Damian Brudaşca.

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Într-un fel, o parte dintre ideile pe care intenţionam să le supun atenţiei dumneavoastră au fost subliniate de antevorbitor, pentru că şi eu am sesizat necesitatea obiectivă de demilitarizare a unor servicii care sunt de interes public, lucru care este de altfel cerut şi ca o condiţie expresă pentru integrarea noastră în structurile europene.

Pe de altă parte, şi eu deplgând faptul că nici până la această oră nu s-au făcut paşi concreţi şi serioşi pe linia transformării Ministerului de Interne în ceea ce a fost el în tradiţia românească, respectiv un minister în subordinea căruia să se regăsească şi structurile administraţiei publice locale.

Eu nu neg necesitatea realizării unei asemenea treceri, a unei asemenea reorganizări, dacă vreţi, a serviciilor publice comunitare de evidenţa persoanelor, dar consider că este doar o jumătate de măsură pentru că se rupe un sistem centralizat foarte bine pus la punct în care şi aspectele care ţin de problemele de eliberare de documente de evidenţa populaţiei şi cele care ţin de o serie de certificate de înmatriculare şi aşa mai departe, sunt trecute în competenţa organelor locale. Rămâne însă în continuare eliberarea paşapoartelor, ruptă de aceeaşi competenţă.

O chestiune pe care n-am regăsit-o, poate că n-am citit suficient de clar şi atent acest document, este în competenţa cui revine eliberarea cazierului personal, pentru că nu deţin din textul acestui document ca problematica acestui cazier să revină aceloraşi instituţii cărora le încredinţăm spre soluţionare problema evidenţei populaţiei, respectiv a evidenţei persoanelor.

Sper să mă lămurească iniţiatorul sau comisia de specialitate.

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiţi, domnule Coifan!

Domnul Gheorghe Viorel Coifan:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Discutăm astăzi un proiect de lege care este important. El este un pas spre descentralizare, dar în realitate, în spatele acestei tendinţe fireşti, se ascunde o acumulare de competenţe la proaspăt devenitul megaminister, cel care este al administraţiei publice locale. Colegii mei au atras atenţia că ar fi fost util ca să discutăm cele două ordonanţe împreună pentru că, în fapt, o bază de date unitară care este baza de evidenţă informatizată a persoanei şi care se găsea până mai acum în subordinea Ministerului de Interne, va fi fragmentată.

Prin urmare, credem că este imperios necesar ca să analizăm şi consecinţele practice ale acestei descentralizări, pentru că de demilitarizare nu poate fi vorba din moment ce primarul nu poate să-şi exercite o competenţă elementară dată prin Legea 215, şi anume aceea de asigurare a ordinii şi pazei în localitatea pe care o gestionează.

Prin urmare, credem că este important să prezinte Ministerul de Interne, în cât mai scurt timp, care este strategia de descentralizare şi de demilitarizare, aşa cum trebuie să fie ea gândită pentru integrarea în structurile Euroatlantice. Ne vom susţine în continuare amendamentele care au fost respinse în comisie.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă mai doreşte cineva să intervină? Domnule ministru Fleşariu, dacă credeţi că este nevoie să faceţi vreo precizare cu privire la problemele care s-au ridicat? Vi s-au pus nişte întrebări, domnul Damian Brudaşca, dacă nu mă înşel...

Domnul Ionel Fleşariu:

Domnule preşedinte,

Cât priveşte cazierul judiciar, urmează să încheie un protocol între noi şi Ministerul de Interne, privitor la preluarea acestor activităţi. Deocamdată ne gândim ca eliberarea cazierului judiciar să rămână în continuare la organele de cercetare penală, aşa cum este şi normal, cum este şi corect. Pentru etape mult mai îndepărtate, o să ne mai gândim până atunci şi vedem ce va urma.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Trecem la dezbaterea proiectului de lege şi a ordonanţei pe textele acestora.

La titlul legii dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate.

Articolul unic, preambul. Nu aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Punctele 1, 2 şi 3. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate.

Punctul 4, 5 şi 6 din cuprinsul legii. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate.

La pct. 7, vă rog să urmăriţi amendamentul 7 de la pagina 3. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 7? Poftiţi? La pct. 6 din lege? Poftiţi.

Domnul Damian Brudaşca:

Articolul 6 alin. 1, atrag atenţia asupra unei inadvertenţe gramaticale. Este vorba aici: "şi a regimului permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare pentru"...

Domnul Valer Dorneanu:

Dumneavoastră vă referiţi la art. 6 din ordonanţă sau de unde?

Domnul Damian Brudaşca:

Eu mă refer la art. 2 din raport, respectiv art. 6 din ordonanţă.

Deci, în raport este pct. 2 art. 6 alin. 1.

Domnul Valer Dorneanu:

Bun, dar deocamdată suntem la dezbaterea legii, în formularea Senatului.

Dacă la amendamentul 7 aveţi obiecţiuni, care vizează introducerea unui articol nou, 241? Nu aveţi obiecţiuni. Adoptat amendamentul 7, se modifică art. 241.

La pct. 8 din proiectul de lege dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate.

Trecem la Ordonanţa Guvernului. La titlul ordonanţei dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate.

Titlul Capitolului I. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Articolul 1, 2 şi 3. Poftiţi, domnule Coifan. La care din ele? Poftiţi.

Domnul Viorel-Gheorghe Coifan:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Noi la art. 1 am propus următorul amendament: "Serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor, denumite în continuare servicii publice comunitare se organizează la nivelul comunelor, oraşelor şi municipiilor, precum şi la nivelul judeţelor şi al Municipiului Bucureşti, sub autoritatea consiliilor locale, a consiliilor judeţene, respectiv a Consiliului general al Municipiului Bucureşti". Vă rog să remarcaţi că am identificat nivelul teritorial de organizare, cât şi raportul ierarhic cu autorităţile administraţiei publice, în textul iniţial fiind doar raportul cu autorităţile publice.

Domnul Valer Dorneanu:

Din partea comisiei?

Domnul Kovacs Csaba-Tiberiu:

Domnule preşedinte,

Comisia a respins acest amendament făcut la art. 1 alin. 1, motivarea respingerii fiind faptul că în şedinţa comisiei s-a apreciat că textul ordonanţei este mai clar, specificându-se şi nivelul la care aceste servicii sunt organizate. A fost luat în dezbatere, s-au exprimat opiniile pro şi contra şi cu această motivaţie amendamentul a fost respins.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Aţi auzit argumentele domnului deputat Coifan, ca şi răspunsul comisiei.

Potrivit Regulamentului, eu sunt dator... De fapt, aici nu a fost amendament, aveţi dreptate. Nu a fost amendament al comisiei.

Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului deputat Viorel Coifan.

Cine este pentru? 33 voturi pentru amendamentul domnului deputat Coifan.

Împotrivă? 62 voturi împotrivă.

Abţineri?

Cu 62 voturi împotrivă, 33 pentru, amendamentul domnului Viorel Coifan a fost respins.

În aceste condiţii, sunt nevoit să supun din nou votului dumneavoastră conţinutul art. 1 în formularea iniţială.

Cine este pentru? Vă rog să fiţi atenţi, să vă exprimaţi votul. 64 voturi pentru.

Împotrivă? 13 voturi împotrivă.

Abţineri?

Cu 64 pentru, 13 împotrivă şi 16 abţineri s-a adoptat art. 1 în varianta iniţiatorului.

La art. 2 şi 3 dacă sunt obiecţiuni? Nu sunt. Votat în unanimitate.

Titlul Capitolului II. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate.

La art. 4 alin. 1 dacă sunt obiecţiuni? Poftiţi, domnule Coifan.

Domnul Viorel-Gheorghe Coifan:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În virtutea aceluiaşi traseu logic propunem următorul amendament: "Articolul 4 alin. 1: Se înfiinţează sub autoritatea consiliilor locale" şi textul curge în continuare. Insistăm asupra formulării "sub autoritatea", pentru că există relaţii de coordonare, colaborare şi control cu alte instituţii externe. "Subordonarea" reprezintă o formulă mult mai restrictivă din punct de vedere al ierarhiei. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiţi, din partea comisiei.

Domnul Kovacs Csaba-Tiberiu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În faţa comisiei a fost susţinut acest amendament. Comisia a apreciat, cu majoritate de voturi, că termenul folosit de ordonanţă este mai precis şi dată fiind nuanţa pe care o urmăreşte această precizare, că "se înfiinţează în subordinea" şi textul curge mai departe nu are acele implicaţii de care vorbea colegul meu anterior şi în aceste condiţii termenul folosit din ordonanţă a fost adoptat de comisie cu majoritate de voturi. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, domnule Kovacs.

Aţi auzit explicaţiile domnului deputat Coifan şi ale domnului deputat Kovacs din partea comisiei.

Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului Coifan Viorel.

Cine este pentru? 33 voturi pentru.

Împotrivă? 65 voturi împotrivă.

Abţineri?

Cu 65 voturi împotrivă, 33 pentru, nici o abţinere, amendamentul domnului Viorel Coifan a fost respins.

Supun votului dumneavoastră art. 4 alin. 1, în formularea iniţiatorului.

Cine este pentru? 68 voturi pentru.

Împotrivă? 25 voturi împotrivă.

Abţineri? 2 abţineri.

Cu 68 pentru, 25 împotrivă şi 2 abţineri art. 4 alin. 1 a fost votat.

La art. 4 alin. 2, urmăriţi, vă rog, amendamentul 1 din raport.

dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 1? Nu aveţi. Adoptat în unanimitate.

În consecinţă, art. 2 se modifică în mod corespunzător, iar 4 în întregime va avea rezultatul din modificarea alin. 2.

La art. 5 dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate.

La art. 6, vă rog să urmăriţi amendamentul 2. Domnul Damian Brudaşca. Poftiţi.

Domnul Damian Brudaşca:

Îmi cer scuze pentru neatenţia anterioară. atenţionez asupra alin. 1 şi alin. 2, unde propun să respectăm cât de cât gramatica, în sensul ca în loc de "şi certificate de înmatriculare", "şi al certificatelor de înmatriculare", iar la alin. 2, în loc de "şi a certificatelor" să fie "şi al certificatelor", tocmai pentru corectitudine din punct de vedere gramatical.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul ministru Fleşariu.

Domnul Ionel Fleşariu:

Domnule preşedinte,

Acest text a fost foarte discutat în Comisia de administraţie publică, până la urmă am căzut de acord să adoptăm forma care vă este prezentată. Susţinem adoptarea acestei forme.

Domnul Damian Brudaşca (din sală):

Nu e gramatical corect!

Domnul Valer Dorneanu:

S-a pus în discuţie numai acordul corect, nu textul amendamentului.

Domnule Fleşariu, uitaţi-vă la alin. 1: "Prin reorganizarea serviciilor de stare civilă din aparatul propriu al consiliilor judeţene şi al regimului permiselor de conducere şi al certificatelor de înmatriculare"?!

Domnul Damian Brudaşca (din sală):

"Regimului permiselor şi al certificatelor".

Domnul Valer Dorneanu:

Acolo ar fi trebuit şi un "precum", că erau doi de "şi". Ia uitaţi-vă!

Domnule deputat Ştefan Cazimir, ne ajutaţi dumneavoastră cu formula exactă a acestui text? Dar vă rog să-l luaţi în mână!

Domnul Ionel Fleşariu (din sală):

Este corect textul adoptat de comisie pe coloana 2, la amendamente admise. Este corect textul!

Domnul Valer Dorneanu:

Punctul 2 din raport. Vă rog eu frumos, daţi-i domnului profesor Cazimir.

Domnul Ionel Fleşariu:

Domnule preşedinte,

Amendamentul formulat de comisie, cu care suntem întrutotul de acord are următorul conţinut: "Se înfiinţează în subordinea consiliilor judeţene, serviciile publice comunitare, judeţene, de evidenţă a persoanelor, denumite în continuare "servicii publice comunitare judeţene", prin reorganizarea serviciilor de stare civilă din aparatul propriu al consiliilor judeţene şi a regimului permiselor de conducere şi certificate de înmatriculare din cadrul serviciilor judeţene de evidenţă informatizată a persoanei, din subordinea Ministerului de Interne". Care este problema?

Domnul Ionel Fleşariu:

Dacă-mi permiteţi, domnule preşedinte.

În structura Ministerului de Interne, la ora actuală se găseşte un serviciu care se numeşte aşa cum este trecut aici şi, ca atare, noi pe acesta îl luăm şi îl reorganizăm şi nu altceva. Aşa figurează în Legea de organizare a Miniserului de Interne!

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Să-i dăm credit domnului profesor Ştefan Cazimir, care cu limba română se ocupă.

Domnul Ştefan Cazimir:

"Reorganizarea serviciilor de stare civilă din aparatul propriu al consiliilor judeţene şi a regimului permiselor de conducere". Se înţelege că este vorba de reorganizare şi dacă este reorganizare...

Domnul Valer Dorneanu:

Nu, dar şi mai departe?! ... regimului permiselor de conducere...

Domnul Ştefan Cazimir:

"... de conducere şi certificate de înmatriculare". Acestea sunt puse în suită, nu ridică o problemă specială.

Domnul Valer Dorneanu:

Bun.

Domnul Ştefan Cazimir:

Dar, oricum, termenul la care trebuie să raportăm articolul genitival este "reorganizarea" şi, ca atare, articolul genitival trebuie să fie pus la feminin, pentru că el se acordă cu substantivul anterior. "Reorganizarea serviciilor şi a regimului permiselor de conducere şi certificate de înmatriculare..."

Domnul Damian Brudaşca:

În alineatul al doilea este clar: "a regimului permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare", da? Iar în alin. 1 este vorba de regimul permiselor de conducere şi certificatelor. Păi, nu, regimul nu este şi al permiselor şi al certificatelor? Aceasta atenţionam! Este vorba de o necorelare aici.

Domnul Valer Dorneanu:

Până la urmă aţi renunţat şi dumneavoastră la ceva, că "al" nu avea ce căuta acolo!

Deci, "regimului permiselor de conducere şi certificatelor".

Domnul Ştefan Cazimir:

Da, este o observaţie pertinentă. Nu am observat această discontinuitate în text, dar colegul Damian Brudaşca are evident dreptate.

Domnul Valer Dorneanu:

Pe jumătate! Că prima oară a zis să punem încă un articol în faţă: "al certificatelor".

Domnul Ştefan Cazimir:

Asta nu!

Domnul Valer Dorneanu:

Sunteţi de acord, domnule Damian Brudaşca? "Regimul permiselor de conducere şi certificatelor".

Cu această precizare redacţională, amendamentul comisiei de la pct. 2 a fost admis şi, în consecinţă, art. 6 va avea alcătuirea rezultată.

La art. 7 dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate.

Articolele 8, 9 şi 10.

Poftiţi. La art. 8, aveţi cuvântul. Aţi avut un amendament, presupun?!

Domnul Victor Paul Dobre:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În redactarea ordonanţei se prevede ca metodologia să fie aprobată prin ordin al ministrului administraţiei publice.

Propunerea noastră este ca această metodologie să fie aprobată prin hotărâre a Guvernului, întrucât la elaborarea ei trebuie să fie implicat şi Ministerul de Interne, având în vedere obiectul acestei metodologii, şi, cred eu, că trebuie să respectăm şi regimul autonomiei locale şi pentru consiliile judeţene şi chiar şi cele locale, hotărârea Guvernului este cea care trebuie să le stabilească regulile şi nu ordinul unui ministru.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Kovacs din partea comisiei. Poftiţi.

Domnul Kovacs Csaba-Tiberiu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Comisia a luat în dezbatere acest amendament şi s-a apreciat că metodologiile cuprind o reglementare de detaliu a activităţii şi, într-o asemenea situaţie, este suficient ordinul ministrului, nefiind cazul ca asemenea metodologie să fie aprobată prin hotărâre a Guvernului. Cu această motivaţie s-a respins acest amendament. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Ministerul este de acord cu punctul de vedere al comisiei.

Supun amendamentul domnului deputat Dobre votului dumneavoastră.

Cine este pentru? 6 voturi pentru.

Împotrivă? Vă rog să vă exprimaţi votul, stimaţi colegi. 59 voturi împotrivă.

Abţineri? 18 voturi abţineri.

Cu 59 împotrivă, 6 pentru, 18 abţineri s-a respins amendamentul domnului deputat Dobre.

Supun votului dumneavoastră art. 8 în formula iniţiatorului.

Cine este pentru? 64 voturi pentru.

Împotrivă? 22 voturi împotrivă.

Abţineri? 2.

Cu 64 voturi pentru, 22 împotrivă şi 2 abţineri s-a adoptat textul art. 8.

La art. 9 şi 10 dacă sunt obiecţiuni? Nu sunt. Votat în unanimitate.

Capitolul III. Titlul. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Articolele 11 şi 12. Domnul Viorel Ciofan. La care dintre ele? Să le luăm pe rând atunci. La art. 11.

Domnul Viorel-Gheorghe Coifan:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

La art. 11 propunem înlocuirea din textul iniţial: "serviciul central de regim permise de conducere". Amendamentul nostru spune: "a serviciului central de regim al permiselor de conducere". Vă rog să remarcaţi că în textul iniţial, deşi denumirea serviciului este "regim permise" nu sună deloc gramatical, în concepţia noastră.

Deci, amendamentul nostru este introducerea în titulatura serviciului: "serviciului central de regim al permiselor de conducere". Vă mulţumesc.

Domnul Ionel Fleşariu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În actuala structură a Ministerului de Interne, aprobată prin hotărâre de Guvern, bună sau rea, cum este, aşa se numeşte acest serviciu de regim certificate de înmatriculare şi, ca atare, noi suntem obligaţi să luăm mot a mot denumirea existentă în actul de înfiinţare şi de funcţionare a ministerului. Pentru că, altfel, când vom trece la preluare, nu mai concordă ceea ce luăm cu ceea ce se prevede în hotărâre. Aceasta este denumirea actuală... probabil o fi greşită!

Domnul Valer Dorneanu:

S-a înţeles, domnule ministru.

Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului Viorel Coifan. Aţi ascultat explicaţia pe care a dat-o domnul ministru.

Cine este pentru amendamentul domnului Viorel Ciofan? 22 voturi pentru amendamentul domnului Viorel Coifan.

Împotrivă? 61 voturi împotrivă.

Abţineri? 3 abţineri.

Cu 61 voturi împotrivă, 22 pentru, 3 abţineri, amendamentul domnului Coifan a fost respins.

Supun votului dumneavoastră art. 11 în formularea iniţiatorului.

Cine este pentru? Mulţumesc. 61 voturi.

Împotrivă? 28 voturi împotrivă.

Abţineri? 1 abţinere.

Cu 61 pentru, 28 împotrivă şi 1 abţinere s-a adoptat textul art. 11 în formularea iniţială.

Articolul 12. Domnul Viorel Coifan.

Domnul Viorel Gheorghe Coifan:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Vă rog să remarcaţi, la art. 12, amendamentul care spune "în vigoare, în domeniul evidenţei persoanelor". Şi vă rog să fiţi de acord cu mine că exact aceeaşi formulare o găsim la art. 6, amendamentul propus şi adoptat de Comisia pentru amenajara teritoriului.

Deci, l-aş ruga pe colegul Kovacs să verifice, că, şi acolo, se foloseşte pluralul: "evidenţa persoanelor".

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Evidenţa mi se pare de necontestat, ca orice evidenţă...

De acord, domnule Kovacs? Domnul ministru este de acord.

Stimaţi colegi, nu mai supun votului, pentru că lucrurile sunt foarte clare.

La art. 12, deci, se acordă, utilizându-se pluralul.

La art. 13? Domnul deputat Dobre.

Domnul Victor Paul Dobre:

Domnule preşedinte,

La art. 13, se precizează, la alin. c), că: "Inspectoratul îndeplineşte funcţia de autoritate de stat" şi textul curge.

Am propus eliminarea acestui alineat întrucât, iarăşi, o să ajungem într-o situaţie în care o structură a Ministerului Administraţiei Publice subordonează sectoare care sunt în subordinea autorităţilor locale, respectiv, consiliilor judeţene.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Kovacs, din partea comisiei.

Domnul Kovacs Csaba Tiberiu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Atunci când s-a dezbătut acest amendament în comisie, argumentul principal pentru respingere a fost că ne aflăm în faţa unei nuanţe, care înseamnă un spectru mult mai larg decât doar acest segment de autoritate de stat. Şi, din întregul conţinut al lit. c), rezultă că existenţa registrului permanent de evidenţă a persoanelor este importantă, pentru a se cunoaşte modificările ce pot apare şi care privesc statutul persoanei.

Din aceste considerente, s-a respins acest amendament. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Aţi ascultat şi argumentele autorului amendamentului, domnul deputat Dobre, şi răspunsul comisiei.

Cine este pentru amendamentul domnului deputat Dobre? 24 voturi pentru.

Împotrivă? 59 voturi împotrivă.

Abţineri?

Cu 59 voturi împotrivă şi 24 pentru, a fost respins amendamentul domnului Dobre.

Supun votului dumneavoastră art. 13, în formularea inţială.

Cine este pentru? 62 voturi pentru.

Împotrivă? 22 voturi împotrivă.

Abţineri? 1 abţinere.

Cu 62 voturi pentru, 22 împotrivă şi 1 abţinere, s-a adoptat textul art. 13.

Art. 14? Nu sunt obiecţiuni.

Votat în unanimitate.

Art. 15, uitaţi-vă, vă rog, în raport, la pag. 2, amendamentul nr. 3.

Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi.

Adoptat, amendamentul nr. 3 modifică art. 15.

Art. 16 şi 17? Nu sunt obiecţiuni.

Votate în unanimitate.

Art. 18? Nu sunt obiecţiuni.

Votat în unanimitate.

La art. 19, urmăriţi, vă rog, amendamentul nr. 4. Nu aveţi obiecţiuni la amendamentul nr. 4.

Admis în unanimitate şi modificat corespunzător art. 19.

Titlul Cap. IV. Nu aveţi obiecţiuni.

Votat în unanimitate.

Art. 20 alin. 1, urmăriţi amendamentul nr. 5. Nu aveţi obiecţiuni.

Adoptat în unanimitate.

Art. 20 alin. 2, dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut, nici dumneavoastră.

Votat în unanimitate.

Art. 21? Nu aveţi obiecţiuni.

Votat în unanimitate.

Art. 22, urmăriţi amendamentul nr. 6. Poftiţi. Domnul deputat Coifan.

Domnul Viorel Gheorghe Coifan:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

La art. 21, propunem introducerea, la alin. 1, a următoarei fraze: "Inspectoratul, respectiv serviciile publice comunitare, gestionează în regim extrabugetar, conform legii, veniturile încasate din activităţile de eliberare a documentelor prin valorificarea formularelor utilizate în procesele de eliberare a acestora şi prin furnizarea, în condiţiile legii, a datelor referitoare la persoană, precum şi alte venituri provenind din surse legal constituite".

Şi, acum, urmează alin. 2 pe care îl introducem: "Inspectoratul, respectiv serviciile publice comunitare, gestionează în regim extrabugetar şi alte venituri provenind din donaţii şi sponsorizări, în condiţiile legii şi ale transparenţei surselor".

Vă rog să remarcaţi, ca şi argumente pentru susţinere, că în finanţarea serviciilor publice comunitare pot apărea şi surse suplimentare, legal constituite, provenind atât din taxe locale, cât şi din donaţii sau impozite stabilite la nivel naţional. Sursele provenind din donaţii şi sponsorizări trebuie gestionate în condiţiile unei perfecte transparenţe, dat fiind caracterul de serviciu public al activităţii la care ne referim.

De asemenea, doresc să spun că este şi un argument pentru a demonstra lupta noastră împotriva corupţiei, pentru că se ştie că din donaţii şi sponsorizări pot să apară şi alte interese decât cele, să zicem, strict comunitare.

Acestea au fost argumentele pentru susţinerea amendamentului meu.

Domnul Valer Dorneanu:

Rog comisia, prin domnul deputat Kovacs, să se pronunţe.

Domnul Kovacs Csaba Tiberiu:

Domnule preşedinte,

În comisie s-a apreciat că textul ordonanţei este clar şi precis în ceea ce priveşte sursele de venit ale inspectoratului. Sigur, acest articol face posibilă gestionarea în regim extrabugetar şi s-a considerat că nu este cazul să se adauge aceste nuanţări propuse în amendament, pentru că, de fapt, sursele reprezentate de donaţii şi sponsorizări apar în textul iniţial.

Cu această motivaţie, s-a respins în comisie amendamentul în discuţie. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Cu aceste explicaţii, supun amendamentul domnului deputat Coifan, susţinut în comisie şi de domnul deputat Dobre, votului dumneavoastră.

Cine este pentru? 28 voturi pentru.

Împotrivă? 61 voturi împotrivă.

Abţineri? Nici o abţinere.

Cu 61 voturi pentru şi 28 pentru, amendamentul domnului Viorel Coifan a fost respins.

Supun votului dumneavoastră art. 21, în formularea iniţiatorului.

Cine este pentru? 61 voturi pentru.

Împotrivă? 21 voturi împotrivă.

Abţineri? 1 abţinere.

Cu 61 voturi pentru, 21 împotrivă şi 1 abţinere, s-a adoptat art. 21, în formularea iniţiatorului.

La art. 22, vă spuneam să urmăriţi amendamentul nr. 6. Poftiţi. Domnul Damian Brudaşca.

Domnul Damian Brudaşca:

Eu vă propun o variantă un pic modificată, în sensul: "Taxele pentru eliberarea documentelor şi furnizarea datelor din registrele administrate de serviciile publice comunitare şi de inspectorat sunt unice pentru întregul teritoriu naţional şi se aprobă prin hotărârea Guvernului ş.a.m.d."

Domnul Valer Dorneanu:

Iniţiatorul? Aveţi şi o asistenţă de înaltă calificare lângă dumneavoastră... Deci, în loc de "pentru întreg teritoriul naţional", colegul nostru a propus "pentru întregul teritoriu naţional".

Domnul Ionel Fleşariu:

Domnule preşedinte,

Normal, textul a fost discutat în comisie, eu n-am avut nimic împotrivă, aşa a fost preluat, nu văd o diferenţă extraordinară între formularea propusă de domnul deputat şi cea pe care i-a dat-o comisia, cu ocazia discutării textului. Rămâne la aprecierea plenului dacă adoptăm formula propusă de comisie sau formula propusă de domnul deputat.

Domnul Damian Brudaşca (din sală):

Domnule preşedinte, decideţi, vă dau credit!

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule Tudor, poftiţi, vă dau cuvântul.

Stimaţi colegi, propunerea redacţională a domnului deputat Damian Brudaşca mie mi se pare corectă: "sunt unice pentru întregul teritoriu naţional".

Cu această precizare, sunteţi de acord cu textul amendamentului?

Cine este pentru? Mulţumesc.

Sunt voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.

S-a adoptat amendamentul nr. 6, cu această rectificare terminologică.

Art. 23, dacă sunt obiecţiuni? Nu sunt.

Votat în unanimitate.

Titlul Cap. V. Nu sunt obiecţiuni.

Votat în unanimitate.

Art. 24, 25. Poftiţi, domnule Dobre. La care dintre ele?

Domnul Victor Paul Dobre:

Domnule preşedinte,

Prin art. 1 al acestei ordonanţe, noi am creat serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor, care sunt organizate la nivelul consiliilor locale, judeţene şi al Municipiului Bucureşti. Este, atunci, absolut firesc – şi amendamentul nostru este în acest sens – ca bunurile mobile şi imobile proprietate publică sau privată a statului aflate în prezent în administrarea Ministerului de Interne, destinate activităţilor reglementate de prezenta ordonanţă să treacă, după caz, în primul rând, în administrarea consiliilor locale, a consiliilor judeţene, a Ministerului Administraţiei (ceea ce este la nivel central) sau, după caz, în administrarea comună cu Ministerul de Interne.

Nu este posibil, aşa cum este art. 24 alin. 1 redactat, ca aceste servicii să funcţioneze utilizând bunuri care rămân în proprietatea sau în administrarea Ministerului Administraţiei Publice, nu este nici măcar logic. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule ministru Fleşariu, aveţi cuvântul.

Domnul Ionel Fleşariu:

Domnule preşedinte,

Bunurile specifice acestei activităţi se găsesc la ora actuală în proprietatea statului şi administrarea Ministerului de Interne. Odată cu trecerea la organizarea Inspectoratului naţional pentru evidenţa persoanelor şi cu preluarea acestor bunuri de către acest inspectorat, prin Ministerul Administraţiei Publice, este normal ca ele să treacă din administrarea Ministerului de Interne în cea a Ministerului Administraţiei Publice şi să fie folosite în comun de cele două minstere, întrucât o parte din sediile în care vor funcţiona aceste servicii vor continua să existe în cadrul inspectoratelor de poliţie, pentru că la ora actuală încă nu avem sedii suficiente ca să facem servicii separate şi cu sedii separate.

Ca atare, este logic, pentru o bună perioadă de timp, ca aceste bunuri să se afle în administrarea Ministerului Administraţiei Publice şi în folosinţa comună a celor două ministere.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Coifan mai doreşte o scurtă intervenţie.

Domnul Viorel Gheorghe Coifan:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Întrucât sunt coautor, mi-am permis, cu bunăvoinţa dumneavoastră, să continuu argumentarea. S-a vorbit la început, ca de o mare victorie a descentralizării şi demilitarizării Ministerului de Interne, dar subsidiaritatea care a fost invocată este doar pe jumătate aplicată, plus că se încalcă şi principiul conexităţii. Păi, din moment ce există Legea nr. 213 a domeniului public şi privat, care aşteaptă de 2 ani o serie de hotărâri de Guvern prin care să se partajeze domeniul care a fost cândva "statul român", cred că mi se pare normal ca, de pe acum, ceea ce vom transfera la consiliile locale şi consiliile judeţene, să nu facem doar ca şi competenţe, ci ca şi mijloace de susţinere a acestor competenţe.

Altfel, orice chestiune se va rezolva în timp, induce deja sentimentul de nesiguranţă pentru autorităţile locale în ceea ce priveşte gestionarea acestor servicii.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Kovacs, din partea comisiei.

Domnul Kovacs Csaba Tiberiu:

Domnule preşedinte,

Vizavi de acest amendament, în comisie au fost dezbateri destul de aprinse. Eu aş vrea să reamintesc, în plus, de argumentele prezentate de domnul ministru Fleşariu, că s-a avut în vedere faptul că, deşi textul ordonanţei iniţial lăsa o anumită lacună, în urma completărilor aduse la Senat prin introducerea alineatului nou sigur că se va stabili modul în care vor fi administrate aceste bunuri. Şi noi am considerat că acea lacună de care aminteam a fost, astfel, eliminată. Vă mulţumesc

Domnul Valer Dorneanu:

Cu aceste explicaţii, supun votului dumneavoastră amendamentul domnilor deputaţi Viorel Coifan şi Dobre Victor.

Cine este pentru? 28 voturi pentru.

Împotrivă? 62 voturi împotrivă.

Abţineri?

Cu 68 voturi pentru şi 28 împotrivă, amendamentul domnilor deputaţi Viorel Coifan şi Dobre Victor a fost respins.

Supun art. 24 votului dumneavoastră, în formularea iniţiatorului.

Cine este pentru? 63 voturi pentru.

Împotrivă? Nu sunt.

Abţineri?

Cu 63 voturi pentru, s-a adoptat art. 24.

La art. 25? Nu sunt obiecţiuni.

Votat în unanimitate.

La art. 26? Nu sunt obiecţiuni.

Votat în unanimitate.

Vă rog, stimaţi colegi, să constataţi că am parcurs textul proiectului de lege şi ordonanţa. Există, însă, şi o anexă.

Dacă aveţi obiecţiuni la anexă? Nu aveţi.

Votată în unanimitate.

Cu aceasta, vă rog să constataţi că am parcurs textele raportului, ale proiectului de lege şi ordonanţei. Având în vedere cvorumul destul de redus, vom supune votului de ansamblu în şedinţa de vot final de mâine.