Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 mai 2002

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 mai 2002

9. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.74/1995 privind execitarea profesiunii de medic, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România (amânarea votului final).
 
consulta fisa PL nr. 184/2002

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

Următorul proiect, cu aceiaşi protagonişti, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 74/1995 privind exercitarea profesiunii de medic, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului medicilor din România.

Aveţi cuvântul, doamnă ministru Luminiţa Gheorghiu.

Doamna Luminiţa Gheorghiu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi parlamentari,

Aceeaşi situaţie ca la proiectul anterior, şi vă mulţumim acum pentru vot, se doreşte armonizarea legislaţiei româneşti cu cea europeană pe linie de sănătate şi în acest sens se completează, se modifică prevederile Legii nr. 74/1995 privind exercitarea profesiunii de medic, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului medicilor din România, noutatea fiind aceea de permisiune a exercitării profesiunii de medic pe teritoriul României şi pentru cetăţenii străini care posedă această diplomă.

Solicităm votul dumneavoastră pentru adoptare.

Vă mulţumim.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte?

Domnul Mircea Ifrim:

Referitor la Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 74/1995 privind exercitarea profesiunii de medic, aceleaşi raţiuni anterioare pe care le-am exprimat pentru farmacişti privesc şi profesiunea de medic. Este o reglementare bună, necesară pentru armonizarea legislaţiei, pentru deschidere şi posibilitate de schimburi ştiinţifice şi în domeniul terapeutic. Vă rugăm să ne daţi votul dumneavoastră pentru acest proiect de lege.

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă dintre dumneavoastră doreşte cineva să participe la dezbateri generale? Nu. Vă mulţumesc.

Trecem la dezbaterea pe texte. La titlul legii dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate în formularea iniţială.

Preambulul articolului unic şi pct. 1 şi 2 din proiect. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votate în formularea iniţială.

La pct. 3 bănuiesc că este vorba de aceeaşi intervenţie ca la legea anterioară.

Aveţi cuvântul, doamnă ministru.

Doamna Luminiţa Gheorghiu (secretar de stat, Ministerul Sănătăţii):

Vă mulţumim.

Solicităm, domnule preşedinte şi stimaţi parlamentari, înlocuirea, la sfârşitul frazei, a sintagmei: "în condiţiile prevăzute de art. 1" cu sintagma: "membri ai Colegiului Medicilor din România", tocmai pentru a se da posibilitatea extinderii controlului din partea Colegilor Medicilor din România asupra exercitării profesiei de către medicii străini care vor lucra în România. Şi este necesar, şi pentru a puncta, şi pentru calitatea textului. Vă mulţumim.

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiţi, domnule preşedinte al comisiei.

Domnul Mircea Ifrim:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisia de sănătate este de acord cu această modificare de formulare, întrucât este mai precisă. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Supun, în aceste condiţii, votului dumneavoastră amendamentul comisiei, singurul, cu această modificare: înlocuirea, din finalul textului amendamentului "În condiţiile prevăzute de art. 1", cu sintagma pe care v-au prezentat-o şi doamna ministru şi domnul profesor Ifrim.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Cu unanimitate, s-a adoptat pct. 3 în noua formulare.

Pct. 3 a fost şi ultimul, vă rog să constataţi, stimaţi colegi, că am parcurs acest proiect, pe care îl vom supune votului final în şedinţa de marţi.