Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 aprilie 2005
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 aprilie 2005
 |
9. |
Dezbateri asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 17/2005 pentru stabilirea unor măsuri organizatorice la nivelul administraţiei publice centrale (retrimis comisiei). |
 |
| |
|
| |
Domnul Adrian Năstase: |
| |
................................................ |
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.17/2005 pentru stabilirea unor măsuri organizatorice la nivelul administraţiei publice centrale. Procedură de urgenţă. Rog Comisia pentru administraţie să facă propunerile regulamentare. Vă rog, domnule preşedinte.
|
|
Domnul Dan Ştefan Motreanu: Domnule preşedinte, Comisia propune cinci minute pentru dezbateri generale şi un minut pentru fiecare intervenţie.
|
|
Domnul Adrian Năstase: Dacă sunt observaţii. Nu. Supun votului această propunere. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Un vot împotrivă. Abţineri? Cu un vot împotrivă, propunerea a fost aprobată. Urmează să trecem la dezbaterea proiectului de lege. Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul. Da. Vă rog.
|
|
Domnul Remus Baciu (secretar de stat, Cancelaria primului ministru): Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Aş dori să vă sesizez în legătură cu o situaţie din partea Cancelariei primului-ministru, aceea că atât prin Ordonanţa de urgenţă nr.17 din 2005, cât şi prin Ordonanţa de urgenţă nr.10/2005 este modificat în mod diferit acelaşi text, e vorba de art.1 din Ordonanţa nr.32/1998. Pentru a se obţine un text unitar, apreciem a fi oportună retrimiterea acestui proiect la Comisia pentru administraţie. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Adrian Năstase: Vă mulţumesc. Punctul de vedere al comisiei.
|
|
Domnul Dan Ştefan Motreanu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Suntem de acord cu retrimiterea la comisie a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.17/2005, deoarece dispoziţiile ei trebuie corelate cu cele din Ordonanţa de urgenţă nr.10/2005, adoptată de Senat, şi cu care comisia noastră a fost sesizată abia ieri. Ambele ordonanţe de urgenţă privesc aceleaşi texte, respectiv art.1 şi anexa 1 din Ordonanţa nr. 32/1998 privind organizarea cabinetului demnitarului. Solicităm aceasta în temeiul art.66 alin.3 din regulamentul nostru.
|
|
Domnul Adrian Năstase: Vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră retrimiterea la comisie pentru clarificări. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate.
|