|
Domnul Cornel Popa: Vă mulţumesc, doamna preşedinte. Stimaţi colegi, Urmărind realizarea principiilor expuse în Constituţie, statul român, ca stat în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul reprezintă valori supreme şi sunt garantate, prin art. 1 din Constituţie, îşi asumă obligaţia morală şi juridică de reparare a prejudiciilor suferite de cetăţenii săi, indiferent de contextul istoric în care s-au produs. În acest sens, a fost elaborată şi Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, din motive etnice, aprobată prin Legea nr. 189/2000. Prin Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, statul acordă un set de facilităţi care să compenseze privaţiunile la care au fost supuse unele categorii de populaţie din Ardealul de Nord, în perioada de ocupaţie 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, dar mai presus de toate, care să aibă încărcătura simbolică de recunoaştere a suferinţei pe care au îndurat-o. Propunerea legislativă pe care o dezbatem acum are ca obiect eliminarea limitei temporale impuse cetăţenilor, cărora le este destinată Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, pentru depunerea la Casa Judeţeană de Pensii ori la cea a Municipiului Bucureşti a cererilor, însoţite de documentele doveditoare pentru obţinerea drepturilor şi facilităţilor stipulate. Considerăm că limita temporală pentru depunerea cererilor prevăzute în cuprinsul alin. 2 al art. 7 din Legea nr. 189/2000 de aprobare a Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 şi supusă modificării prin Legea nr. 367/2001 şi Legea nr. 586/2002 nu este nici legală şi nici oportună. Intenţia legiuitorului de dinaintea prezentei iniţiative legislative nu poate fi decât de a circumscrie sfera celor persecutaţi de regimurile extremiste, astfel că limitarea temporală a depunerii cererilor apare ca o restrângere a accesului la drepturile stipulate în textul legii. Emiterea unui act normativ se face tocmai în vederea aplicării sale celei mai optime, în sensul producerii tuturor efectelor, faţă de toţi beneficiarii, iar nu în sensul limitării lor. În cazul acordării de drepturi reparatorii pentru persoane care au trecut prin evenimente traumatizante, condiţionarea temporală a obţinerii beneficiilor şi drepturilor, chiar şi pentru considerentele unor reorganizări administrative eficiente, apare ca amorală, dar şi nelegală. Prin soluţia legislativă pe care v-o propunem spre adoptare, adoptată şi de comisie, se elimină discriminarea între categoriile de beneficiari ai actului normativ invocat mai sus. Mulţumindu-vă pentru atenţie, vă rog să susţineţi prin votul dumneavoastră reparaţia, în primul rând morală, prevăzută de prezenta iniţiativă legislativă, ale cărei expuneri de motive vi le-am prezentat în parte. Mulţumesc. (Aplauze din partea grupurilor parlamentare ale P.N.L. şi P.D).
|