Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 iunie 2005

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.82/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 iunie 2005

9. Dezbaterea Raportului Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 707/2002

 

Domnul Adrian Năstase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

În continuare avem Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Stimaţi colegi, vă rog să mă urmăriţi cu multă atenţie, pentru că sunt foarte multe puncte în divergenţă, sunt multe elemente care vor trebui să fie examinate cu atenţie. Sunt propuneri de text de la Cameră, sunt texte comune, sunt texte de la Senat. Nu vom vota textele care au fost votate anterior de către Cameră şi mă voi referi la numărul de ordine care figurează în stânga documentului şi voi face trimitere la textele care sunt subsumate numărului de ordine respectiv. Deci la numărul 1 în raport sunt mai multe texte care au fost propuse de către Comisia de mediere, dar care preiau textele Camerei Deputaţilor. Aici nu este nevoie să votăm.

La punctul 2 din raport se propune un text comun. Se propune în unanimitate un nou text.

Voi face altceva. Pentru că este destul de complicat, eu mă voi referi la soluţiile privind paragrafele la care se sugerează o soluţie sau alta subsumate articolului care este examinat în cadrul acelui punct din raport.

Spre exemplu, aici avem, la art. 5, la alineatele care urmează fie variante ale textului Senatului, fie texte comune şi atunci, pentru simplificare, eu voi pune în discuţie soluţiile Comisiei de mediere cuprinse la punctul 2 din raport. În măsura în care aveţi observaţii, vă rog să le indicaţi. Dacă nu, voi supune textele votului dumneavoastră.

Deci textele propuse de comisie la punctul 2 din raport.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt observaţii.

Le supun votului dumneavoastră.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Textele de la punctul 3 din raport.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Textul de la punctul 4 din raport. Se propune în unanimitate textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 5 din raport. Nu îl votăm, este textul Camerei.

Punctul 6 din raport. Îl supun votului dumneavoastră.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 7 din raport. Textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 8 din raport. Îl supun votului.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 9 din raport.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 10 din raport.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 11 din raport.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 12 din raport.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 13 din raport.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 14 din raport.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 15 din raport.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 16 din raport.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 17. Nu votăm, este varianta Camerei.

Punctul 18, propunerea comisiilor. O supun votului dumneavoastră.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 19. Propunerea de la punctul 19.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 20 nu-l votăm, propunerea Camerei.

Punctul 21. Textul Senatului. Supun votului dumneavoastră.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 22.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 23 nu votăm, este textul Camerei.

Punctul 24 îl supun votului dumneavoastră.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 25, text comun.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 26.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 27. Supun votului dumneavoastră propunerea comisiei în favoarea textului Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 28. Textul Senatului.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 29. Textul Senatului.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 30. Textul Camerei.

Punctul 31. Îl supun votului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 32. Text comun.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 33. Textul Senatului şi apoi un text comun.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 34. Textul Senatului.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 35. Textul Senatului

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 36. Textul Senatului.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 37. Text Senat şi urmat de un text comun propus în unanimitate.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 38. Nu îl votăm. Este varianta Camerei.

Punctul 39. Textul Senatului.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 40. Textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 41. Textul Camerei.

Punctul 42. Textul Camerei.

Punctul 43. Text comun.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 44. Text Senat şi apoi text comun şi din nou text comun, text Senat, text comun.

Cine este pentru propunerile Comisiei de mediere de la punctul 44?

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 45. Punctul din raport. Propunerea Comisiei de mediere. Un text comun propus în unanimitate.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 46. Sunt propuse textele Senatului, dar şi un text comun pentru paragraful 4.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul din raport 47.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 48 din raport.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 49. Se propune textul Senatului şi apoi un text comun.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 50 din raportul Comisiei de mediere.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 51. Supun votului dumneavoastră textul comun.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 52. Text comun.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 53. Textul Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 54. Propunerile Comisiei de mediere de la pct. 54 din raport, le supun votului dumneavoastră.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 55. Avem textul Camerei, dar avem şi un text comun. De fapt mai multe texte comune.

Cred că lipseşte undeva punctul 56. Deci, deocamdată, pentru pct. 55 din raport avem un text care nu se votează pentru paragraful 1, în schimb supun votului dumneavoastră textul comun de la paragraful 2.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Şi, probabil că aici, la pagina 68 ar fi trebuit să fie punctul 56 din Raport.

 

Domnul Alexandros Galiatatos (din lojă):

Nu l-a tipărit.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Năstase:

Da, stimaţi colegi. Eu asta vă spuneam că punctul 56 din Raport vizează art. 79. Îmi este foarte clar, dar asta nu înseamnă mai puţin că cei care au scris nu au uitat să treacă 56 acolo. Şi, cum îmi era greu să trec de la 55 la 57, direct, am căutat unde ar putea să-şi găsească locul 56. L-am găsit. După o lungă cercetare, la pagina 68, la art. 79.

Supun votului dumneavoastră textul comun propus de Comisia de mediere.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 57 din raport.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 58. Dacă sunt observaţii? Nu sunt observaţii. Supun votului dumneavoastră.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Propunerile de la punctul 59 din raport.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 60 din raport.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 61 din raport.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 62.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 63. Pentru textul comun de la paragraful 4.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 64.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 65.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 66.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 67.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 68.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 69.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 70.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 71.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 72.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 73.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 74.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 75.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 76. Supun votului dumneavoastră propunerile comisiei de la punctul 76 din raport.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 77 din raport.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 78. Supun votului dumneavoastră.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 79. Supun votului dumneavoastră.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 80. Supun votului dumneavoastră.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 81.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 82. Propunerile comisiei le supun votului dumneavoastră.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 83. Supun votului propunerile comisiei.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 84. Supun votului dumneavoastră propunerile comisiei.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 85. Nu se votează. Este textul Camerei.

La punctul 86, de asemenea.

Punctul 87. Propunerile comisiei.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 88. Propunerile comisiei.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 89. Text comun.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 90. Textul Senatului.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 91. Textul Camerei.

Punctul 92. Textul Camerei.

Punctul 93, textul Senatului.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 94. Varianta Senatului, de eliminare.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 95. Varianta Senatului, de eliminare.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 96. Textul Senatului. Supun propunerile Comisiei de mediere votului dumneavoastră.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 97. Supun votului dumneavoastră propunerile comisiei.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 98. Propunerile comisiei.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 99. Supun votului dumneavoastră aceste propuneri.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 100 din raport. Supun votului dumneavoastră propunerile comisiei.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 101. Propunerea comisiei pentru varianta Senatului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Punctul 102. Supun votului această propunere.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Stimaţi colegi,

Este vorba de o lege cu caracter organic, aşa încât votul final asupra raportului îl vom da săptămâna viitoare.