Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 septembrie 2005

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.133/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 septembrie 2005

9. Dezbaterea Proiectului de Lege privind acceptarea Codului pentru construcţia şi echipamentul unităţilor mobile de foraj marin (Codul MODU 1979) adoptat de Adunarea Organizaţiei Maritime Consultative Interguvernamentale prin Rezoluţia A.414(XI) la Londra la 15 noiembrie 1979, a amendamentelor la Codul MODU 1979 adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Anexa 18 din Raportul Comitetului Securităţii Maritime la cincizeci şi noua sa sesiune la Londra la 13-24 mai 1991, precum şi a Codului din 1989 pentru construcţia şi echipamentul unităţilor mobile de foraj marin(Codul MODU 1989) adoptat de Adunarea Organizaţiei Maritime Internaţionale prin Rezoluţia A.649(16) la Londra la 19 octombrie 1989, astfel cum a fost modificat de amendamentele adoptate prin Anexa 17 din Raportul Comitetului Securităţii Maritime la a cincizeci şi noua sa sesiune la Londra la 13-24 mai 1991 şi prin Rezoluţia MSC.38(63) a Comitetului Securităţii Maritime la Londra la 19 mai 1994 (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 361/2005

 

Doamna Daniela Popa:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Urmează Proiectul de Lege privind acceptarea Codului pentru construcţia şi echipamentul unităţilor mobile de foraj marin adoptat de Adunarea Organizaţiei Maritime Consultative Interguvernamentale prin Rezoluţia A.414(XI) la Londra la 15 noiembrie 1979, a amendamentelor la Codul MODU 1979 adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Anexa 18 din Raportul Comitetului Securităţii Maritime la a cincizeci şi noua sa sesiune la Londra la 13-24 mai 1991, precum şi a Codului din 1989 pentru construcţia şi echipamentul unităţilor mobile de foraj marin adoptat de Adunarea Organizaţiei Maritime Internaţionale prin Rezoluţia A.649(16) la Londra la 19 octombrie 1989, astfel cum a fost modificat de amendamentele adoptate prin Anexa 17 din Raportul Comitetului Securităţii Maritime la a cincizeci şi noua sa sesiune la Londra la 13-24 mai 1991 şi prin Rezoluţia MSC.38(63) a Comitetului Securităţii Maritime la Londra la 19 mai 1994.

Din partea comisiei sesizate în fond, ca timpi, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dan Ioan Popescu:

Doamna preşedinte, fiind o lege tehnică, vă propun maximum cinci minute pentru dezbateri şi un minut pe fiecare articol.

Video in format Flash/IOS

Doamna Daniela Popa:

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Abţineri?

Adoptat.

Dacă din partea iniţiatorului doreşte cineva să ia cuvântul? Vă rog, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Septimiu Buzaşu (ministru delegat pentru Lucrări Publice şi Amenajarea Teritoriului):

Proiectul de lege preia legislaţia naţională, codul pentru construcţia şi echipamentul unităţilor de foraj, în vederea stabilirii unor norme aplicabile respectivelor instalaţii plutitoare, astfel încât să faciliteze deplasarea şi exploatarea rampei internaţionale în condiţii de siguranţă.

Video in format Flash/IOS

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc.

Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul?

Domnul Andrian Mihei, din partea Grupului Conservator.

Video in format Flash/IOS

Domnul Andrian-Sirojea Mihei:

România este membră a Organizaţiei Maritime Internaţionale. Acest proiect de lege nu face altceva decât să transpună legislaţia din domeniu, reglementările Organizaţiei Maritime Internaţionale în legislaţia naţională.

Grupul parlamentar al Partidului Conservator susţine acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă din partea altor grupuri parlamentare mai doreşte cineva să ia cuvântul? Nu mai doreşte nimeni să ia cuvântul.

Din partea comisiei? Vă rog, domnule preşedinte, Dan Ioan Popescu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dan Ioan Popescu:

Doamna preşedinte,

Pentru că titlul este foarte lung, dumneavoastră l-aţi expus în mod detaliat, aşa cum este normal, daţi-mi voie să vă prezint numai raportul.

În conformitate cu prevederile Regulamentului Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru industrii şi servicii a fost sesizată pentru avizare şi dezbatere în fond cu Proiectul de Lege privind acceptarea Codului pentru construcţia şi echipamentul unităţilor mobile de foraj marin, adoptat de Adunarea Organizaţiei Maritime Consultative Interguvernamentale prin Rezoluţia A414, la Londra, la 15 noiembrie 1979, a amendamentelor la Codul MODU 1979, adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Anexa 18 din raportul Comitetului Securităţii Maritime, la a cincizeci şi noua sa sesiune la Londra la 13-24 mai 1991, precum şi a Codului din 1989 pentru construcţia şi echipamentul unităţilor mobile de foraj marin, adoptat de Adunarea Organizaţiei Maritime Internaţionale prin Rezoluţia A649 la Londra la 19 octombrie 1989, astfel cum a fost modificat de amendamentele adoptate prin Anexa nr. 17 din raportul Comitetului Securităţii Maritime la a cinecizeci şi noua sa sesiune la Londra, la 13-24 mai 1991 şi prin Rezoluţia MSC 38(63) a Comitetului Securităţii Maritime la Londra la 19 mai 1994.

Codul pentru construcţia şi echipamentele unităţilor de foraj marin a fost elaborată în vederea stabilirii unor norme internaţionale aplicabile respectivelor instalaţii plutitoare, astfel încât să faciliteze deplasarea şi exploatarea în ape internaţionale, în condiţii de maximă siguranţă.

Acest proiect de lege a fost avizat favorabil de către Consiliul Legislativ. De asemenea, am primit aviz favorabil de la Comisia pentru politică externă.

La şedinţa comisiei au participat 21 de parlamentari din cei 23 şi în totalitate au votat pentru acest proiect de lege.

De aceea, vă supunem plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege în forma prezentată de iniţiatori.

Video in format Flash/IOS

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc.

Trecem la dezbaterea proiectului de lege.

Vă supun atenţiei şi votului dumneavoastră titlul legii.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă.

Abţineri?

În unanimitate titlul legii a fost adoptat.

Articolul 1.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt abţineri.

Articolul 1 adoptat.

Articolul 2.

Pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? 1 vot împotrivă.

Abţineri?

Articolul 2 adoptat.

Articolul 3.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt abţineri.

Articolul 3 adoptat.

Articolul 4.

Voturi pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă.

Abţineri? Nici abţineri.

În unanimitate, art. 4 a fost adoptat.

Votul final la ora 12,00.