Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 iunie 2006
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.100/2006
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 iunie 2006 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 iunie 2006
![]() |
9. | Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.28/2006 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale (rămas pentru votul final). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 407/2006 |
|||||
| ................................................ | |
|
|
Intrăm la pct.21, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 28/2006 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale. Legea are caracter ordinar. Adoptată de Senat, raport de adoptare de la Comisia pentru buget, finanţe şi bănci. Foarte repede, domnule secretar de stat, vă rog. |
|
|
Domnul Cătălin Doică (secretar de stat, Ministerul Finanţelor Publice): Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Foarte scurt, deşi este un proiect de act normativ foarte stufos, deci proiectul de lege are ca obiect reglementarea unor măsuri financiar-fiscale vizând cadrul legal de acces la activitatea de creditare a instituţiilor financiare nebancare, constituite în scopul de a asigura activităţi de creditare în sens larg, stabilind în acest sens atât condiţiile minime, uniforme şi nediscriminatorii de participare pe piaţa creditării, cât şi cerinţele pentru asigurarea şi menţinerea stabilităţii sistemului financiar nebancar. Proiectul de lege este structurat în două părţi, o parte care se referă la reglementara unor operaţiuni financiar-fiscale şi cealaltă parte care se referă la modificarea şi completarea dispoziţiilor unor acte normative aflate în vigoare. La partea I am menţionat crearea cadrului legal de acces la activitatea de creditare a instituţiilor financiare nebancare. De asemenea.... |
|
|
Domnule secretar de stat, suntem edificaţi, vă mulţumesc. |
|
|
Domnul Cătălin Doică: Sunt o serie de amendamente admise la comisia de specialitate... |
|
|
Da. Le susţineţi? mulţumim. Comisia? |
|
|
Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. N-aş vrea să repet ce a spus domnul secretar de stat. Vreau doar să concluzionez că acest proiect de lege a fost votat cu unanimitate de voturi de către membrii comisiei, iar aprobarea acestui act normativ este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor. Vă propunem, domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, să aprobăm acest act normativ. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Dacă există intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt. Trecem la dezbaterile pe articole. Nu există amendamente respinse. La amendamentele admise de la 1 la 20. Observaţii? Comentarii? Nu sunt. Amendamentele de la 21-40? Adoptate. Amendamentele 41-60? Adoptate. Amendamentele 61-80. Adoptate. Amendamentele 81-100? Nu sunt observaţii. Comentarii? Adoptate. Amendamentele 101-120. Adoptate. Amendamentele 121-140? Adoptate. Amendamentele 141-160. Adoptate. De la 161 la 174. Observaţii? Comentarii? Obiecţii. Nu sunt. adoptate. Rămân la vot final. Doamna deputat, aveţi... la ce... a pe procedură, doamna deputat, după care, rog liderii de grupuri să invite parlamentarii în sală pentru votul final. |
|
|
Doamna Graţiela Denisa Iordache: Domnule preşedinte, Daţi-mi voie să fac o scurtă remarcă. Viteza este foarte bună, timpul este limitat, dar din cauza vitezei cu care aţi parcurs acest act normativ deosebit de important, mi-aţi răpit posibilitatea de a lua cuvântul la dezbateri generale. Vă mulţumesc oricum. |
|
|
Mă iertaţi, dar am întrebat dacă se intervine la dezbateri generale şi vă rog să cereţi sancţionarea secretarului de şedinţă. Procedură. Domnul deputat Anghel Stanciu. |
|
|
Domnule preşedinte, Domnilor deputaţi, Domnule ministru Nicolăescu, Excelenţa sa, domnul Titu Gheorghiof, Doresc să ridic următoarea chestiune de procedură, domnule preşedinte, în baza art.140 alin.3. Acest articol, domnule preşedinte, prevede drept sancţiune a Executivului, neprezentându-se la şedinţă, proiectul de lege să fie amânat. Dar acest articol, domnule preşedinte, el se întoarce împotriva noastră şi în loc să sancţionăm Executivul, ne sancţionăm pe noi. Şi Executivul capătă drept de veto. Când nu vrea să treacă o lege, nu se prezintă. Dacă nu se prezintă, nu ştiu cine-i sancţionează. În consecinţă, domnule preşedinte, vă rog să luaţi act că dacă Executivul nu se prezintă la chemare, conform obligaţiei constituţionale şi, respectiv, regulamentului, noi putem discuta legea fără a aştepta votul veto al Executivului. Ca atare, domnule preşedinte, este un făcut că de circa două luni şi ceva de zile, legea de la poziţia 22, în mod constant când se ajunge la ea, se întrerup lucrările sau nu este Guvern. Şi tot o daţi la fund. Domnule preşedinte, am ajuns la legea de la nr.22 şi insist ca lucrările data viitoare să înceapă cu acest punct de pe ordinea de zi. Altfel, încercăm să ne auto...joi, încercăm să ne autominţim pe noi că suntem puteri legiuitoare şi guvernul vine şi dictează ce să introducă pe ordinea de zi şi ce nu. Legea de la pct.22 a fost amânată suficient de mult încât vrem să fie pusă în discuţie. Nu este vorba numai de conţinutul legii, este vorba de raportul în care se găsesc puterile în stat. Asta este esenţa. Guvernul începe să subjuge Parlamentul, iar dumneavoastră, din poziţia în care sunteţi, trebuie să apăraţi Parlamentul, nu Guvernul, chiar dacă sunteţi finul meu?! Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc. Am luat notă de propunerea dumneavoastră. din câte observ, de pe ordinea de zi, proiectul va fi probabil al doilea joi, întrucât la punctul întâi, cu îngăduinţa dumneavoastră, o să fie o serie de anunţuri. |
|
Domnul Anghel Stanciu (din sală): Cu îngăduinţa mea, să fie pe locul doi. |
|
|
|
Vă mulţumesc pentru îngăduinţă, domnule deputat. |


