Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 decembrie 2007

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.174/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 decembrie 2007

9. Dezbaterea Proiectului de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.20/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii; Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii privind reforma în domeniul sănătăţii nr.95/2006; Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.95 din 14 aprilie 206 privind reforma în domeniul sănătăţii; Propunerea legislativă pentru completarea pct.i) al art.16 al Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii; Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(2) al art.257 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii; Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii; Propunerea legislativă de modificare şi completare a Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (rămase pentru votul final).
 

 

Domnul Bogdan Olteanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

La pct.6, Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.20/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Legea are caracter organic.

Proiect adoptat de Senat.

Raport din partea Comisiei pentru sănătate a Camerei Deputaţilor de adoptare a proiectului de lege, de aprobare a ordonanţei de urgenţă, cu amendamente.

Procedură de urgenţă.

Suntem Cameră decizională.

Se discută împreună cu 6 propuneri legislative pe aceeaşi temă, la care există propuneri de respingere.

Rog iniţiatorul să prezinte proiectul pe scurt.

Video in format Flash/IOS

Domnul Szekely Ervin Zoltan (secretar de stat, Ministerul Sănătăţii Publice):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

În urma respingerii la Senat a acestei ordonanţe de urgenţă, nu pentru că nu ar fi existat o majoritate, dar majoritatea nu a fost suficientă pentru adoptarea legii, Guvernul a consultat pe acei iniţiatori care au depus propuneri, iniţiative legislative similare şi am reuşit în Comisia pentru sănătate şi familie să elaborăm un act normativ care să ţină cont de toate punctele de vedere şi care să soluţioneze toate problemele care au apărut în cursul aplicării Legii nr.95, legea-cadru în domeniul sănătăţii, motiv pentru care solicităm să adoptaţi ordonanţa în forma în care ea fost adoptată de Comisia pentru sănătate şi familie.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult.

Comisia, vă rog, punctul de vedere pe toate proiectele.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea Ifrim:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Prin aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.20/2007, discutată împreună cu celelalte propuneri legislative, apreciem că se realizează un progres în domeniul sistemului de sănătate.

A fost preluat din celelalte proiecte legislative ceea ce este în acord cu o promovare a sistemului de sănătate, iar în forma actuală ordonanţa răspunde pe deplin şi constituie o urgenţă, deoarece sunt probleme de finanţare şi de personal, care necesită urgenţă, aşa încât vă rugăm să votaţi în forma în care este propusă de comisie.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule profesor.

Dacă există intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt intervenţii la dezbateri generale.

Trecem la dezbaterile pe articole.

De la pct.1 la pct.5 există obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt.

Adoptate.

De la pct.6 la pct.10.

Adoptate.

De la pct.11 la pct.15 - există obiecţii, observaţii, comentarii?

Vă rog, domnule deputat, la pct.11? Daţi-mi voie să-l caut.

Video in format Flash/IOS

Domnul Aurel Nechita:

Domnule preşedinte,

Nu ştiu dacă este exact la pct.11, dar se referă la art.184, alin. (6), care prevede că şefii de secţii, de laborator, servicii medicale din clinicile universitare se numesc de către manager, ceea ce până acum era de competenţa senatului universităţilor de medicină din ţară.

Vă propun, în acest sens, un amendament prin care şefii de secţii, de laborator, servicii medicale din clinicile universitare se numesc de către ministrul sănătăţii, la propunerea senatelor universitare, din rândul cadrelor didactice cu cel mai înalt rang.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Comisia, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea Ifrim:

Suntem de acord cu această propunere: numirile de către ministrul sănătăţii, cu consultarea senatelor universitare.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Observaţii? Nu sunt. Este o modificare de redactare, fără îndoială.

Alte observaţii până la pct.15? Nu sunt.

Am finalizat dezbaterea pe articole.

Proiectul rămâne la vot final, primul, proiectul de lege cu propunere de adoptare, celelalte 6 propuneri legislative cu propunere de respingere.