| |
Domnul Eugen Nicolicea: |
| |
................................................ |
|
Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Am înţeles că aici există o eroare materială. Vă rog să o prezentaţi, domnule preşedinte.
|
|
Domnul Florin Iordache: Este vorba, stimaţi colegi, de raportul asupra cererii de reexaminare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.10 din 9 februarie 2001. Am fost sesizaţi cu reexaminarea. Senatul a adoptat proiectul de lege. În Comisia juridică s-a adoptat cererea de reexaminare, cu modificările şi completările pe care le vedeţi prezentate în anexă. Face parte din categoria legilor organice. O singură precizare: o greşeală de dactilografiere, la art.46 la alin.(4): "poate fi formulată sau continuată împotriva titularilor". Deci, această precizare pentru stenogramă. În rest, amendamentele adoptate în comisie le aveţi prezente, stimaţi colegi, în raport. Mulţumesc.
|
|
Domnul Eugen Nicolicea: Da, vă mulţumesc. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Vă rog.
|
|
Domnul Ioan Adam: La dezbateri generale.
|
|
Domnul Eugen Nicolicea: La dezbateri generale. Aveţi cuvântul la dezbateri generale.
|
|
Domnul Ioan Adam: Se impune să procedăm la retuşurile care au fost aduse acestei legi, pentru că ea a fost adoptată în condiţiile în care a fost adoptată. Nu a fost o lege perfectă, dar perfectibilă. Nu am făcut altceva acum, în demersul pe care l-am întreprins, decât să facem această lege să fie cât mai perfectibilă şi se impune să treacă, să ne dăm acordul să treacă această lege, generat de faptul că în practică s-au pronunţat soluţii monstruoase. S-a lăsat loc interpretărilor abuzive şi nu e nicio exagerare când vă spun că acele lacune din lege au dus la naşterea monştrilor. Când mă refer la monştri, mă refer la multe soluţii absolut aberante pronunţate în practica judiciară, soluţii care au ignorat existenţa Legii nr.112/1995. Or, nu putem să ignorăm existenţa acestei legi, raporturile juridice care s-au născut sub această lege, motiv pentru care, prin îmbunătăţirile pe care le-am adus acestei legi, nu am făcut altceva decât să eliminăm echivocul şi să eradicăm posibilitatea pronunţării unor astfel de aberaţii juridice. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Eugen Nicolicea: Vă mulţumesc. Dacă în cadrul dezbaterilor generale mai doreşte cineva să ia cuvântul? Mulţumesc. Din partea Partidului Naţional Liberal, domnul Gabor.
|
|
Domnul Gheorghe Gabor: Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Eu consider că această lege este necesar să fie retrimisă la comisie pentru a rezolva şi acele inadvertenţe despre care a făcut vorbire domnul vicepreşedinte al Comisiei juridice, Florin Iordache, ca şi pentru a cizela, a reglementa în mod corespunzător anumite dispoziţii ale acesteia. Astfel, la art.7 alin.(4), unde spune că se introduce un nou alineat, alin.(5), se spune aşa: "Nu se restituie în natură terenurile necesare exploatării imobilelor înstrăinate cu respectarea prevederilor legii". Şi apoi se vorbeşte de "terenuri aferente acestor imobile". Păi, eu cred că legea trebuie să fie simplă şi clară. Care sunt terenurile necesare exploatării imobilelor construite? Şi terenul este imobil. Şi construcţia este imobil. Păi, vorbim despre două imobile diferite, atâta timp cât imobil este şi construcţia şi terenul. Şi atunci eu spun că la comisie va trebui să reglementăm în mod corespunzător acest aspect. Apoi, tot în cuprinsul acestei legi, noi am scăpat un element de neconstituţionalitate evident. La pct.15, marginal 15, art.46, se spune după alin.(3): "Se introduce un nou alineat, alin.(4) cu următorul cuprins: Odată cu intrarea în vigoare a prezentei legi nicio acţiune de drept comun în revendicare sau de altă natură juridică având ca obiect imobilele preluate de stat nu mai poate fi formulată împotriva titularilor drepturilor". Păi, în felul acesta se încalcă accesul la justiţie al cetăţeanului. Nu se încalcă dispoziţia constituţională, care spune că orice cetăţean al ţării noastre are dreptul de a apela la justiţie? Că este garantat accesul la justiţie? Şi noi, parlamentarii, împiedicăm acest drept al cetăţenilor. Cred că trebuie să revedem textul, să-l facem constituţional. De aceea, eu propun, în numele Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, retrimiterea la comisie a legii. Mulţumesc.
|
|
Domnul Eugen Nicolicea: Dacă din partea celorlalte grupuri parlamentare mai doreşte cineva să ia cuvântul la dezbateri generale? Nu mai doreşte nimeni. Cu privire la propunerea de retrimitere la comisie, da?
|
|
Domnul Ioan Adam: Domnule preşedinte, Se pare că este într-o confuzie totală colegul nostru. Trebuie să facem distincţia între terenul aferent şi terenul necesar. Dacă n-am avea această prevedere în lege, s-ar crea un monstru juridic de maniera că i s-ar atribui omului mai puţin teren decât cel pe care se află casa. Or, dacă casa se află pe 300 mp şi am merge pe teza dânsului cu terenul aferent, ne-am trezi în situaţia în care 250 metri s-ar atribui, iar restul ar rămâne la vechiul proprietar. Asta este raţiunea pentru care s-a inserat acest text de lege. În ce priveşte chestiunea cealaltă, nu poate fi primită, domnilor, pentru că avem o referire concretă şi nu este vorba de îngrădirea accesului la justiţie, generat de faptul că din textul legii rezultă că numai cei care n-au formulat notificarea, în condiţiile art.22, nu au acces. Deci, să fim foarte atenţi. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Eugen Nicolicea: Deci, să înţeleg că dumneavoastră susţineţi să nu fie adoptată propunerea de retrimitere. Din partea Grupului UDMR, domnul Máte. Scuzaţi-mă, vă rog, totodată, să pregătiţi cartelele, pentru că se va supune la vot cu vot electronic propunerea colegului.
|
|
Domnul Máté András-Levente: Foarte pe scurt, domnule preşedinte. Atât colegul Adam, cât şi colegul Ghiţă Gabor şi subsemnatul facem parte din aceeaşi comisie, aşa că rezultă din discuţia aceasta generală deja că n-am înţeles despre ce este vorba, atunci când vorbim de terenul aferent sau necesar exploatării. Aceste probleme le putem clarifica regulamentar doar şi doar în comisie. Mulţumesc.
|
|
Domnul Eugen Nicolicea: Dacă nu mai există alte intervenţii pe această temă, vă rog să pregătiţi cartelele de vot. Se supune la vot propunerea colegului Gabor ca legea să fie trimisă la comisie pentru a se clarifica problema pe care a ridicat-o, şi anume aceea cu terenul. Motivele le-aţi expus deja. Deci, vă rog să votaţi. Cu 57 de voturi pentru şi 35 împotrivă, proiectul de lege a fost retrimis la comisie pentru clarificările respective cu privire la teren. Termen, până săptămâna viitoare.
|