Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 februarie 2010

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.12/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 februarie 2010

9. Dezbaterea Proiectului de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.168/2008 pentru completarea art.10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.87/2008 privind dotarea cu calculatoare tip desktop a unităţilor în care se desfăşoară învăţământ liceal şi profesional de stat (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 156/2009

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Punctul 6, Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.168/2008 pentru completarea art.10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.87/2008 privind dotarea cu calculatoare tip desktop a unităţilor în care se desfăşoară învăţământul liceal şi profesional de stat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valentin Adrian Iliescu:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Evident, cum spunea şi domnul deputat, ordonanţa aflată în discuţie - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.168/2008 - venea şi prelungea în anul bugetar 2009 o serie de măsuri care nu putuseră a fi concretizate în anul anterior.

Sigur, guvernul de atunci, guvernul de astăzi nu pot pune la îndoială un asemenea proiect, un proiect extrem de necesar şi util pentru copiii şi tinerii din România.

Evident, însă, problema cea mai importantă care se punea era problema financiară. Şi, dacă este să spunem lucrurilor pe nume, se dorea achiziţionarea, prin reportarea către anul 2009, a unui număr de 445.500 bucăţi de calculatoare tip desktop şi, de asemenea, valoarea acestui contract, cu tot cu t.v.a., era de 643.790.000 ron, suma fiind, bineînţeles, de la bugetul de stat.

Ca şi oportunitate, Guvernul Emil Boc a considerat la acel moment că nu existau posibilităţi sau nu reprezenta o prioritate, având în vedere multele alte proiecte importante legate de partea socială.

Din acest motiv, aşa cum a procedat şi comisia de specialitate, Guvernul este de acord cu soluţia propusă, respectiv o lege de respingere a acestei ordonanţe de urgenţă.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Comisia, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Kötő Iosif:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a primit spre dezbatere şi avizare în fond - în procedură de urgenţă - Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.168/2008 pentru completarea art.10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.87/2008 privind dotarea cu calculatoare de tip desktop a unităţilor în care se desfăşoară învăţământ liceal şi profesional de stat.

Pentru întocmirea raportului, comisia a analizat avizele primite de la Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi avizul Consiliului Legislativ.

Proiectul de lege are ca obiect reglementarea (completarea) cu două noi alineate a art.10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.87/2008 privind dotarea cu calculatoare de tip desktop a unităţilor în care se desfăşoară învăţământ liceal şi profesional, în sensul stabilirii pentru anii 2008 şi 2009 a unor măsuri pentru acordarea de calculatoare tip desktop.

În funcţie de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare potrivit prevederilor art.73 din Constituţia României, republicată.

La lucrările comisiei au fost prezenţi 17 deputaţi din totalul celor 31 de membri ai comisiei.

Potrivit prevederilor art.75 alin.(1) din Constituţia României, republicată, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, în şedinţa din 25 februarie 2009.

În urma dezbaterii, în şedinţa din 15 decembrie 2009, comisia a propus, cu 16 voturi pentru adoptare şi o abţinere, adoptarea proiectului de lege în forma prezentată de Senat.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă sunt intervenţii din partea grupurilor parlamentare?

Nefiind, rămâne pentru votul final.