|
Domnul Ion Ghizdeanu: Mulţumesc, doamnă preşedinte. Proiectul de lege vine să asigure anumite facilităţi persoanelor fizice plătitoare de taxe, respectiv deschiderea la instituţiile de credit, la instituţiile bancare a unor conturi tranzitorii în care să fie colectate veniturile rezultate din obligaţiile persoanelor fizice. Faţă de conţinutul proiectului şi de discuţiile din cadrul comisiei de specialitate, Ministerul Finanţelor Publice, în numele Guvernului, propune şi susţine adoptarea acestui proiect de lege, cu amendamentele prezentate în anexa la raportul comisiei de specialitate. Vă mulţumesc.
|
|
Doamna Maria Eugenia Barna: Mulţumesc, doamnă preşedinte. Cu adresa PL-x 154 din 30 martie 2011, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată pentru discutarea acestui proiect de lege. Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, iar la dezbaterea proiectului au participat 31 de deputaţi, din totalul de 33 de membri ai comisiei. Raportul comisiei a fost votat în unanimitate de către deputaţii prezenţi la dezbateri. În urma dezbaterii proiectului de lege, au fost aprobate amendamentele prezentate în anexă. Prin urmare, supunem plenului aprobarea proiectului de lege, cu amendamentele prezentate în anexă. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Marian Neacşu: Mulţumesc, doamna preşedinte. Acest proiect legislativ are părţi bune şi părţi mai puţin bune. Părţile bune fac rău, şi părţile rele fac bine. Este o parafrază după celebra butadă care se află inscripţionată pe piatra funerară a cardinalului Richelieu, care "în viaţă a făcut mult bine şi puţin rău, binele l-a făcut rău, şi răul l-a făcut bine". De ce această afirmaţie? Aparent, acest proiect legislativ reuneşte două abordări care, în mod uzual, în mod normal n-ar trebui să facă parte din aceeaşi iniţiativă legislativă: o parte care se referă la modalitatea de a creşte nivelul de colectare al creanţelor bugetare - şi, îmi permit să remarc, şi de astă dată, faptul că expunerea de motive este întocmită cu, măcar, să-i spunem, dezinteres de către cei care au întocmit-o, cel puţin prin prisma faptului că, la unul dintre capitole, se menţionează faptul că această iniţiativă, această măsură ar avea şi darul de a duce la dezvoltarea mediului antreprenorial, a mediului de afaceri. Or, este, evident, o aberaţie, atâta vreme cât prima parte a acestei ordonanţe se referă exclusiv la sumele care sunt datorate şi sunt plătite prin unităţile bancare de către persoanele fizice. A doua observaţie ar fi că de la data intrării în vigoare a ordonanţei şi până acum, efectele sunt modice. Puţine instituţii financiare au intrat în acest program, iar sumele colectate în virtutea acestui organism, acestei ordonanţe, sunt minime. Al treilea punct, şi acesta este cel mai important, se referă la modificarea Legii nr.500 a finanţelor publice, în sensul că entităţile achizitoare pot acorda avansuri, iar acele avansuri nu mai sunt obligate a fi contrabalansate prin livrări de produse, prestări de servicii până la finele anului bugetar, ci până la încheierea perioadei contractuale. Cu alte cuvinte, putem să angajăm lucrări acum, şi le vom plăti, cândva, când nu ştim dacă vom avea resurse, când nu ştim dacă vom mai guverna - cei care în momentul acesta angajăm lucrările - aparent, atunci când vor fi resurse, iar resursele, care în momentul acesta nu sunt, vor trebui acoperite de undeva, şi nu se mai precizează de unde să fie acoperite. Cred că sunt suficiente aceste argumente pentru ca fiecare dintre dumneavoastră să votaţi împotriva acestui proiect legislativ, aşa cum va face Grupul parlamentar al PSD. Vă mulţumesc.
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Vă mulţumesc şi eu. Alte intervenţii? Nu sunt. Intrăm în dezbaterea pe articole. Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.121/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului şi pentru modificarea art.52 din Legea nr.500/2002 privind finanţele publice. Observaţii? Nu sunt. Adoptat. Punctul 2 - observaţii? Nu sunt. Adoptat. Punctele 3 şi 4 - nemodificate de comisie. Dacă sunt observaţii din partea dumneavoastră? Nu sunt. Adoptate. Punctul 5 - observaţii? Nu sunt. Adoptat. Punctul 6 - observaţii? Nu sunt. Adoptat. Punctul 7 - observaţii? Nu sunt. Adoptat. Punctul 8 - observaţii? Nu sunt. Adoptat. Punctul 9 - observaţii? Nu sunt. Adoptat. Punctul 10 - observaţii? Nu sunt. Adoptat. Rămâne la votul final.
|