| |
Domnul Miron Tudor Mitrea: |
| |
................................................ |
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.77/2012 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii. Iniţiatorul? Aveţi cuvântul.
|
|
Domnul Lucian Dan Vlădescu (preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice): Bună ziua! Domnule preşedinte, Stimaţi deputaţi, Sunt preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, numele meu este Dan Vlădescu şi susţin, în numele Guvernului României, Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.77/2012. Acest act normativ a fost adoptat în procedură de urgenţă de Guvernul României, urmare a recomandărilor Comisiei Europene cuprinse în Raportul Deloitte, urmare a angajamentelor asumate de statul român prin Scrisoarea de intenţie cu Fondul Monetar Internaţional din data de 8 iunie 2012 şi de asemenea, pentru a evita o serie de disfuncţionalităţi care existau la nivel legislativ în ceea ce priveşte domeniul achiziţiilor publice. Principalele modificări pe care acest act normativ le aduce sunt acelea cu privire la crearea unor premise pentru dezvoltarea unui mecanism de verificare ex/ante a conflictului de interese în domeniul achiziţiilor publice. De asemenea, pentru a pune de acord natura juridică a contractului de achiziţie publică cu dispoziţiile cuprinse în Legea contenciosului administrativ, pentru că, pe de o parte, contractul de achiziţie publică era definit ca contract administrativ în Legea contenciosului administrativ şi contract comercial în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.34/2006, aşa cum a fost ea modificată începând cu anul 2010 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.76/2010. De asemenea, au fost scurtate termenele înăuntrul cărora ANRMAP-ul trebuie să evalueze documentaţiilor de atribuire care sunt întocmite de autorităţile contractante, a fost definită mult mai exact noţiunea de fişă de date a achiziţiei şi s-au stabilit nişte reguli în conformitate cu care criteriile de calificare şi de selecţie trebuie să fie definite numai la nivelul fişei de date achiziţie, orice criteriu de calificare şi de selecţie care se regăseşte numai în caietul de sarcini reprezentând o clauză nescrisă, iar autoritatea contractantă care foloseşte asemenea criterii de calificare şi de selecţie va anula procedura de atribuire, iar celelalte modificări sunt menţionate, evident, în cuprinsul notei de fundamentare a acestei ordonanţe, pe care probabil că aţi primit-o cu toţii. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Miron Tudor Mitrea: Mulţumesc foarte mult. Comisia? Domnul deputat Chiriţă, aveţi cuvântul.
|
|
Domnul Dumitru Chiriţă: Mulţumesc, domnule preşedinte. În care conformitate cu prevederile art.95 şi 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi au fost sesizate spre dezbatere în fond cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.77/2012 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, transmis celor două comisii. În urma dezbaterilor şi a examinării iniţiativei legislative şi a opiniilor exprimate, comisiile, cu majoritate de voturi, au hotărât să supună plenului Camerei Deputaţilor spre dezbatere şi adoptare prezentul Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.77/2012 şi regăsim în anexe amendamente admise şi amendamente respinse. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, iar Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Mulţumesc.
|
|
Domnul Miron Tudor Mitrea: Şi eu mulţumesc. Grupurile parlamentare, dacă aveţi intervenţii? Domnul Márton Árpád, aveţi cuvântul.
|
|
Domnul Márton Árpád-Francisc: Domnule vicepreşedinte, Doamnelor şi domnilor, Am o întrebare procedurală. Poate eu am înţeles greşit. Acest proiect de lege a fost retrimis la comisie. S-a dat dreptul comisiei să lucreze în paralel cu noi şi să primim un raport eventual de modificare ş.a.m.d. Acel raport nu l-am primit. Poate comisia doreşte să modifice primul punct din acest raport şi ne trezim ulterior că a dorit să modifice altceva. Deci nu putem intra în dezbaterea acestui proiect de lege până când nu primim raportul suplimentar de la comisia căreia i-am permis să lucreze în paralel cu activitatea plenului şi căreia i-am retrimis această lege.
|
|
Domnul Miron Tudor Mitrea: Da, domnul Toader, procedură.
|
|
Domnul Mircea-Nicu Toader: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, De data asta pe procedură pot să spun şi eu. Aşa este, cutumele şi ce ştiaţi dumneavoastră acum opt ani s-au modificat, dar permanent, când eraţi în partea de opoziţie, aţi spus: ce faceţi cu regulamentele? Le încălcaţi! Încălcaţi cutumele! Nu mai ţinem să rămânem ca instituţia fundamentală a democraţiei - Parlamentul. Şi am fost sancţionaţi. Am fost sancţionaţi electoral. Dumneavoastră v-aţi angajat că veţi respecta, veţi întoarce acea poziţie a Parlamentului. Am avut un exemplu cu Legea referendumului. Am mai avut un exemplu, această Lege a achiziţiilor publice, unde, domnule, e o mică greşeală acolo, hai s-o facem. Deci, aşa am făcut şi noi, aşa aţi făcut şi dumneavoastră. Am aceeaşi propunere: s-o reîntoarcem la comisie, asta nu mai este nicio urgenţă la ea, şi acolo unde e de modificat s-o modificăm.
|
|
Domnul Miron Tudor Mitrea: Domnule Toader... Liderii de grup, vă rog, veniţi o secundă până la mine. (Consultări.) Stimaţi colegi, Proiectul de lege... am constatat că raportul suplimentar n-a ajuns la toţi liderii de grup, motiv pentru care amânăm dezbaterea acestui proiect de lege pe ziua de luni. Va fi primul proiect de lege pe ordinea de zi. Mergem mai departe.
|