Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 martie 2014
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.32/2014
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 martie 2014 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 martie 2014
![]() |
9. | Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.7/2014 pentru stabilirea mecanismului financiar necesar punerii în aplicare a Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Bucureşti la 27 aprilie 2010, şi a protocolului adiţional la acesta, semnat la Chişinău la 23 septembrie 2010 şi a celui de-al doilea Protocol adiţional la Acord, semnat la Bucureşti la 10 august 2011 şi la Chişinău la 16 august 2011 (PL-x 64/2014). (rămas pentru votul final) | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 64/2014 |
|||||
| ................................................ | |
|
|
11. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2014 pentru stabilirea mecanismului financiar necesar punerii în aplicare a Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Bucureşti la 27 aprilie 2010 şi a Protocolului adiţional la acesta, semnat la Chişinău la 23 septembrie 2010 şi a celui de-al doilea Protocol adiţional la acord, semnat la 10 august 2011 la Bucureşti şi la 16 august 2011 la Chişinău. Raportul nu conţine amendamente, are caracter ordinar, procedură de urgenţă. Din partea Guvernului României, domnul deputat Eugen Nicolicea. Domnule ministru, aveţi cuvântul. |
|
|
Domnul Eugen Nicolicea (ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul): Obiectul de reglementare al acestui proiect de lege este conţinut chiar în titlul său. Este vorba de aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului pentru stabilirea mecanismului financiar necesar punerii în aplicare a Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Bucureşti la 27 aprilie şi a Protocolului adiţional la acesta, semnat la Chişinău la 23 septembrie 2010 şi a celui de-al doilea Protocol adiţional la Acord, semnat la Bucureşti la 10 august 2011 şi la Chişinău la 16 august 2011. Acest proiect de lege nu a suferit modificări, în cadrul comisiilor neexistând amendamente, existând un sprijin unanim. Este un proiect de lege iniţiat de fosta guvernare care continuă şi în actuala guvernare, fapt pentru care consider că va avea un sprijin unanim. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, domnule ministru. Pe procedură, domnule Mircea Toader. Domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
|
Domnule preşedinte, Am să ies pe procedură, cred că e o chestiune absolut nouă, ca un ministru responsabil cu Parlamentul să vină şi să susţină un proiect de lege al unui ministru de linie, or, competenţa domnului Nicolicea cred că n-o putem pune la îndoială în domeniul juridic, dacă o punem şi în domeniul financiar... da, trecând peste zona asta, nu este corect. Cel care este iniţiator, ministerul de linie, Ministerul de Finanţe, să vină să susţină proiectul. Dacă nu, nu-l dezbatem, nu-i nicio problemă. Şi domnul Nicolicea să atragă atenţia Guvernului că Parlamentul este o instituţie care trebuie respectată. |
|
|
Eu o să-i dau cuvântul domnului deputat Nicolicea, dar să ştiţi că nu aveţi dreptate, îmi cer scuze. Chiar nu aveţi. Domnule deputat, domnule ministru, explicaţi dumneavoastră regulamentul, că eu dacă-l explic, tot mă ceartă. |
|
|
Prima eroare este că iniţiator nu este Ministerul de Finanţe, iniţiator este Guvernul României. Având în vedere faptul că sunt ministru în Guvernul României, reprezint Guvernul în relaţia cu Parlamentul, este evident că pot să susţin şi am autoritatea să susţin punctul de vedere al Guvernului. Prin urmare, această obiecţie a căzut. În ceea ce priveşte prezenţa miniştrilor la lucrările Camerei, mă voi strădui ca aceştia să fie prezenţi, iar dacă nu izbutesc să facă acest lucru, nu am încotro, trebuie să lucrez eu pentru ei. |
|
|
Pe procedură? |
|
|
O foarte scurtă precizare, domnule preşedinte. Evident că subscriu la punctul de vedere al domnului ministru Nicolicea şi are dreptate. Dar, aşa cum discutam de memoria selectivă, stimate coleg Mircea Toader, şi chiar vă rostesc numele, în perioada în care dumneavoastră eraţi liderul Grupului parlamentar PDL şi grupul era simţitor mai mare decât e în momentul ăsta, îmi aduc aminte că la cea mai mare parte dintre prezentările Guvernului, din bancă, de aici, din stânga, venea domnul Valentin Iliescu. Ştiţi cine era, nu era ministrul de resort, era şeful Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul. Bănuiesc că ştiaţi lucrul ăsta, domnule Toader, în momentul în care discutam. |
|
|
Daţi-mi şi mie voie să dau şi eu cuvântul domnului preşedinte al comisiei să continuăm dezbaterile. Aveţi procedură? Vă rog frumos, pe procedură, domnul deputat Ciuhodaru. Aveţi cuvântul. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Ca să lămurim aceste lucruri de procedură. Art.142 cu alin.(3): "La dezbaterea proiectelor de legi iniţiate de Guvern participă în mod obligatoriu, sub sancţiunea retragerii proiectului de pe ordinea de zi, ministrul de resort sau secretarul de stat pentru relaţia cu Parlamentul din ministerul respectiv." Vă mulţumesc. |
|
|
Da. Şi care e greşeala? Suntem ministrul de resort. Susţine, de aia avem ministru pentru relaţia cu Parlamentul, dragi colegi. Nu vreţi să vină primul-ministru la fiecare proiect de lege? Că semnează primul? Nu inventăm regulamentul? Eu zic că e mai bine. (Vociferări.) Eu citesc foarte bine, nu văd unde-i greşeala. Da, când nu avem ce face, ne căutăm de lucru. Să vă aduc aminte că pe vremea dumneavoastră, când aţi modificat regulamentul, aveaţi secretar de stat cu relaţia cu Parlamentul, nu v-aţi gândit să faceţi un ministru. Mai ţineţi minte pe cine l-aţi făcut? Da? Din partea grupurilor politice parlamentare, dezbateri generale. Nu, iertaţi-mă, domnul vicepreşedinte al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, prezentarea raportului, aveţi cuvântul. |
|
|
În conformitate cu prevederile art.95 şi 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată pentru dezbaterea pe fond a prezentului proiect de lege. Conform prevederilor art.75 din Constituţie, Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată. Proiectul a primit aviz favorabil de la Consiliul Legislativ şi face parte din categoria legilor ordinare. În urma dezbaterilor care au avut loc la comisie, propunem spre adoptare plenului Camerei Deputaţilor proiectul de lege în forma prezentată de Guvern, fără amendamente. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc. Dezbateri generale. Domnul deputat Nazare, după care domnul deputat Cozmanciuc. Doamna deputat Grapini, după care doamna deputat Intotero. |
|
|
Domnule preşedinte, Dragi colegi, PDL-ul susţine această ordonanţă de urgenţă, cum susţine sub orice formă colaborarea şi ajutorul pe care România îl acordă Republicii Moldova la nivel de investiţii şi la nivel de proiecte şi la nivel de dezvoltare. Aş vrea să reamintesc faptul că acest acord între România şi Moldova a fost iniţiat în vremea guvernării PDL. Îmi amintesc că atunci când eram în Ministerul de Finanţe am lucrat la acest acord, după care, bineînţeles şi etapele succesive au fost discutate, spre exemplu, în şedinţa comună de la Iaşi româno-moldoveană în mandatul prim-ministrului Mihai-Răzvan Ungureanu. Deci am fost foarte dedicaţi implementării acestui acord, pentru că nu este suficient doar să semnăm un acord, România este într-o poziţie proactivă pentru ajutorul pe care îl acordă Republicii Moldova, dar trebuie să-l şi ducem la bun sfârşit. Şi ca orice alt acord, după cum ştim, necesită asistenţă tehnică, necesită un mecanism financiar viabil, necesită o monitorizare atentă a tuturor proiectelor. Şi, după cum vedem, ne aflăm astăzi la 4 ani distanţă de la momentul la care a fost semnat acordul ca să aprobăm un mecanism financiar. Iar din punctul meu de vedere, nu pot decât să mă întreb, de ce totuşi a durat atâta timp până când am venit să aprobăm un mecanism financiar? Şi cum s-au cheltuit banii? Cum intenţionaţi să cheltuiţi banii în continuarea acestui acord. România trebuie, fără îndoială, să susţină în continuare Republica Moldova. Dacă putem, chiar cu fonduri în plus, dar atâta timp cât avem nişte fonduri disponibile pe programul de cooperare teritorială cu Moldova, bani care încă nu sunt cheltuiţi, cu acei bani ce facem, este o altă întrebare pentru reprezentantul Guvernului. Dacă este prezent aici, dacă nu este prezent, îmi pare foarte rău pentru el. De asemenea, în acest acord este stipulată finanţarea celebrului gazoduct Iaşi-Ungheni. Şi îmi amintesc o declaraţie a prim-ministrului Ponta din august 2013 când a inaugurat gazoductul respectiv, adică a fost să vadă pentru trecea gazoductul şi spunea: la sfârşitul lui decembrie 2013, veniţi cu mine să inaugurăm gazoductul. Au fost colegi care au vrut să meargă, dar nu s-a inaugurat acel gazoduct. După care, domnul Ponta ne-a spus că va fi gata undeva prin februarie, după care ne-a spus că va fi gata în aprilie. Adică acum, în aprilie, adică în două săptămâni, înţeleg, la a treia declaraţie, că prima a fost greşită. Înţeleg că nu s-a inaugurat nimic în decembrie. Eu cred că avem nevoie de mai multă rigoare. Dacă tot spunem că nişte lucrări se inaugurează la timp, să ne şi ţinem de cuvânt. Dacă e în decembrie, păi să fie decembrie, să nu fie aprilie, că şi cu Comarnic-Braşov am înţeles că-l inaugurăm în 2016, acum e în 2017. Haideţi, totuşi... |
|
|
V-aş ruga frumos să revenim la proiectul... |
|
|
Da, da, de acord. Ne referim la proiect, bun. |
|
|
Declaraţiile politice au fost azi-dimineaţă până la 10,00. |
|
|
Bun. Deci, este esenţială finalizarea acestui gazoduct pentru Republica Moldova, mai ales în contextul situaţiei din Ucraina de acum. Şi vă cer reprezentanţilor Guvernului vă veniţi aici în faţa colegilor noştri şi să ne spuneţi în ce stadiu suntem cu acest gazoduct. Noi, Grupul parlamentar al PDL, votăm pentru acest proiect, această ordonanţă de urgenţă care susţine acordul cu Moldova pe care noi, în timpul guvernării PDL, l-am iniţiat. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc foarte mult. Domnul deputat Cozmanciuc, doamna deputat Grapini. |
|
|
Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Prezentul proiect este deosebit de important pentru relaţia ţării noastre cu Republica Moldova, deoarece vizează în mod concret, practic, cooperarea bilaterală şi stabileşte mecanismele financiare pe care trebuie să le implementăm pentru finalizarea şi derularea acestui acord. De asemenea, istoria acestui proiect, care a început în anul 2010 ilustrează tendinţa ascendentă pe care trebuie s-o aprofundăm din perspectiva relaţiilor româno-moldovene, dar şi în egală măsură parcursul european pe care Republica Moldova şi l-a ales. Dincolo de apropierea acestor două state, cred că este foarte important să demonstrăm şi prin acest acord se clarifică practic că România susţine tendinţa de apropiere a statelor din fostul bloc comunist, a fostelor state sovietice de a se integra în Uniunea Europeană. Acesta acord are, practic, şi câteva aspecte concrete pe câteva paliere care au fost în forma iniţială rezumate şi dezvoltate sub forma infrastructurii, sub forma dezvoltării şi susţinerii unităţilor de învăţământ, a modernizării şi reparaţiei drumurilor, dar continuate într-o fază ulterioară sub formă de asistenţă umanitară şi sprijin, mai ales după momentul inundaţiilor din lunca Prutului şi, de asemenea, pe sectorul energetic, unde gazoductul Iaşi-Ungheni este un punct prioritar. De asemenea, dacă este să privim, în momentul de faţă, situaţia politică din Ucraina, ne dăm seama că acest cuvânt - strategic - nu este doar un simplu atribut folosit în contextul actual, ci este o necesitate. Dacă este să privim, de asemenea, situaţia politică de la Chişinău, cred că este foarte clar că atât Guvernul României, cât şi toate celelalte partide parlamentare trebuie să susţină acest acord şi acest demers. Partidul Naţional Liberal, eu consider că acest proiect trebuie să fie votat, trebuie susţinut şi, de asemenea, consider că astfel de proiecte în relaţia româno-moldoveană trebuie continuate prin proiecte concrete care să vizeze inclusiv regularizarea râului Prut, transformarea râului Prut într-un râu navigabil, crearea de culoare noi de comunicare, poduri, căi de acces între România şi Republica Moldova. Vă mulţumesc şi sper ca în continuare acest proiect să aibă susţinere. |
|
|
Mulţumesc. Doamna deputat Grapini. |
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, De la bun început trebuie să spun că eu, ca cetăţean al României, mi-am dorit dintotdeauna ca relaţiile între România şi Republica Moldova să fie concrete, nu să promitem şi să nu facem. Eu regret că din 2010 s-au semnat patru acorduri, două în România şi două la Chişinău şi finalizăm abia în 2014. Este absolut important să votăm acest proiect care vine după o întârziere de aproape patru ani, nu o să analizăm acum de ce din 2010 s-au plimbat acele acorduri între Chişinău şi Bucureşti. Este important că premierul s-a deplasat cu principalii miniştri care au proiecte bilaterale, care au semnat protocoale bilaterale la Chişinău şi iată, acum ne aflăm în faza în care cu sprijinul, sigur, al dumneavoastră o ordonanţă de urgenţă va trece astăzi şi se va putea, în sfârşit, concret acorda acea sumă dedicată prin buget ajutorului dat Republicii Moldova. Eu aş vrea să-mi exprim mulţumirea că atât de urgent, în acest an, finalizăm. Şi mai vreau să menţionez ceva: la Gazoduct, partea română a lucrat, urmează partea Republicii Moldova şi aceşti bani vor fi bine-veniţi pentru proiectele care urmează să se desfăşoare. Aşadar, Partidul Conservator şi eu susţinem acest proiect şi felicit Guvernul Ponta că finalizează un protocol din 2010. |
|
|
Mulţumesc foarte mult. Doamna deputat Intotero. |
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimate doamne, stimaţi domni deputaţi, Mă bucur să văd susţinere din partea diferitelor grupuri parlamentare pentru acest proiect de lege, deoarece Republica Moldova are nevoie de ajutor financiar necesar pentru consolidarea progreselor economice de până acum pentru promovarea procesului de reformă. Aşa cum s-a menţionat, intenţia pentru acest sprijin este încă din anul 2010. În anul 2010, mi-aduc aminte, un susţinător a fost şi Titus Corlăţean, în calitate de preşedinte al Comisiei pentru politică externă din cadrul Senatului României. Apreciez eforturile tuturor personalităţilor politice în implementarea acestui proiect. Acum, mai mult ca niciodată, se impune dezvoltarea unei relaţii bilaterale ample cu Republica Moldova şi dezvoltarea colaborării pe noi coordonate între Guvernul de la Bucureşti şi Guvernul de la Chişinău. Ajutorul din partea României, aşa cum s-a menţionat de către antevorbitorii mei, va accelera progresele Republicii Moldova pe drumul către Europa, lucru confirmat oficial prin semnarea Acordului de asociere, semnat la Vilnius în noiembrie 2013. De aceea, Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat susţine adoptarea acestui proiect de lege în procedură de urgenţă, mulţumind încă o dată tuturor celor implicaţi în reuşita acestor lucruri minunate pentru Republica Moldova. |
|
|
Mulţumesc, doamnă deputat. Din noua dinastie, domnul Petru Movilă. Fosta, veche şi noua dinastie. Deputaţii neafiliaţi au şi ei dreptul la cuvânt, după grupurile parlamentare. |
|
|
Domnule preşedinte, Domnilor colegi, Sigur, aş putea începe cu o observaţie că într-adevăr este o procedură de urgenţă dacă din 2010 ordonanţa de urgenţă se dezbate tocmai acum. Însă, revenind la problema acordului România-Moldova, este unul dintre cele mai importante documente semnate între România şi Moldova şi ordonanţa de urgenţă a început să-şi producă efectele imediat după semnare, este o alocare financiară de 100 de milioane de euro, într-un timp stabilit, pe care România s-a angajat să o acorde Republicii Moldova, sunt proiecte foarte importante care sunt prevăzute în acest acord, dintre care cred că cele mai importante două proiecte se referă la independenţa energetică a Republicii Moldova, sau alternativa energetică a Republicii Moldova, şi ne referim la conexiunile pe reţele electrice în nord, Suceava, şi în sud, la Galaţi, precum şi gazoductul care este într-un stadiu avansat la acest moment în ceea ce priveşte execuţia. Vorbim de o strategie pe care România o are faţă de Republica Moldova. Dacă ne referim la faptul că în 2012 două tronsoane de infrastructură foarte importante, calea ferată Chişinău-Iaşi-Timişoara şi autostrada Odesa-Chişinău-Iaşi-Târgu Mureş au fost prinse în coridoarele de transport acceptate de miniştrii de transport ai Europei. De asemenea, vorbim de proiecte importante care se finanţează din fonduri europene pe mecanismul de bună vecinătate. Şi aici vorbim despre modernizarea, regularizarea şi crearea unui alt statut pentru Prut, cred că din acest punct de vedere, ţinând cont de aceste argumente, toţi colegii care sunt în Camera Deputaţilor astăzi vor vota acest proiect. Şi eu, şi colegii mei independenţi, membri ai Partidului Mişcarea Populară, vor vota acest proiect. |
|
|
Neafiliaţi. |
|
|
Neafiliaţi. Mulţumesc, domnule preşedinte. Membri ai Partidului Mişcarea Populară. Şi în încheiere aş vrea să rog reprezentanţii Ministerului Economiei şi Ministerului de Finanţe dacă sunt aici, ţinând cont de toate lucrurile bune şi frumoase pe care le-am spus despre acest acord, aş vrea să vă atenţionez că cetăţenii din municipiul Iaşi care au fost expropriaţi pentru construcţia acestui gazoduct nu şi-au primit nici la această oră banii pentru expropriere. Şi dacă sunt reprezentanţii Guvernului aici, fac în acest moment un apel... |
|
|
Domnule deputat, vă rog frumos să vă limitaţi... Secţiunea a VII-a din regulament... |
|
|
Domnule preşedinte, Marţi dimineaţa, la ora 8 jumătate, voi fi pe această temă. În acest moment vă precizez că voi susţine acest proiect de lege. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc foarte mult. Pe procedură, domnul deputat Tinel Gheorghe. După care nu mai sunt intervenţii. Continuăm la acest proiect. |
|
|
Domnule preşedinte, Cu tot respectul, vreau să vă învederez că programul de lucru s-a terminat. Este 12 şi 10 minute. Programul aprobat de Biroul permanent a fost până astăzi la ora 12. |
|
|
Da. |
|
|
Rog să sistăm dezbaterile după finalizarea tuturor discuţiilor la acest proiect de act normativ. |
|
|
Corect. Aveţi dreptate. Perfect. La dezbateri generale, domnul deputat Ciuhodaru, nu? Vă rog frumos. Aveţi cuvântul. Azi e ziua ieşenilor. |
|
|
În fiecare zi e ziua Iaşiului. Vreau să vă readuc aminte că pe 26 august 2013, în localitatea Rediu-Iaşi, România, era punctul zero de inaugurare a gazoductului Iaşi-Ungheni. Frumos. Utilaje, panglici. Mai aveau puţin şi vopseau şi frunzele în verde. Nici astăzi, în ciuda acestor declaraţii sforăitoare, acest obiectiv nu a fost finalizat. Evident că grupul nostru parlamentar va vota acest proiect de lege, dar sperăm să nu rămână doar un simplu acord pe hârtie, cum au fost până acum toate obiectivele acestui guvern. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc. Dragi colegi, Conform art.106 din Regulamentul Camerei, nu avem amendamente admise sau respinse. Merge la votul final. |


