|
Domnul Lucian Nicolae Bode: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Se împlinesc imediat 10 ani de când tot prorogăm termene pentru ca salariaţii proveniţi din fostele societăţi de distribuţie a energiei electrice şi a gazelor naturale să poată intra în posesia acţiunilor care li se cuvin. Mă adresez dumneavoastră şi în calitate de beneficiar al legislaţiei din 2004-2005, când salariaţii acestor societăţi aveau dreptul să intre în posesia a 10% din acţiunile acestor societăţi. S-au constituit, imediat după ce a apărut legislaţia, în 2004-2005, s-au constituit asociaţiile salariaţilor, s-a cotizat la fondul acestor asociaţii cu peste 13 miliarde de lei vechi. Numai că de aici începe bătaia de joc, din păcate, la adresa salariaţilor. În acest moment, neavând norme de aplicare la această legislaţie, nicio acţiune nu a intrat în posesia foştilor sau actualilor salariaţi ai societăţilor de distribuţie a energiei electrice şi gaze naturale. În loc să veniţi cu norme de aplicare, aşa cum ar fi corect, veniţi cu propunerea să prorogaţi termenul. Salariaţii... unii şi-au retras acţiunile şi au primit după 5, 8, 10 ani aceeaşi sumă de bani, cu dobândă zero, alţii, culmea, au devenit şomeri la societăţile la care trebuia să fie acţionari. De aceea, grupul nostru parlamentar vă propune să adoptaţi de urgenţă normele de aplicare şi, dacă tot aţi schimbat modul de privatizare al companiei Electrica - SA, vă propun să daţi posibilitatea salariaţilor să achiziţioneze, aşa cum prevede în legislaţia 2004-2005, 10% din acţiuni, nu 2% sau mai puţin, cât propuneţi acum. Pentru toate acestea, grupul nostru parlamentar nu va vota acest proiect de lege. Mai exact, se va abţine la vot, solicitându-vă încă o dată: adoptaţi normele de aplicare, pentru ca salariaţii să poată intra în posesia acţiunilor care li se cuvin. Vă mulţumesc.
|