Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 mai 2015

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.79/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 mai 2015

9. Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor (Pl-x 211/2014) (rămasă pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 211/2014

 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

27. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor.

Iniţiatorii? Nu sunt. Comisia? Domnul deputat Peia, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ninel Peia:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Raport asupra Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor.

În conformitate cu prevederile ar. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic a fost sesizată spre dezbatere, în fond, în procedură obişnuită, cu Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, trimisă cu adresa Pl-x 211 din 22 aprilie 2014.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul negativ al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, avizul negativ al Comisiei pentru industrii şi servicii, punctul de vedere negativ al Guvernului.

Prezenta propunere legislativă are ca obiect de reglementare modificarea alin. (3) al art. 22 din Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, cu modificările ulterioare.

Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat, în şedinţa din 14 aprilie 2014.

Comisia propune plenului Camerei Deputaţilor respingerea propunerii legislative, întrucât nu se pot face excepţii de la prevederile legale pentru anumite tipuri de operatori economici, existând posibilitatea de a fi exceptaţi operatorii economici care nu ar putea beneficia de acest fapt.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Comisia a examinat propunerea legislativă, în şedinţa din 17 iulie 2014.

Raportul de respingere al comisiei a fost adoptat în unanimitate de voturi.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

Dezbateri generale? Doamna deputat Varga.

Video in format Flash/IOS

Doamna Lucia-Ana Varga:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Încă o iniţiativă legislativă care ne semnalează o situaţie neadecvată realităţii. Există în România firme cu doi, trei angajaţi care sunt obligaţi, sub ameninţarea unor amenzi consistente, să şcolarizeze un angajat conform legii şi să înmulţească numărul rapoartelor de evidenţă, deşi produc deşeuri mai puţine decât o familie.

Prin urmare, cred că ar trebui să ne gândim foarte serios dacă este oportun acel articol din Legea deşeurilor şi să tratăm cu mai multă aplecare acest proiect de lege, motiv pentru care domnul vicelider de grup al Partidului Naţional Liberal vă va face o propunere în acest sens.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog.

Suntem în dezbateri generale, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Tinel Gheorghe:

Da, domnule preşedinte de şedinţă.

Eu vă propun retrimiterea la comisie două săptămâni a acestui proiect de lege.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Alte propuneri? Pregătiţi cartelele.

Vă rog să votaţi.

Video in format Flash/IOS

Da, bine. Propunerea domnului deputat Tinel Gheorghe nu a fost aprobată.

Alte intervenţii la dezbateri generale dacă mai sunt? Nu sunt.

Raport de respingere, legea merge la votul final.