|
Raport privind execuţia bugetului Camerei Deputaţilor la 31 decembrie 2014. Bugetul Camerei Deputaţilor, în sumă de 235.385.000 lei a fost aprobat prin Legea bugetului de stat pe 2014, nr.356., după modificările intervenite în cursul anului, potrivit dispoziţiilor Ordonanţei de Guvern nr. 59/2014 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe 2014. Din această sumă, 1.018.000 lei s-au repartizat Institutului Român pentru Drepturile Omului, al cărui program este cuprins în alocaţiile bugetare totale aprobate pentru Camera Deputaţilor, conform legii. Plăţile totale efectuate în 2014 au fost de 218.987.304 lei, din care 898.906 lei pentru Institutul Român pentru Drepturile Omului. Cheltuielile curente, în sumă de 218.221.356 lei, au reprezentat 97,8 % faţă de creditele bugetare aprobate. Cheltuielile de capital au fost în sumă de 2.137.687 lei, reprezentând 73% din creditele bugetare aprobate, s-au efectuat pentru alte cheltuieli asimilate investiţiilor 1.531.210 lei, şi pentru reparaţii capitale aferente activelor fixe 606.477 lei. Utilizarea mijloacelor financiare s-a făcut cu respectarea prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice şi celorlalte acte normative în vigoare. Vă mulţumesc.
|