Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 aprilie 2017

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.64/2017
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 aprilie 2017

9. Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.10/2017 pentru stimularea înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii (PL-x 164/2017). (rămas pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 164/2017

 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

10. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2017 pentru stimularea înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii; procedură de urgenţă.

Guvernul?

Video in format Flash/IOS

Domnul Ilan Laufer (secretar de stat, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat):

Domnule preşedinte,

Stimaţi parlamentari,

Bună ziua!

Numele meu este Ilan Laufer. Sunt secretar de stat în cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.

Aş dori să vă acord câteva detalii referitoare la Programul Start-up Nation, program care este menit să stimuleze înfiinţarea de noi societăţi comerciale în România.

Condiţiile, pentru cei care doresc să aplice în cadrul acestui Program Start-up Nation, sunt foarte, foarte simple: trebuie să înfiinţeze o societate comercială după data de 30 ianuarie 2017, să creeze un loc de muncă şi să-l menţină pentru o perioadă de doi ani.

Ceea ce urmărim prin intermediul acestui program este înfiinţarea de noi societăţi comerciale şi finanţarea a aproximativ 10.000 de noi societăţi comerciale, anual, pentru o perioadă de 4 ani.

Bugetul pentru acest program este de un miliard şapte sute de milioane de lei şi, în limita acestui buget, vom finanţa cât mai multe societăţi.

Vreau să vă mai spun ceva. Sunt modificări în acest program faţă de felul în care a fost el conceput iniţial, în sensul în care condiţiile de eligibilitate pentru cei care doresc să se apropie de zona de antreprenoriat au fost mult îmbunătăţite faţă de condiţiile iniţiale ale programului, iar în acest moment avem o serie foarte mare de cheltuieli eligibile, pentru a permite celor care doresc să se apropie de zona de antreprenoriat, condiţii cât mai bune pentru a-şi putea începe activitatea unei firme. Avem toate avizele până în acest moment.

Vă mulţumesc frumos.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

Comisia pentru industrii? Domnul Iancu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Iulian Iancu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Avem un proiect de lege care a fost adoptat de Senat.

De asemenea, are avizul favorabil al Consiliului Legislativ, al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, precum şi al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială.

Aşa cum s-a menţionat puţin mai înainte, proiectul de lege îşi propune stimularea înfiinţării de noi întreprinderi, mici şi mijlocii, denumit în continuare Programul Start-up Nation-România, în vederea creşterii numărului de întreprinzători, din rândul tinerilor, al şomerilor, prin acordarea de facilităţi speciale acestor întreprinderi, precum şi anumite obligaţii specifice care trebuie îndeplinite pentru a putea beneficia de acest program.

În urma analizei efectuate în cadrul Comisiei, membrii Comisiei propun plenului, cu unanimitate de voturi, adoptarea proiectului de lege.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Dezbateri generale?

Doamna Mînzatu.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roxana Mînzatu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Start-up Nation-România face parte din Programul de guvernare cu care PSD a câştigat votul din 11 decembrie.

Este un program prin care, într-adevăr, statul român înţelege să intervină în economie, să se apropie de cetăţenii cu spirit antreprenorial, de cei tineri în mod special, cu o finanţare fără precedent pentru România. Vorbim de crearea a 10.000 de întreprinderi, minimum 20.000 de locuri de muncă, şi vorbim de un program care, prin criteriile de punctare, se apropie în mod special de tineri, pentru că tinerii pot să înfiinţeze firme, prin finanţarea acordată de acest program, şi pot fi în acelaşi timp şi angajaţi în companiile pe care le înfiinţează.

Este un program care răspunde foarte bine nevoilor actuale ale societăţii româneşti. Desigur, în România, finanţări pentru start-up-uri au mai existat, şi din finanţări europene, şi din programe de la bugetul de stat, dar condiţiile pe care Guvernul le-a gândit sunt adecvate pieţei şi, până la urmă, finanţăm IMM-uri care se vor înfiinţa în producţie, în industrii creative, în IT, sectoare în care tinerii români şi românii în general sunt foarte, foarte competitivi.

Cred că suntem în faţa unui moment, să-i spunem, istoric, o promisiune din Programul de guvernare care devine realitate, dar şi un program de finanţare fără precedent, 44.000 de euro, pe care orice tânăr cu iniţiativă şi cu capacitatea de a intra pe piaţă, îi poate folosi pentru a se lansa în activitatea antreprenorială.

Aşa încât, Guvernul Grindeanu cred că a promovat o ordonanţă pe care noi, în Camera Deputaţilor, am adus-o la o formă extrem de bine adaptată nevoilor de pe piaţă.

Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat susţine acest proiect de lege şi sunt convinsă că votul va fi favorabil din partea tuturor celor care susţin tinerii şi antreprenoriatul în România.

Mulţumesc mult şi succes!

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Popescu Virgil-Daniel.

Video in format Flash/IOS

Domnul Virgil-Daniel Popescu:

Doamnelor şi domnilor,

Partidul Naţional Liberal va susţine acest Proiect de Lege "Start-up Nation", dar vrea să tragă două semnale de alarmă: un semnal de alarmă este că acest program este finanţat - o treime din fonduri europene, două treimi din credite de angajament - şi, după cum ştiţi, creditele de angajament sunt credite de angajament, iar din 10.000 de firme, două treimi s-ar putea să nu mai primească banii şi s-ar putea să le băgăm în faliment, dacă nu va fi asigurată finanţarea.

Şi al doilea lucru care mi se pare mult mai important - şi PSD-ul, pe acest aspect, a dat dovadă până acum de demagogie -, e vorba că nu e corelat deloc cu Ministerul Finanţelor Publice, respectiv cu ANAF.

Deci prin acest program se înfiinţează firme noi de către tineri antreprenori, iar dacă luăm criteriile de acordare a codului de TVA, acel celebru 088, despre care dumneavoastră, domnilor de la PSD, aţi spus că aţi renunţat la el, dar aţi renunţat doar la denumirea de 088, iar criteriile sunt aceleaşi, nu va permite acelor tineri să treacă, de aceste criterii, iar deductibilitatea de TVA nu va fi acordată. Asta presupune că firmele acelea, din start, nu vor fi viabile în competiţia pe piaţă.

De aceea, cred că ANAF şi Ministerul Finanţelor Publice, şi Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat ar trebui rapid să ia o decizie cu privire la acest aspect.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

Alte intervenţii dacă mai sunt la dezbateri generale? Nu.

La anexe? Nu.

Cu amendamentele admise şi...

Vrei? Vreţi... mă scuzaţi!

Poftiţi!

Video in format Flash/IOS

Doamna Cosette-Paula Chichirău:

Dragi colegi,

Considerăm că statul român ar trebui să investească în educaţia antreprenorilor şi nu să pună bani în programe fără criterii obiective de performanţă, de reuşită, pe piaţă. Aceşti antreprenori vor eşua în mare măsură şi statul român va pierde banii.

Noi trebuie să ne educăm antreprenorii cum să reuşească pe piaţă, pe piaţa internă, cât şi pe cea externă, şi nu să le dăm bani să eşueze din banul public.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

Vă rog.

Am trecut demult de faza dezbaterilor generale, dar...

Video in format Flash/IOS

Domnul Andrei Dominic Gerea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Dacă tot s-a revenit la faza dezbaterilor şi având în vedere alocuţiunea anterioară şi alte discuţii pe care le-am mai avut, este de remarcat şi de admirat această atitudine de "Gică-contra", mai ales care vine din partea unor tineri politicieni şi cu o viziune, să spunem aşa, modernă, asupra a ceea ce ar trebui să fie politica; este un lucru rău. Înţelegem că statul român alege, Guvernul României, să se îndrepte către antreprenoriat, către oamenii care vor să dezvolte afaceri în România şi care aleg să rămână în România şi nu vor să ia drumul bejeniei, să plece prin Vest, de unde, nu-i aşa, să îngroaşe rândurile diasporei.

Eu zic că acest proiect este un lucru de admirat, faptul că în România există, în sfârşit, chiar şi un Guvern care se îndreaptă către acei oameni care vor să aducă un plus economiei acestei ţări şi noi, cu toţii, va trebui să - bineînţeles şi fideli Programului nostru de guvernare - să sprijinim cu toată puterea acest gen de iniţiative.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Bichineţ.

Video in format Flash/IOS

Domnul Corneliu Bichineţ:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Şi noi vom susţine acest proiect de lege, însă nu văd de ce vă supăraţi când colegii de la USR sau de la liberali, ori cei de la PMP, de la UDMR, aduc anumite observaţii. Cred că nu doriţi ca, după ce votăm aceste proiecte de lege, să vă şi felicităm în mod automat, că nu e cazul!

De asemenea, în legătură cu ce spunea domnişoara... doamna Chichirău, eu sunt de acord, e bună educaţia, dar la vârstele mai fragede. Antreprenorii noştri, după ce că duc pe spinare toate poverile şi îi ţin în plată şi pe cei care nu fac nimic, un sfert din populaţia ţării primind ajutor social, eu cred că să-i lăsăm un pic să-şi vadă de muncă şi să se educe singuri. Iar celor tineri e bine să le spunem...

Din sală:

DNA-ul nu-i lasă!

Video in format Flash/IOS

Domnul Corneliu Bichineţ:

Vă rog?

Tocmai vorbeam...

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnule deputat...

Video in format Flash/IOS

Domnul Corneliu Bichineţ:

... şi mă scuzaţi că eu continui să vorbesc...

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnule Bichineţ...

Video in format Flash/IOS

Domnul Corneliu Bichineţ:

... când dumneavoastră mă întrerupeţi...

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog, nu dialogaţi cu sala! Susţineţi-vă punctul de vedere!

Video in format Flash/IOS

Domnul Corneliu Bichineţ:

Da, era un turbulent aici!

În concluzie, PMP-ul susţine acest proiect de lege.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

Domnul Pambuccian.

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Pambuccian:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Da, o să susţinem şi noi programul acesta.

Programul poartă numele unei cărţi celebre, care, la rândul ei, a fost scrisă după o poveste de succes, foarte greu de repetat a Israelului, în domeniul acesta, o ţară care în zece ani a reuşit să treacă de la stadiul acela pe bune de eminamente agricol, nu cum spunem noi, la un stadiu de ţară de tehnologii avansate.

Dar vreau să punctez un singur lucru şi sper că el va conta.

În strategia pe care a aplicat-o Israelul niciodată nu s-a penalizat eşecul. Dimpotrivă, celor care au eşuat li s-a mai dat o şansă, tocmai pentru că au avut experienţa eşecului.

Este un singur exemplu, care arată că nu doar un program similar în sine poate asigura succesul la nivelul unei naţiuni, ci şi un fel de a gândi foarte diferit de felul în care gândim noi.

Or de aceasta cred că pentru succesul unui asemenea program trebuie schimbat ceva şi în ADN-ul cultural, înainte ca el să fie aplicat.

Sigur, trebuie explicat, sigur trebuie avut grijă ca în el să intre oameni care au cu adevărat ceva de spus şi sigur trebuie construite structuri de tipul incubatoarelor care au apărut repede în Israel, care să atragă companiile mari, pentru că, până la urmă, de produs toţi ştim să producem, mai greu este să găsim pieţe, şi mult mai greu este să ne descurcăm pe ele.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

Încheiem aici dezbaterile.

Legea merge la votul final.

Domnule Viziteu, am o rugăminte la dumneavoastră, dacă tot faceţi aşa din mâini.

Fiind în procedură de urgenţă, fiecare grup are un singur vorbitor. După patru luni, cred că aţi putea măcar atâta lucru să ţineţi minte, să nu mai îmi faceţi semnele astea din sală!

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu (din sală):

Nu ştiam!