|
Doamna Beatrice Tudor: Mulţumesc, domnule preşedinte. Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a fost sesizată în fond cu această propunere legislativă, spre avizare fiind transmisă Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. Până la data întocmirii raportului nu s-au primit avize din partea celor două comisii. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Demersul legislativ vizează crearea cadrului normativ, în vederea difuzării, de către radiodifuzori, a unor mesaje de interes public pentru cetăţeni, cu privire la comportamentul în timpul cutremurelor. În urma dezbaterii şi a opiniilor exprimate, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a propus plenului respingerea Propunerii legislative privind completarea şi modificarea Legii nr. 504/2002. Motivaţia respingerii se întemeiază pe următoarele considerente. În anul 2013, Consiliul Naţional al Audiovizualului, ca urmare a modului în care a fost mediatizată activitatea seismică din România în programele de ştiri, a adresat radiodifuzorilor Recomandarea din 29 octombrie, prin care au fost reiterate dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, potrivit cărora "relatările despre dezastre sau tragedii colective trebuie să fie realizate cu decenţă şi discernământ, fără a produce panică", precum şi, necesitatea ca prezentatorii emisiunilor de ştiri să evite implicarea emoţională şi să prezinte în mod neutru, obiectiv şi echilibrat subiectele legate de activitatea seismică. Prin intermediul iniţiativei legislative se instituie în sarcina tuturor furnizorilor de servicii media audiovizuale din România obligaţii cu privire la intervalele orare de difuzare gratuită a anunţurilor de interes public, asumate de Ministerul Afacerilor Interne, prin comportamentul în caz de cutremur, fapt ce excede sfera de competenţă a acestei instituţii, încălcându-se totodată principiul independenţei editoriale a furnizorilor de servicii media audiovizuale. În şedinţa din 6 iunie 2017, plenul Camerei Deputaţilor a retrimis comisiei propunerea legislativă, pentru întocmirea unui raport suplimentar. Membrii comisiei s-au reunit pentru lucrări în data de 13 iunie 2017. În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, să menţină soluţia iniţială şi să propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea Propunerii legislative privind completarea şi modificarea Legii nr. 504 din 11 iulie 2002 a audiovizualului. Mulţumesc.
|