Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 decembrie 2021

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.190/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 decembrie 2021

9. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/2020 privind organizarea şi desfăşurarea recensământului populaţiei şi locuinţelor din România, în anul 2021 (PL-x 559/2021) (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 559/2021

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

4. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/2020 privind organizarea şi desfăşurarea recensământului populaţiei şi locuinţelor din România în anul 2021; PL-x 559/2021.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu.

Dau cuvântul reprezentantului Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, pentru prezentarea raportului.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Nicoleta-Matilda Goleac:

Mulţumesc.

Raport asupra Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/2020 privind organizarea şi desfăşurarea recensământului populaţiei şi locuinţelor din România, în anul 2021.

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului a fost sesizată cu dezbaterea pe fond a Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/2020 privind organizarea şi desfăşurarea recensământului populaţiei şi locuinţelor din România, în anul 2021.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 3 noiembrie 2021.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege.

Consiliul Economic şi Social avizează favorabil proiectul de lege.

Guvernul susţine adoptarea acestui proiect de lege.

Potrivit prevederilor art. 62 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului a examinat proiectul de lege în şedinţa din 7 decembrie 2021.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi - un vot împotrivă şi o abţinere -, adoptarea proiectului de lege în forma adoptată de Senat.

În funcţie de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

La dezbateri generale, domnul Simion George.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul George-Nicolae Simion:

Uitaţi ce ne supără pe noi la această lege - responsabili cu desemnarea recenzorilor au fost desemnaţi primarii. Şi o să avem probleme cu multe minorităţi, mai ales în centrul ţării, care o să fie atribuiţi din punct de vedere etnic altora, care au primari.

Şi de aceea, aş vrea, domnule preşedinte de şedinţă, să supuneţi retrimiterea la comisie şi modificarea acelui articol.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Liderul de grup a solicitat retrimiterea la comisie. Trebuie să supun votului această solicitare.

Rog liderii de grup să-şi pregătească colegii.

Vot pentru retrimiterea la comisie.

Procedură. Domnul Ödön.

Video in format Flash/IOS

Domnul Szabó Ödön:

Domnule preşedinte,

Conform procedurii, dacă o iniţiativă legislativă, la începutul şedinţei, a fost propusă pentru retrimitere, atunci în cadrul aceleiaşi şedinţe nu se mai propune încă o dată.

Am votat împotriva retrimiterii în comisie. Nu se mai poate supune încă o dată.

Asta ar însemna că, de fiecare dată, la fiecare proiect pe ordinea de zi, revii şi revii şi soliciţi retrimiterea unui proiect de lege.

Nu, plenul, în această şedinţă, pe această speţă s-a pronunţat. Nu mai există posibilitatea ca acum să mai revii cu o retrimitere, în acest context. (Vociferări.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Supun votului retrimiterea la comisie.

Vot, vă rog. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Cu 71 de voturi pentru, 68 de voturi împotrivă şi 9 abţineri, propunerea nu a trecut.

Vă mulţumesc.

Dacă nu mai sunt intervenţii la...

Video in format Flash/IOS

Domnul Cătălin-Zamfir Manea (din sală):

Ba mai sunt!

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Nu mai apare aici, domnule Manea.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Cătălin-Zamfir Manea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Aş vrea să fac câteva observaţii în legătură cu recensământul populaţiei şi al locuinţelor, care se va desfăşura anul viitor.

Propriu-zis, vom avea 3 etape mari.

Prima etapă va fi cea în care se vor culege date din surse administrative.

Cea de-a doua etapă - şi pentru noi reprezintă un element de noutate - face referire la perioada de autorecenzare, care va dura două luni.

Iar cea de-a treia etapă va fi recenzarea propriu-zisă, în care recenzorii se vor deplasa la domiciliul persoanelor care nu au putut, în perioada de autorecenzare, să completeze chestionarul INS.

Care este problema? În perioada de autorecenzare - şi aici v-ş ruga să fiţi foarte atenţi - pentru a putea accesa online, de pe o tabletă, de pe un dispozitiv, de pe un device, persoanele trebuie să-şi introducă CNP-ul şi obligatoriu şi adresa de mail.

Eu cred că este prea mult pentru o persoană din mediul rural, poate pentru persoanele mai în vârstă, să aibă şi adresă de mail. Cred că ar fi putut să fi fost înlocuit acest criteriu - adresă de mail - cu numărul de telefon şi probabil un SMS de confirmare.

Va fi practic imposibil pentru o mare parte din populaţia României, din mediul rural, să se autorecenzeze în acea perioadă de două luni. Motiv pentru care rog colegii din actuala coaliţie de guvernare, în condiţiile în care se mai pot opera modificări, să le facem de aşa manieră încât să venim în sprijinul populaţiei şi nu doar să bifăm o perioadă de autorecenzare în care nu vom avea rezultatele pe care le aşteptăm.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc şi eu.

Rog să faceţi legătura cu domnul Benga Tudor, din partea Grupului USR.

Video in format Flash/IOS

Domnul Tudor-Vlad Benga (prin audioconferinţă):

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Recensământul populaţiei este unul dintre cele mai importante demersuri şi acţiuni statale pe care le poate face o ţară.

E foarte, foarte important ca acest recensământ pe care îl facem să releve realitatea actuală şi actualitatea demografică şi să ne asigurăm că avem toate informaţiile şi datele reale necesare, mai ales în condiţiile în care ţara asta a trecut prin ample schimbări demografice, mai ales în contextul în care mişcările de populaţie şi emigraţia din România este una dintre cele mai mari din orice stat care nu se află în stare de război.

Deci, din punctul acesta de vedere, recensământul populaţiei din 2021-2022 este critic.

Acum, noi, USR PLUS, dorim să dăm toată susţinerea în acest demers, e important şi acest proiect de autorecenzare, însă proiectul de lege, aşa cum se află el în faţa noastră astăzi, propune o derogare de la regimul incompatibilităţilor şi al conflictului de interese, care presupune că personalul, atât cel funcţionăresc, cât şi cel contractual, din cadrul autorităţilor publice locale, să poată să facă parte din Comisia de recensământ.

Şi am discutat şi cu cei de la INS, şi ei au fost cât se poate de constructivi, şi înţelegem raţiunea faptului că avem nevoie de personal care propriu-zis să facă acest recensământ, însă, noi considerăm că e un conflict de interese real în ţara asta, dat fiind faptul că e o întreagă discuţie şi despre dimensiunile UAT-urilor şi despre reforma administrativă. Deci, din punctul acesta de vedere, există acolo un conflict.

Multe dintre primării au un interes cât se poate de real să existe cifre de populaţie care să le justifice existenţa.

Şi acesta este motivul pentru care noi am şi cerut la începutul şedinţei retrimiterea la comisie, pentru a face un amendament cât se poate de scurt, pe care nu l-am putut face în şedinţa de comisie fiindcă, surpriză, acest proiect de lege a şi intrat foarte repede înainte pe ordinea de zi suplimentară la comisia de fond, la Comisia pentru administraţie.

Iar acest amendament presupune pur şi simplu...

Bun, OK, haideţi să lăsăm personalul să ia parte, dar haideţi să-i rotim între UAT-uri, ca să nu fie...

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Benga, vă rog şi pe dumneavoastră să finalizaţi intervenţia.

Video in format Flash/IOS

Domnul Tudor-Vlad Benga (prin audioconferinţă):

Stimate domnule preşedinte...

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Tudor-Vlad Benga (prin audioconferinţă):

Permiteţi-mi, că n-am încheiat încă timpul, este un subiect cât se poate de important!

Vrem realmente ca întreg personalul dintr-o primărie să fie cel care va avea - pentru că ce se întâmplă? Te duci în multe dintre satele depopulate ale naţiei, contează foarte mult cine stă de vorbă cu omul şi cum se face verificarea, dacă un părinte sau un bunic spune că un cetăţean e plecat definitiv şi este plecat doar temporar.

Deci, din punctul acesta de vedere, cred că avem nişte elemente pe care le putem include... (Probleme tehnice.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Benga, să ştiţi că abia vă mai auzim.

Video in format Flash/IOS

Domnul Tudor-Vlad Benga (prin audioconferinţă):

...astfel încât acest recensământ realmente să dea rezultatele cât se poate de clare despre toată transformarea demografică a ţării acesteia.

Mulţumesc frumos de tot.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Tanasă.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dan Tanasă:

Da.

Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă.

Dragi colegi,

Dincolo de chestiunile pe care le-a subliniat şi colegul de la USR, implicaţiile de ordin juridic, ca cetăţean român născut în Covasna şi ca observator al relaţiilor interetnice din Transilvania, înţeleg să subliniez încă o dată că, în acest moment, această formulare creează premisele ca în anumite zone din România, unde primarii sunt de la o anumită formaţiune politică minoritară, să îi declare pe alţi minoritari ca aparţinând acelei etnii. Aceasta este una dintre implicaţiile acestui proiect de lege.

Eu înţeleg politica, înţeleg negocierile, înţeleg dezbaterile, dar chiar să negociaţi absolut orice şi să cedaţi în faţa partenerilor de coaliţie chiar orice?

Să nu înţelegeţi - că poate această prevedere legală nu produce niciun fel de efect la Tulcea sau la Teleorman sau la Iaşi sau la Suceava -, să nu înţelegeţi, să fiţi surzi, să nu înţelegeţi că în Transilvania această formulare legislativă creează premisele ca anumiţi primari să-şi mărească ponderea unei anumite etnii în Transilvania înseamnă că sunteţi pur şi simplu ticăloşi.

Adică vă explicăm frumos ce urmează să se întâmple. Şi faceţi asta cu votul Domniilor Voastre, pentru că trebuie să faceţi pe plac colegilor dintr-o anumită parte a puterii.

Or, asta faceţi de 30 de ani!

Eu îmi permit doar să subliniez din nou, că repet, această lege poate e inofensivă la Craiova, în Dolj sau poate, nu ştiu, în Prahova, dar ea este toxică în foarte multe judeţe din Transilvania, unde o anumită formaţiune, care nu e o formaţiune politică, este o organizaţie a minorităţii naţionale, are un interes să iasă un număr cât mai mare.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Fac precizarea că în plen nu se pot face amendamente. Bănuiesc, domnule Ödön, că aveţi un drept la replică.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Szabó Ödön:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Iniţiativa legislativă, dacă o citiţi, o să vedeţi că reintroduce, de exemplu, preşedintele Academiei Române, în Comisia Naţională de Comunicare, printre altele, ca să vedeţi ce conţine această iniţiativă legislativă.

Şi credeţi-mă că este deranjant şi am crezut că am depăşit anumite faze, când testele de loialitate trebuiau depuse şi jigniţi primari cu funcţie care au depus un jurământ, care trebuie să-şi respecte statutul în care lucrează şi spuneţi întotdeauna că în această ţară doar unii creează nu ştiu ce suspiciuni.

Nu este aşa, am dovedit-o. Dar nu mai putem tolera faptul ca anumiţi colegi să tot facă şi să tot intervină în Parlament şi să jignească o întreagă comunitate, din frustrările personale pe care le au, acumulate de-a lungul anilor.

Vă mulţumesc mult. (Aplauze. Vociferări.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulţumesc.

Nefiind amendamente, proiectul rămâne la votul final.

Ultimul proiect pe ziua de astăzi.