Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 martie 2022

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.29/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 martie 2022

9. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru anularea unor obligaţii fiscale şi pentru modificarea unor acte normative (PL-x 583/2021) (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 583/2021

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

8. Proiectul de Lege pentru anularea unor obligaţii fiscale şi pentru modificarea unor acte normative; PL-x 583/2021.

Domnule Pecingină, în calitate de iniţiator?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Pecingină:

Bună ziua!

Şi ca să evit o luare de cuvânt a doamnei Violeta Alexandru, şi eu spun că e cam târziu, dar niciodată nu e prea târziu atunci când rezolvi o problemă.

Prin acest proiect de lege rezolvăm o problemă cel puţin în domeniul transporturilor, o gură de oxigen pentru acest domeniu.

Prin această reîncadrare a indemnizaţiilor şi a altor sume care se pot încadra pentru delegare, detaşare, atât pe teritoriul României, cât şi în afară, am încercat să reglementăm şi să reparăm o greşeală din 2015, atunci când a fost dată o amnistie, dar au fost rezolvate efectele, nu a fost rezolvată cauza. De data aceasta am şi reîncadrat şi am rezolvat problema şi cu amendamente la Codul fiscal, care ajută la o mai bună şi la o clarificare a situaţiei legislative.

Am mai făcut un lucru, zic eu, bun. Prin această reglementare legislativă am încercat să luăm atributele ANAF-ului în a interpreta raporturile juridice dintre angajaţi şi angajatori şi le-am dus acolo unde trebuiau să fie de drept, la ITM.

Având în vedere toate aceste aspecte, eu consider că este un proiect de lege la care au contribuit în primul rând colegii liberali, dar ulterior şi toate formaţiunile politice, a trecut prin comisii cu voturi în unanimitate.

Pe cale de consecinţă, mă bucur că putem să venim în ajutorul oamenilor de afaceri, şi nu numai, şi a angajaţilor din România.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulţumesc.

Domnule Ödön, la dezbateri generale, bănuiesc! Nu suntem încă acolo.

Rog Comisia pentru muncă sau Comisia pentru buget să dea citire raportului.

Domnule Solomon, dacă tot v-aţi ridicat, haideţi!

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Solomon:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Să spunem din start că acest PL-x a fost depus la Camera Deputaţilor pe 7 decembrie.

Suntem Cameră decizională, deci şi-a urmat parcursul legislativ şi la Senat, în doar două luni de activitate. Nu cred că e prea târziu. E la timp.

Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare anularea diferenţelor de obligaţii fiscale principale şi/sau obligaţii fiscale accesorii, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere şi comunicată contribuabilului, ca urmare a reîncadrării sumelor reprezentând indemnizaţii sau orice alte sume de aceeaşi natură, primite pe perioada delegării, detaşării sau desfăşurării activităţii în altă localitate, atât în ţară, cât şi în străinătate.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport comun de adoptare a Proiectului de Lege pentru anularea unor obligaţii fiscale şi pentru modificarea unor acte normative, cu amendamentele admise prezentate în anexă.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Face parte din categoria legilor ordinare.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Intrăm la dezbateri generale.

Domnul Szabó Ödön, Grupul UDMR.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Szabó Ödön:

Stimate domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

O să susţinem această iniţiativă legislativă care practic revine în faţa noastră, întrucât acum câţiva ani deja am votat o amnistie pentru o asemenea chestiune, pentru transportatorii români, având la bază aceleaşi lucruri.

La un moment dat, Finanţele au gândit că aceste drepturi care se cuvin celor care lucrează în străinătate sunt drepturi de categoria salarială şi nu drepturi care se oferă prin diurnă. Atunci i-am amnistiat.

Mulţi au ajuns în instanţă înainte şi în instanţă unii au câştigat, alţii au pierdut; ca de obicei, la noi.

Eu cred că această reglementare merge mai departe. În momentul de faţă, pe lângă amnistia fiscală pe care o votăm, se realizează şi o regulă pe care, de data aceasta sper ca în toată România să ţină cont de ea şi Fiscul să nu mai intre în această zonă.

Transportatorii români reprezintă afacerile care aduc o contribuţie majoră PIB-ului României. Este printre puţinele zone unde, la nivel european, reprezentăm ceva, alături de cei din Polonia şi aşa mai departe. Aţi văzut că în dezbaterile din Parlamentul European la un moment dat au fost reguli care au fost impuse tocmai pentru a-şi proteja propriii transportatori. Nu văd de ce noi ar trebui să-i pedepsim pe ai noştri.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Grupul PSD, domnul Bogdan-Gruia Ivan.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan-Gruia Ivan:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Este o măsură foarte importantă, în condiţiile în care avem peste 350.000 de şoferi aflaţi în această situaţie.

Avem foarte multe companii româneşti care nu sunt competitive pe piaţa Uniunii Europene şi care sunt defavorizate, comparativ cu altele din celelalte state membre ale UE.

În momentul de faţă, dacă va trece această iniţiativă, va reuşi să de o gură de oxigen acelor companii care au reuşit să aducă plusvaloare României. Şi vă spun, doar în cazul judeţului Bistriţa-Năsăud, am fost abordat poate de zeci de reprezentanţi ai unor astfel de companii care au sute şi mii de angajaţi doar într-un singur judeţ, care sunt afectaţi direct de această măsură.

În concluzie, Partidul Social Democrat va susţine cu toată forţa această iniţiativă legislativă şi o va vota pentru a sprijini companiile româneşti de transport internaţional.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Merka, din partea minorităţilor naţionale.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian-Miroslav Merka:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Au vorbit foarte bine colegii dinaintea mea, doar că eu vreau să ridic o problemă cu care ne-am confruntat la această propunere legislativă.

Aşa cum ştie şi domnul preşedinte al Comisiei pentru muncă, cum ştiu şi ceilalţi colegi, în 2015 a fost dată o amnistie şi am ajuns în 2022 cu aceeaşi problemă, cu aceeaşi solicitare din partea transportatorilor, cu acelaşi afront adus acestui domeniu de către angajaţii unor instituţii.

Stimaţi colegi,

După 5 ani de zile, din nou, Parlamentul să vină şi să legifereze ceva care... Instituţiile statului au înţeles că e nevoie de sprijin, iar unii angajaţi vin din nou, să spunem - eu spun aşa, să ne pună în genunchi pe noi, pe parlamentari - faţă de aceşti angajaţi, poate, ai acestor firme. Lumea nu înţelege ce se întâmplă. Noi legiferăm şi unii angajaţi ai unor instituţii ale statului decid în alt fel, cum doresc dânşii. Oare nu este un afront împotriva parlamentarilor şi împotriva, să spunem, şi a Guvernului?

E păcat, când noi, în cinci ani de zile trebuie să venim şi să reparăm aceste situaţii, şi nu doar în acest domeniu.

Stimaţi colegi,

Poate ar trebui să venim şi noi, să vedem ce se întâmplă, cine guvernează ţara? Angajaţii, Guvernul, Parlamentul? Este o întrebare poate retorică pentru mulţi.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Şi noi vom sprijini această propunere legislativă care nu neapărat că vine târziu, dar poate ne trezeşte pe noi, ce va trebui să facem în continuare pe noul Pact de Mobilitate. Pentru că este un pact care face o presiune enormă asupra acestor transportatori.

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian-Miroslav Merka:

Dar cred că vom avea înţelepciunea să pregătim în continuare aceste proiecte legislative.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Grupul PNL, domnul Huţucă.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan-Iulian Huţucă:

Vă mulţumesc.

Aparent acest proiect ne vorbeşte despre o amnistie fiscală.

În realitate, în acest proiect este vorba despre consecinţele proiectării greşite ale unor prevederi legislative, pentru că principalul obiectiv al acestui proiect este acela de a înlătura absolut orice neclaritate legislativă.

Datorită unor legi incerte, scrise greşit, incomplete, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a reuşit în două rânduri, de-a lungul timpului, să ia indemnizaţiile de detaşare, de plasare în ţară şi în străinătate, care în limita unui plafon sunt neimpozabile, şi să le reîncadreze ca venituri din salarii. Ce înseamnă asta? Impozit pe salarii, contribuţii sociale, contribuţii de asigurări de sănătate, obligaţii fiscale, penalităţi, amenzi, dobânzi de întârziere, mai clar: obligaţii fiscale mai mari decât cifra de afaceri a unei companii. Şi ne-am trezit că transportul din România, construcţiile-montaj din România, punerea la dispoziţie temporară a forţei de muncă, sectoare de activitate cu procente importante în produsul intern brut sunt în stare de insolvenţă.

Pentru genul acesta de situaţii în care statul - că e Guvern, că e Parlament - a proiectat greşit o sumă de prevederi legislative, amnistia este soluţia.

Care e diferenţa între 2015 şi acum? Este următoarea: în anul 2015 Guvernul şi-a asumat ca ulterior amnistiei să înlăture toate aceste incertitudini legislative şi n-a făcut-o.

Astăzi, acest proiect de lege îşi atinge principalul obiectiv. Legea este clară, defineşte foarte clar regimul fiscal, defineşte foarte clar plafonul impozabil şi defineşte absolut toate formele de indemnizaţie sau alte...

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule preşedinte, vă rog să concluzionaţi!

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan-Iulian Huţucă:

...sau alte sume destinate compensării inconvenienţelor generate de deplasări în ţară şi în străinătate.

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan-Iulian Huţucă:

Mulţumim colegilor parlamentari pentru sprijinul acordat. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Grupul USR, domnul Ilie Victor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Victor Ilie:

Mulţumesc.

Dragi colegi,

Această iniţiativă vine să corecteze, să repare două neajunsuri din administraţia din România.

Primul este slaba eficienţă a ANAF. Aici nu e vorba doar de norme interpretabile. Toate normele sunt interpretabile şi autorităţile fiscale sunt chemate să le interpreteze.

Din păcate, inspectorii fiscali nu au fost în stare să interpreteze corect aceste norme, pentru că - şi aici trec la al doilea aspect care trebuie corectat, şi anume impozitarea prea mare a salariilor mici din România. Aproape o treime din salariile din România sunt salarii minime şi acest lucru este din cauza faptului că ele sunt prea mult taxate şi antreprenorii români vor căuta întotdeauna mijloace, la limita legii, să evite plata acestor taxe.

Soluţia este nu neapărat zero taxe pe salariul minim, dar să discutăm despre acest lucru, să dăm mai mulţi bani oamenilor cu salarii mici din România.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Simion mai e prin sală?

Haideţi, domnule preşedinte!

Trebuie să fiu vigilent, să vă văd şi să vă invit la microfon!

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul George-Nicolae Simion:

Eu vreau doar să sancţionez abuzurile comise de instituţii ale statului care în nenumărate rânduri le-au dat asigurări transportatorilor români, ramura din industrie care aduce a doua contribuţie la PIB.

 

Domnul Adrian Solomon (din sală):

Lasă!

Video in format Flash/IOS

Domnul George-Nicolae Simion:

Da, domnule Solomon, ce să las? Ce anume vreţi să las?

A venit ISCTR-ul, au venit toţi cu controale pe ei, să impoziteze diurna, după ce le-au zis că diurna nu este impozitabilă.

Sunt zeci de mii, sute de mii de români, domnule Solomon, care merg prin toată Europa, se spală o dată pe lună, ca să vă plătească dumneavoastră salariul. Şi ce vreţi să las? Cam ce ar trebui eu să las, domnule Solomon?

 

Domnul Adrian Solomon (din sală):

Lasă vrăjeala!

Video in format Flash/IOS

Domnul George-Nicolae Simion:

Să las vrăjeala?!

Păi, care e vrăjeala, domnule Solomon, că s-au trezit cu impozitarea diurnei cu cinci ani în urmă!

Facem! Avem un proiect de lege care spune că salariul minim în domeniul transporturilor trebuie să fie la nivelul salariului mediu pe ţară. Cum e şi în construcţii, şi a fost o măsură benefică, pe care voia să o taie domnul Cîţu.

Aşa că nu noi suntem ăia cu vrăjeala, domnule Solomon!

Felul în care instituţii, precum ISCTR-ul, precum ANSVSA-ul sunt folosite pentru a da în cap unora şi altora, de obicei antreprenori români, sau, cum ni s-a întâmplat nouă duminica asta, celor care organizează proteste, trebuie sancţionat. Şi fac un apel la ministrul secretar de stat, care e prezent aici şi are atribuţii în momentul acesta doar pentru relaţia cu Parlamentul, să ne spună cine erau cei infiltraţi cu bricege în mână, de la protestul de duminică.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Botez.

 

Domnul Adrian Solomon (din sală):

Drept la replică!

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Botez, aşteptaţi puţin! Avem drept la replică. Chiar voiam să vă întreb, că mai sunt doi vorbitori de la PSD şi doar unul mai putea vorbi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Solomon:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnul...

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog nu generaţi...

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Solomon:

...antevorbitorului meu i-am atras atenţia să citească puţin cifrele statistice, pentru că nu este chiar aşa cu ramurile economiei cum le prezenta aici.

De aici până la peroraţiile Domniei Sale nu e decât un pas spre gargară politică, aşa cum ne-a obişnuit de atâta timp.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Domnule Botez, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihai-Cătălin Botez:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

PSD spune mereu că susţine capitalul autohton şi are aşa o luptă permanentă cu multinaţionalele.

Dar, în 2015, Guvernul Ponta, când a început să interpreteze acest Cod fiscal, împotriva capitalului autohton, a îngenuncheat efectiv foarte multe societăţi pe această lege pe care vorbim noi acum.

Deci, PSD în loc să ajute, să dea o interpretare de la nivelul autorităţilor, care să clarifice acea lege, nu, s-a dus şi a îngenuncheat efectiv acel capital şi acei antreprenori pe care spune că îi apără.

Acum trebuie să corectăm acea nedreptate pe care a făcut-o Guvernul în momentul în care a interpretat legea şi astăzi trebuie să susţinem acest proiect, să îndreptăm acele erori făcute de către Guvern.

Vom vota pentru acest proiect de lege.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Doamna Predescu?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Ana-Loredana Predescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Dragi colegi,

Susţin adoptarea acestui proiect de lege, deoarece chiar vine să corecteze erorile despre care vorbea colegul nostru.

Orice măsură care prevede anularea obligaţiilor fiscale impuse prin încadrarea diurnelor în veniturile salariale pentru lucrătorii detaşaţi, delegaţi pe teritoriul altor ţări, este bine-venită.

Înţeleg necesitatea de colectare de taxe şi impozite la bugetul de stat, însă nu putem sacrifica o ramură economică importantă, respectiv transportul internaţional de mărfuri.

Prin urmare, nu susţin practica ANAF de a reîncadra diurna ca venit salarial pentru a putea fi impozitată, deoarece, în primul rând ar conduce la dispariţia de pe piaţă a 58% din firmele de transport rutier internaţional de marfă. S-ar genera pierderi de aproximativ 5,31 miliarde de euro. Practic vom pierde aproximativ 2,43% din PIB.

După cum arată datele unui studiu public, realizat de o companie internaţională de renume, ar fi un adevărat tsunami pentru aceste firme, pentru locurile de muncă şi în final va zdruncina economia, şi aşa zdruncinată de criza sanitară COVID şi toate măsurile de restricţie impuse.

Indiferent de cine va suporta aceste impozite impuse, firma sau angajatul, sectorul şi economia în ansamblu vor avea de suferit. În final, multe companii vor fi închise şi multe locuri de muncă potenţial pierdute.

Transportul de mărfuri, cu precădere transportul rutier de mărfuri, este coloana vertebrală a economiei şi este de datoria noastră să contribuim la formarea unui cadru legislativ clar, coerent şi care să nu lase nicio urmă de interpretare.

Şi, în principiu, vreau să afirm că orice măsură economică venită pentru sprijinirea mediului privat românesc este bine-venită, chiar dacă presupune corectarea unor erori.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Muncaciu?

Video in format Flash/IOS

Domnul Sorin-Titus Muncaciu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Noi suntem la prima legislatură, motiv pentru care pot să vă spun ce am observat până acum - şi am mai discutat acest capitol.

Iniţiatorii iniţiază o lege, Parlamentul o votează şi după aceea nimeni nu se mai ocupă de ce se întâmplă de fapt cu implementarea acestei legi.

Motiv pentru care - este doar un gând, dar o să venim şi cu o iniţiativă parlamentară -, eu cred că cei care au iniţiat un proiect de lege au datoria morală ca după doi ani să vadă cum s-a implementat această lege, pentru că uitaţi ce se întâmplă acum. Revenim la o lege dată înainte, ca să vedem că o anumită parte a Executivului face de capul ei.

Motiv pentru care, eu cred că ar trebui să adoptăm aceasta ca o măsură parlamentară. Cei care iniţiază un proiect de lege au datoria să-l şi urmărească, să vadă care au fost efectele.

Atât am avut de spus.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Doamna Alexandru Victoria-Violeta.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

Câteva precizări de context şi după aceea câteva lucruri de bun-simţ.

Proiectul este făcut de Vîlceanu şi de Ministerul Finanţelor şi pus în braţe unuia sau mai multor parlamentari, când în mod normal Ministerul Finanţelor, dacă avea curaj să-şi asume că are nişte probleme în sistem, de interpretare, de abordare diferită, de neclarităţi legislative, trebuia să iasă asumat şi să spună: "Avem următoarea problemă: ne asumăm că următoarele structuri ANAF interpretează în fel şi chip, o să luăm următoarele măsuri de sancţionare şi o să corectăm printr-o iniţiativă legislativă, de exemplu, nu prin ordonanţă de urgenţă, cadrul legal care permite o practică neunitară în domeniu".

Aşa, l-a ascuns sub un proiect de lege care este despre amnistie.

Eu aş vrea să le mulţumesc în primul rând transportatorilor care şi-au plătit corespunzător tot ce aveau de plătit pentru activitatea pe care o desfăşoară. Să nu credeţi că toţi n-au plătit! Sunt oameni care au plătit, în această ţară, interpretând, aşa cum era normal să interpreteze legea, iar cei care au avut neclarităţi sunt convinsă că s-au documentat şi până la urmă au ajuns la cea mai corectă soluţie.

Repet, eu le mulţumesc acestor oameni care şi-au plătit ce era de plătit şi care văd cum se întâmplă în Parlament, ca realitatea, ca abordarea să fie diferită, în funcţie de cine are mai mare intrare sau nu.

Eu nu spun că legea nu trebuia completată şi clarificată! Mă mir că nu a fost făcută acum cinci ani de zile şi vă previn că putem să ne auzim peste cinci ani de zile şi să constatăm că e nevoie din nou de o clarificare, pentru că, de fapt şi de drept, dincolo de legi, contează cine le pune în aplicare şi dacă se urmăreşte, cum a spus cineva mai devreme, ca în toată ţara să fie la fel. Şi dacă este necesar să se intervină, inclusiv cu o îndrumare dincolo de lege, asta trebuie să facă structurile publice din plan local, de altminteri noi având şi o legislaţie de prevenţie,...

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulţumesc, doamna deputat.

Video in format Flash/IOS

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...de sprijin a antreprenorilor, ca să nu greşească în aplicarea legii.

Aceste lucruri nu se întâmplă, să ne înţelegem!

Sunt oameni care sunt corecţi şi plătesc şi sunt oameni care într-adevăr se lovesc de dificultăţi de interpretare, şi sunt oameni care se fac că nu înţeleg, ca să o spunem pe cea dreaptă. Şi aici este rolul Executivului să intervină...

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamna Alexandru, vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...şi să clarifice.

Închei spunând următorul lucru - şi vă spun direct - sunt parlamentari care au firme de transport. Aceşti oameni trebuie să aibă măcar decenţa să se abţină dacă sunt în situaţia de a fi scutiţi, de a fi amnistiaţi fiscal, prin comparaţie cu alţi transportatori care au plătit, aşa cum au ştiut că trebuie să o facă.

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulţumesc, doamna deputat!

Video in format Flash/IOS

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

Şi ultimul lucru, dacă-mi permiteţi. ANAF să termine cu aceste practici de control pe ultimii 5-7 ani, că de asta îngroapă afaceri care sunt nevoite să plătească pentru chestiuni pe care e posibil să le fi interpretat diferit faţă de cum ar fi fost normal.

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc, doamna deputat!

Video in format Flash/IOS

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

Controalele se fac periodic şi nu îngropi pe cineva ducându-te să-l verifici cinci ani în urmă, când de fapt ar fi trebuit - una la mână - să fii proactiv şi să-i explici, să te preocupe să-i explici, să-l prezumi de bună-credinţă. Şi - doi - să-l controlezi periodic, nu să se acumuleze un număr de ani până când...

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...îl îngropi sau îl închizi.

Deci este un proiect de lege care clarifică, dar este un proiect de lege care aduce la suprafaţă o groază de probleme ale societăţii româneşti şi o groază de probleme ale sistemului executiv care nu-şi face treaba sau are cu totul şi cu totul alte interese. Şi mai vedem peste cinci ani; s-ar putea să fim nevoiţi să facem aceeaşi evaluare.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamna deputat, sunt convins că aveţi suficientă experienţă politică, astfel încât să puteţi sintetiza o luare de poziţie în maximum trei minute. De fiecare dată am fost elegant cu dumneavoastră, dar vă rog data viitoare să încercaţi să respectaţi Regulamentul, chiar dacă acum domnul deputat de la italieni vă conturbă.

M-aţi auzit, doamna deputat Victoria Alexandru? Nu m-aţi auzit!

O să-mi răcesc data viitoare gura degeaba.

Dacă la titlul proiectului de lege există observaţii? Nu. Adoptat.

Dacă de la art. 1 la art. 10 există observaţii? Nu. Adoptate.

De la 11 la 19? Nu. Adoptate.

Proiectul de lege rămâne la votul final.