Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 martie 2022

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.47/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 martie 2022

9. Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 (Pl-x 614/2021) (rămasă pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 614/2021

 

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

27. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011; Pl-x 614/2021.

Din partea iniţiatorilor?

Domnul... Zamfir?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Cătălin-Zamfir Manea:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Proiectul de lege pe care l-am iniţiat reprezintă un pas extrem de important pentru copiii şi tinerii care provin din medii socio-economice defavorizate din România.

Aşa cum ştim cu toţii, potrivit art. 32 din Constituţia României, dreptul la învăţătură este un drept constituţional, este un drept garantat de Legea fundamentală a ţării şi care trebuie exercitat de toţi copiii, indiferent de apartenenţa lor socială sau etnică.

De asemenea, potrivit aceluiaşi act fundamental, statul are obligaţia de a lua cele mai potrivite măsuri legislative, administrative şi financiare pentru asigurarea accesului tuturor copiilor la învăţământ.

Stimaţi colegi,

Pe termen mediu şi lung, acutizarea fenomenului de abandon şcolar în rândul copiilor aparţinând grupurilor vulnerabile, în mod special în rândul copiilor romi, are implicaţii sociale şi economice importante.

Părăsirea timpurie a şcolii de către copii, din cauza sărăciei sau din cauza unor neajunsuri materiale, determină excluziune socială şi, de asemenea, acutizarea sărăciei.

În prezent, aş vrea să vă spun că aproximativ 80% dintre copiii neşcolarizaţi din România sunt copii romi, iar 50% dintre ei merg regulat la şcoală. 25% dintre cei cu vârsta de peste 10 ani nu mai merg deloc la şcoală. Iar în privinţa nivelului de studii, doar 9% dintre romi au absolvit studii medii şi doar 0,3% - studii superioare.

Aşadar, stimaţi colegi, este extrem de important să avem, pe de o parte, în structura inspectoratelor şcolare, aceşti inspectori şcolari care să se ocupe distinct de problematica copiilor şi tinerilor aparţinând grupurilor vulnerabile.

Pe de altă parte, este imperios necesar ca la nivelul acestor comunităţi extrem de sărace să avem un număr mult mai ridicat de meditatori şcolari, care, în opinia mea, reprezintă o adevărată instituţie, dat fiind faptul că principala lor sarcină, prevăzută, de altfel, şi în fişa postului, este aceea de a aduce copiii la şcoală şi de a-i menţine în şcoală.

Închei prin a vă spune că de multe ori discutăm despre rata abandonului şcolar şi de foarte puţine ori nu... sau, mai bine spus, de cele mai multe ori discutăm despre rata abandonului şcolar şi aproape deloc despre un fenomen, spun eu, cumplit, la nivelul României, şi anume numărul extrem de ridicat de copii care au vârsta legală de a fi înscrişi în sistemul educaţional românesc şi care nu merg la şcoală. Vorbim de zeci de mii de copii.

Vreau să mulţumesc tuturor coiniţiatorilor pentru acest proiect, din partea tuturor partidelor politice.

Vreau să le mulţumesc colegilor din Partidul Social Democrat, PNL, Grupul parlamentar al minorităţilor, colegilor din Partidul AUR, celor de la UDMR, care au susţinut aceste demersuri.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru drepturile omului, pentru prezentarea raportului?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc frumos.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul includerii în structura inspectoratelor şcolare a unor inspectori proveniţi din grupurile marginalizate din punct de vedere social - romi, precum şi al stabilirii unor condiţii specifice pentru ocuparea funcţiei de mediator şcolar în comunităţile cu populaţie majoritară de etnie romă, prin excepţie de la reglementările generale.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.

Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată.

În urma dezbaterilor, membrii celor două comisii au propus adoptarea propunerii legislative cu amendamentele admise ce se regăsesc în anexa raportului comun.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Dezbateri generale, domnul Zisopol.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumesc, stimate domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi invitaţi,

La nivel european şi internaţional creşterea participării şcolare în rândul copiilor aparţinând grupurilor vulnerabile, precum şi reducerea abandonului şcolar, inclusiv prin încadrarea de resurse umane specializate, mediatori şcolari, cadre didactice şi inspectori şcolari reprezintă priorităţi reflectate în tratatele, rezoluţiile şi documentele europene şi internaţionale la care România este parte.

Astfel, potrivit art. 3 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, UE are obligaţia de a combate excluziunea socială şi discriminarea.

De asemenea, trebuie să susţină drepturile sociale înscrise în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi în Carta socială europeană revizuită.

În anul 2020, Comisia Europeană a adoptat cadrul strategic al UE privind egalitatea, incluziunea şi participarea romilor.

În vederea îndeplinirii obiectivelor generale, statele membre trebuie să implementeze un anumit număr de măsuri cuprinse în domeniile prioritare. În acest context ne aflăm noi astăzi, fapt pentru care permiteţi-mi să-l felicit pe colegul nostru, domnul deputat Manea, acesta fiind un argument în plus faţă de cele susţinute de preşedintele Comisiei pentru învăţământ din Camera Deputaţilor şi de toţi ceilalţi colegi.

Vă mulţumesc şi vă anunţ că membrii Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale vor vota în favoarea propunerii legislative.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Domnul Miftode Marius-Andrei, USR.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marius-Andrei Miftode:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Iniţiativa propune ca la nivelul fiecărui inspectorat să mai fie adăugată încă o funcţie de inspector specializat în comunităţi dezavantajate de etnie romă, care să aibă binecuvântarea politică a grupului minorităţilor, deci încă o pârghie de politizare a inspectoratelor, de parcă aerul acolo nu era suficient de încărcat. Îşi mai propune şi să elimine criteriul diplomei de bacalaureat pentru mediatorii şcolari. Această din urmă propunere pare a avea sens în context.

Cu prima, bineînţeles că nu putem fi de acord. Mă bucur, totuşi, că nu mai asistăm astăzi la dezbaterea unei iniţiative care conţine cai troieni şi că iniţiatorul şi-a retras acele amendamente buclucaşe. Adăugarea de amendamente ce nu au legătură cu propunerea iniţială sau cu orice din expunerea de motive e o metodă subversivă de a legifera. Metoda nu e nouă şi ne aminteşte de alţi iluştri deputaţi ai legislaturilor trecute. Este absolut scandalos ce s-a întâmplat. Dorinţa unora de a salva plagiatorii cu titlul de doctor merge până la mijloace greu de închipuit, egale cu furtul comis de cei pe care încearcă să-i salveze.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Doamna Violeta Alexandru.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

Nu vă supăraţi, unde este raportul acestui proiect, că nu avem raport la vot!

S-au citit aici câteva elemente tehnice, dar adevărul este că raportul nu este afişat pentru acest proiect, nu este pe site, că de aceea am luat cuvântul.

Prin urmare, cum suntem păţiţi cu introducerea de amendamente care nu au nicio legătură cu proiectul, o să vă rog să vă organizaţi mai bine atunci când ne cereţi să susţinem, mai ales că aţi dezvoltat o practică în a introduce tot felul de "şopârle", tot felul de lucruri prin care încercaţi să-i salvaţi pe unii şi pe alţii, în proiecte de lege care, repet, nu au nicio legătură.

Pe fondul proiectului cred că această temă a mediatorilor, dar mai ales a inspectorilor şcolari, ar trebui pentru colegii cadre didactice, pentru colegii parlamentari care gestionează acest domeniu profesional să ne ridicăm nişte semne de întrebare în ce măsură e normal ca în România inspectorii să fie aprobaţi de grupurile parlamentare, adică să aibă punct de vedere politic, adică să politizăm prin lege, atât pentru judeţele în care avem minoritate maghiară, cât şi pentru celelalte comunităţi aşa-zise vulnerabile, fără să avem o definiţie a comunităţilor vulnerabile, ceea ce înseamnă că oriunde pe teritoriul României, într-un judeţ, un grup politic poate să-şi spună punctul de vedere şi deci, sub o formă sau alta, să influenţeze numirea inspectorilor şcolari. Nu este normal şi undeva acest proiect de lege trebuie să ne ridice nişte semne de întrebare şi fac apel la colegii deputaţi care cunosc acest domeniu şi care au grijă de acest domeniu, să nu fie amestecat politicul acolo unde nu îşi are locul.

Dar, repet, puneţi raportul pe site, că suntem păţiţi! Eu înţeleg că aveţi majoritate, dar să ştiţi că toate aceste lucruri se contabilizează şi la un moment dat o să aveţi o listă a tuturor "şopârlelor" şi a lucrurilor pe care încercaţi să le salvaţi, în proiecte de lege care nu au nicio legătură cu intenţiile dumneavoastră dubioase.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Domnul Manea Cătălin.

Video in format Flash/IOS

Domnul Cătălin-Zamfir Manea:

O să-i răspund cu tot respectul pe care i-l acord doamnei Violeta Alexandru, că raportul este pe site, este încărcat pe site, este verificat.

Această propunere legislativă modifică şi completează două articole existente în Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011. Nu este vorba despre nicio "şopârlă", despre nicio viperă cu corn sau alte vietăţi care trebuie protejate din perspectiva ecologistă, aşa cum vreţi să blocaţi tot ceea ce înseamnă, haideţi să spunem, independenţa energetică a României.

Dar, mă rog, eu înţeleg că există o voinţă politică mai largă să facem, după 31 de ani de democraţie postdecembristă, să facem şi nişte paşi concreţi către minoritatea romă, o minoritate istorică care este atestată pe teritoriul României de mai bine de şase secole.

Nu ştiu, ne facem că nu înţelegem că avem o problemă cu zeci de mii de copii romi care astăzi, deşi au vârsta legală de a merge la şcoală, şi nu merg din cauza unor probleme de ordin social, din cauza, aş putea spune, superficialităţii cu care administraţia publică locală a tratat dezvoltarea acelor localităţi. Aceşti copii care astăzi nu merg la şcoală, repet, zeci de mii de copii, vor deveni, stimată doamnă deputat, doar în câţiva ani de zile, doar peste zece ani, că nu e un orizont de timp atât de îndepărtat încât să nu ne putem proiecta în el, vor deveni zeci de mii de adulţi ai României dependenţi de prestaţii sociale, dependenţi de intervenţia statului, dependenţi de ajutoare sociale, or, noi ne dorim să fim nişte cetăţeni activi ai României, ne dorim să impulsionăm şi fenomenul de forţă de muncă calificată din România şi poate renunţăm la ideea de a importa forţă de muncă calificată din tot felul de ţări mai mult sau mai puţin exotice.

Iar în legătură cu Grupul parlamentar al minorităţilor, să ştiţi că afirmaţia dumneavoastră nu se susţine. Deja art. 95 din Legea educaţiei naţionale prevede că pentru inspectorii care aparţin minorităţilor naţionale există o consultare şi nu este o binecuvântare politică. Există doar o consultare cu acest grup, pentru că, de altfel, grupul este singura structură care reprezintă minorităţile naţionale din România şi nu vorbim aici de partide monobloc, aşa cum sunteţi dumneavoastră.

Noi suntem un grup aparent omogen, dar în realitate suntem un grup eterogen, pentru că fiecare dintre noi reprezintă o minoritate naţională.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Domnul Andruşceac Antonio.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Antonio Andruşceac:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Desigur, este un proiect care, prin ceea ce îşi propune, poate să participe la o integrare mai bună a romilor în activitatea şcolară.

Nu trebuie însă să ne ascundem, domnule Manea sau stimaţi colegi, anumite lucruri pe care le cunoaştem, modele culturale şi alte lucruri care aparţin şi de mediul din care provin aceşti copii, nu numai de o lipsă de aplecare a societăţii pentru integrare.

Nu putem însă inventa profesii. Nu putem însă spune că acceptăm mediator şcolar fără bacalaureat, pentru că tot printr-o lege dată în Parlament, Legea nr. 192/2006, este specificat clar care este profesia de mediator şi este reglementată prin lege. Această profesie de mediator nu poate fi practicată de un om fără studii, nu putem inventa aşa ceva!

Deci mediatorul este o profesie juridică, aşa scrie în lege. Mediatorul trebuie să fie apoi autorizat. Sunt lucruri bune pe care vrem să le facem, dar nu putem să facem ingineri din oameni cu şcoala profesională. Nu putem face mediatori, oameni cu o profesie juridică, din oameni fără bacalaureat.

În rest, sunt de acord şi voi pune umărul, ca întotdeauna, să ajutăm la integrare. Dar integrare nu trebuie să mai însemne niciodată "noi şi ei". Noi suntem, împreună, acelaşi popor.

Integrare înseamnă toţi la un loc!

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Trecem la dezbaterea propunerii legislative.

La titlu, dacă sunt observaţii? Nu. Adoptat.

De la art. 1 la art. 5, dacă sunt intervenţii? Nu. Adoptate.

Propunerea legislativă rămâne la votul final.