Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 octombrie 2022
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.134/2022
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 octombrie 2022 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 octombrie 2022
![]() |
9. | Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului de împrumut (Prima finanţare programatică pentru politici de dezvoltare pentru creştere verde şi incluzivă) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 19 iulie 2022, şi a Acordului privind asistenţa financiară nerambursabilă (Prima finanţare programatică pentru politici de dezvoltare pentru creştere verde şi incluzivă) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, acţionând în calitate de administrator al Fondului BIRD pentru Soluţii Inovatoare privind Bunurile Publice Globale, semnat la Bucureşti la 19 iulie 2022 (PL-x 443/2022) (rămas pentru votul final). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 443/2022 |
|||||
| ................................................ | |
|
|
4. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de împrumut (Prima finanţare programatică pentru politici de dezvoltare pentru creştere verde şi incluzivă) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 19 iulie 2022, şi a Acordului privind asistenţa financiară nerambursabilă (Prima finanţare programatică pentru politici de dezvoltare pentru creştere verde şi incluzivă) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, acţionând în calitate de administrator al Fondului BIRD pentru Soluţii Inovatoare privind Bunurile Publice Globale, semnat la Bucureşti la 19 iulie 2022; PL-x 443/2022; procedură de urgenţă. Guvernul României? Vă rog. |
|
|
Domnul Mihai-Călin Precup (secretar de stat, Ministerul Finanţelor): Bună dimineaţa! Mihai Precup, secretar de stat în cadrul Ministerului de Finanţe. Astăzi vă propunem pentru a aproba Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi BIRD pentru 600 de milioane de euro, de asemenea a Acordului privind asistenţa financiară nerambursabilă dintre România şi BIRD, în valoare de 24,2 milioane de dolari. Împrumutul va fi utilizat pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice guvernamentale. Asistenţa financiară nerambursabilă se face venit la bugetul de stat şi va fi utilizată pentru susţinerea cheltuielilor bugetului de stat. Atenţie, sumele acestea vor putea fi trase numai după intrarea în vigoare a acordurilor, respectiv după ratificarea prin lege. Vă subliniem faptul că condiţiile financiare ale acestui împrumut sunt extrem de avantajoase. Mulţumesc. |
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. Comisia pentru buget, finanţe şi bănci pentru prezentarea raportului. Avem pe cineva de la Comisia pentru buget? Domnule deputat? |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Raport asupra Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului de împrumut (Prima finanţare programatică pentru politici de dezvoltare pentru creştere verde şi incluzivă) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 19 iulie 2022, şi a Acordului privind asistenţa financiară nerambursabilă (Prima finanţare programatică pentru politici de dezvoltare pentru creştere verde şi incluzivă) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, acţionând în calitate de administrator al Fondului BIRD pentru Soluţii Inovatoare privind Bunurile Publice Globale, semnat la Bucureşti la 19 iulie 2022. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare ratificarea prezentului acord de împrumut. În urma examinării proiectului de lege, deputaţii prezenţi la lucrările comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport de adoptare a proiectului de lege, în forma prezentată de către Guvern. Vă mulţumesc. |
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. Domnul Grădinaru, AUR. |
|
|
Domnul Radu-Vicenţiu Grădinaru: Mulţumesc, domnule preşedinte. Ar trebui schimbată denumirea, din "împrumut pentru dezvoltare", în "împrumut pentru acoperirea deficitului". Ne batem joc de români, îndatorăm generaţiile viitoare! Este, practic, o deturnare de fonduri clară! AUR va vota împotrivă. Vă mulţumesc. |
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. Nefiind amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final. |


