Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 septembrie 2023

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.117/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 septembrie 2023

9. Dezbaterea Proiectului de Lege privind asigurarea cadrului naţional pentru interoperabilitatea dintre sistemele de informaţii ale Uniunii Europene în domeniul frontierelor şi vizelor, al cooperării poliţieneşti şi judiciare şi al azilului şi migraţiei (PL-x 292/2023) (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 292/2023

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

8. Proiectul de Lege privind asigurarea cadrului naţional pentru interoperabilitatea dintre sistemele de informaţii ale Uniunii Europene în domeniul frontierelor şi vizelor, al cooperării poliţieneşti şi judiciare şi al azilului şi migraţiei; PL-x 292/2023; procedură de urgenţă.

Iniţiatorul, Guvernul României?

Domnule secretar de stat, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Voican (secretar de stat, Ministerul Afacerilor Interne):

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Proiectul de act normativ asigură aplicarea, la nivel naţional, a anumitor prevederi conţinute de Regulamentul (UE) 2019/817 şi Regulamentul (UE) 2019/818.

Aşadar, prin prezentul proiect de act normativ, sunt instituite o serie de dispoziţii menite a asigura aplicarea efectivă a acquis-ului noii arhitecturi a sistemelor europene de informaţii pentru frontiere şi securitate, pentru a se conforma actelor europene cât mai repede posibil.

Vă rugăm să adoptaţi Proiectul de Lege privind asigurarea cadrului naţional pentru interoperabilitatea dintre sistemele de informaţii ale Uniunii Europene în domeniul frontierelor şi vizelor, al cooperării poliţieneşti şi judiciare şi al azilului şi migraţiei, în forma propusă de comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Comisia pentru apărare, Comisia juridică şi Comisia pentru tehnologia informaţiei, vă rog, raportul comun.

De asemenea, la final, să faceţi şi propuneri pentru timpii de dezbatere.

Vă rog, domnule Leoreanu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

În conformitate cu prevederile art. 95 şi art. 117 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor au fost sesizate spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege privind asigurarea cadrului naţional pentru interoperabilitatea dintre sistemele de informaţii ale Uniunii Europene în domeniul frontierelor şi vizelor, al cooperării poliţieneşti şi judiciare şi al azilului şi migraţiei.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil.

Comisia parlamentară specială pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe a avizat favorabil.

Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a avizat favorabil.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială a avizat favorabil.

Comisia pentru politică externă a avizat favorabil proiectul de lege.

Cele 3 comisii au dezbătut proiectul de lege, iar în urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii celor 3 comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege privind asigurarea cadrului naţional pentru interoperabilitatea dintre sistemele de informaţii ale Uniunii Europene în domeniul frontierelor şi vizelor, al cooperării poliţieneşti şi judiciare şi al azilului şi migraţiei, cu un amendament admis cuprins în anexă, care face parte integrantă din prezentul raport.

În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Vă propun două minute pentru dezbateri.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Timpi de dezbatere?

 

Domnul Gabriel Andronache (din sală):

A spus, două minute.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să pregătiţi cartelele.

Vot pentru două minute - timp de dezbatere.

Video in format Flash/IOS

Cu 164 de voturi pentru, 11 contra, 4 abţineri, timpii de dezbateri au fost aprobaţi.

La dezbateri generale, domnul Bode Lucian Nicolae, din partea Grupului PNL, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Interoperabilitatea între sistemele de informaţii în domeniul justiţiei şi afacerilor interne este unul dintre pilonii arhitecturii de securitate a Uniunii Europene. Fără interoperabilitate în domeniul sistemelor IT europene de informaţii, nu putem vorbi despre un spaţiu european cu adevărat sigur. Interoperabilitatea nu înseamnă punerea în comun, fără nicio reglementare, a datelor şi informaţiilor şi nici colectarea acestora fără respectarea drepturilor fundamentale. Interoperabilitatea înseamnă utilizarea ţintită, rapidă şi inteligentă a datelor şi informaţiilor pe care le au statele membre, în vederea unui management eficient al frontierelor externe ale Uniunii Europene.

Cu alte cuvinte, stimaţi colegi, facilitarea schimbului de informaţii este esenţială pentru securitatea statelor membre.

Acest proiect de act normativ, pe care l-am iniţiat în mandatul meu de ministru al afacerilor interne, urmăreşte asigurarea cadrului juridic necesar transpunerii la nivel naţional a unor acte legislative europene foarte importante din domeniul cooperării poliţieneşti şi judiciare, al azilului şi migraţiei, respectiv managementul frontierelor şi al vizelor.

România este un stat furnizor de securitate la nivel european, iar statutul nostru de contributor net la arhitectura de securitate a Uniunii Europene este recunoscut ca atare de către toţi partenerii europeni.

Aşadar, este esenţial ca acest statut să fie păstrat şi extins de către România, caz în care este necesar să avem cadrul legal necesar pentru ca noile sisteme europene de informaţii să fie operaţionalizate de către România cât mai curând posibil.

Pentru toate aceste motive, stimaţi colegi, vă invit să susţineţi adoptarea acestui proiect de lege.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Ardelenii au o calitate - că sunt răbdători.

Domnule Grosaru, vă rog. (Vociferări.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Proiectul de lege priveşte într-adevăr interoperabilitatea sistemelor informatice şi de informaţii, dar într-un context mult mai amplu şi nu numai de rol al României ca furnizor de securitate, ci şi din perspectiva a ceea ce înseamnă combaterea ameninţărilor asimetrice, precum este terorismul, da, infracţiuni grave, infracţiuni grave în spectrul cărora intră aceste infracţiuni economice despre care făceam vorbire mai devreme, evaziunea fiscală, spălarea de bani şi nu numai, traficul de persoane, traficul de droguri - sunt fenomene în care România se regăseşte, din păcate, în acest timp.

Asistăm la o explozie a acestor fenomene şi, din păcate, cadrul normativ la ora actuală este destul de sărac, nu numai în prevederi, cât este vorba despre reglementările pe care noi le adoptăm, reglementările prin cadrul ordonanţelor de urgenţă, în loc să avem legi organice care să stipuleze exact, clar, anumite aspecte în ceea ce priveşte combaterea acestor fenomene.

În ceea ce priveşte securitatea naţională şi aspectele pe care cel puţin această ordonanţă de urgenţă vine să le întregească, într-adevăr, vine în completarea a ceea ce înseamnă sistemul de vize. Este un sistem de vize pe care Uniunea Europeană l-a instituit şi l-a instituit bine şi pentru cetăţenii care vin din ţări precum Canada, Statele Unite şi alte ţări din America Centrală.

Şi dacă tot vorbesc despre America Centrală, România a semnat anul trecut un protocol de cooperare poliţienească cu ţările din triunghiul... (I se întrerupe microfonul. Vociferări.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Nicio secundă în plus, îmi pare rău.

Trecem...

Nu trecem.

Domnul Miruţă, Grupul USR.

Video in format Flash/IOS

Domnul Radu-Dinel Miruţă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

N-aş fi vrut să intervin dacă n-aş fi auzit argumentele colegului de la PNL, care sugera susţinerea pentru un astfel de proiect, care cred că are susţinerea întregului Parlament, şi anume conectarea sistemelor informatice. Aici avem o presiune din partea Comunităţii Europene de a conecta aceste sisteme informatice, şi e bine că o facem. Însă, în România, avem 400 de milioane de euro din PNRR pentru un cloud guvernamental coordonat de un minister care nu înţelege acest cloud şi pentru care nu se fac paşi.

Poate ne spuneţi, dacă toţi sunteţi la capitolul de a pierde bani din PNRR, dacă aveţi de gând să-i pierdeţi şi pe ăia de la digitalizare, pe toţi?! Pe o parte deja i-aţi pierdut! (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Trecem la dezbaterea pe articole.

Dacă la titlu aveţi obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptat.

Dacă de la art. 1 la 50 aveţi obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptat.

De la 50 la 100? Nu. Adoptat.

De la 101 la 119? Nu. Adoptat.

Proiectul de lege rămâne la votul final.