Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 martie 2025
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.29/2025
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 martie 2025 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 martie 2025
![]() |
9. | Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (PL-x 233/2021) (rămas pentru votul final). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 233/2021 |
|||||
| ................................................ |
|
12. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii; PL-x 233/2021. Comisia pentru sănătate şi familie, vă rog. |
|
Bună ziua! Raport asupra Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru sănătate şi familie a fost sesizată spre dezbatere, în fond, cu Propunerea legislativă privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Centrelor de naşteri pe teritoriul României, trimis cu adresa Pl-x 570/2021 din 22 noiembrie 2021. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, intervenţiile legislative vizând cadrul general referitor la situaţiile în care medicii vor putea să asigure asistenţă medicală în afara specialităţii pe perioada instituirii stării de urgenţă sau a stării de alertă. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 25 mai 2021. Potrivit dispoziţiilor art. 75 alin. (1) şi (3) din Constituţia României, republicată, Camera Deputaţilor este Cameră decizională. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. În urma finalizării dezbaterilor, membrii Comisiei pentru sănătate şi familie au hotărât, cu majoritate de voturi, respingerea proiectului de lege. Vă mulţumesc. |
|
Şi eu vă mulţumesc. Din partea Grupului USR, doamna Diana Stoica. (Vociferări. Aplauze.) |
|
Acest proiect de lege a fost iniţiat de colegul meu, Adrian Wiener, după cum vedeţi, în anul 2021, pentru acea perioadă de pandemie în care medicii aveau nevoie de un cadru legal în care să îşi poată face treaba şi dacă sunt în afara specialităţilor, practic. Dar noi nu suntem acum în perioadă de... nici în stare de alertă, nici în stare de urgenţă, dar totuşi avem... (Vociferări.) o urgenţă naţională - trebuie să eliminăm jocurile de noroc de la fiecare pas. (Vociferări. Aplauze.) Avem milioane de români care suferă din această cauză. (Aplauze.) Nu doar persoanele care sunt dependente... (Aplauze.) dar gândiţi-vă la familiile lor. Această dependenţă este mai perversă decât dependenţa de droguri. O dată, pentru că omul nu o identifică mereu ca fiind o boală psihică, aşa cum ea este; şi, în al doilea rând, pentru că cei din jurul lui, familia şi apropiaţii, nu o depistează la fel de uşor cum o depistezi la persoanele care suferă de droguri, unde poţi vedea şi semnale fizice în acest sens. Şi, totuşi, întârziem să adoptăm aceste legi - fără păcănele lângă şcoli, fără reclamă publicitară, fără reclamă la păcănele. În România, ştiţi ce vedeţi când ajungeţi pe aeroportul din Otopeni? O mare reclamă la păcănele. Deci, noi, românilor, când vin în ţara noastră, le spunem, bine aţi venit în "Păcănelistan", noi aici ne ocupăm cu păcănele. Ăsta este brandul nostru de ţară, se pare. Cred că a venit momentul să schimbăm acest lucru. (Aplauze. Vociferări.) |
|
Doamna Mitrea Dumitrina. |
|
Da, nu mai suntem în stare de urgenţă, nici în stare de alertă, însă colegii noştri votează în continuare de pe tabletă; votăm, suntem prezenţi la comisii şi votăm pe WhatsApp; suntem în majoritate prezenţi la comisii şi votăm pe WhatsApp. Respingem o propunere legislativă care se referea la medici, ştiţi, oamenii aceia pe care voi i-aţi numit "eroii din prima linie" şi aţi aşteptat timp de 4 ani ca să respingeţi o propunere legislativă astăzi, că nu mai are obiect, da, că nu mai suntem nici în pandemie, pandemia pe care voi aţi evocat-o atât de mult, nu mai suntem nici în stare de alertă. Vă rugăm să chemaţi colegii dumneavoastră la serviciu, că, într-adevăr, nu mai suntem în stare de pandemie. În alte ordine de idei, dacă vorbim despre cifre - şi mă bucur că s-a reîntors domnul ministru - este pentru prima dată când eu nu spun domnul fost ministru, pentru că sunteţi singurul ministru căruia i-am urmărit activitatea şi sunteţi singurul ministru care aţi făcut ceva acolo, în MIPE. În altă ordine de idei, nu aţi făcut suficient, pentru că nu aţi mai fost lăsat de colegii dumneavoastră din Coaliţia de guvernare să finalizaţi ceea ce ar trebui să finalizaţi. Că aşa face, şi PSD, şi PNL, îşi scoate oamenii buni şi îi bagă pe alţii, care nu au ce căuta acolo. În altă ordine de idei, vorbim despre cifre, vorbim despre cifre şi nu le văd, cele 8 spitale regionale pe care le ştiu promise de vreo 20 de ani. Văd secţii de oncologie, din păcate, de care vă bateţi joc, secţii de oncologie - şi vă spun de Secţia de oncologie de la Piatra Neamţ, care a fost dărâmată, pe care s-au plătit 500.000 de lei pe un proiect tehnic şi antreprenorul - când a ajuns să vadă ce e la faţa locului - nu era conform cu realitatea acel proiect. Nimeni nu a plătit pentru banii aceia care s-au pierdut, acei 500.000 de lei, iar Secţia de oncologie este dărâmată... |
|
Mulţumesc. |
|
...iar astăzi oamenii, bolnavii oncologici... |
|
Mulţumesc. |
|
...merg prin spitale la câteva sute de kilometri de judeţul Neamţ. |
|
Doamna Vârgă Mariana. |
|
...da, astea sunt cifre cu adevărat. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Partidul SOS România va vota împotriva acestui proiect de lege. Este vorba despre măsuri din perioada pandemiei, perioadă încheiată. Acesta este motivul pentru care nu vom vota pentru adoptarea acestui proiect de lege, pentru că a fost deja reglementată măsura prin Ordonanţa de urgenţă nr. 44/2022. Însă, pentru că a venit vorba despre acea perioadă de tristă amintire, aş vrea să nu uităm cine a fost la guvernare în perioada respectivă. Colegii noştri de la USR se erijează acum în apărătorii magistraţilor, pe care i-au ignorat constant în perioada pandemiei, perioadă în care magistraţii, în complete de judecată, au anulat - pe bandă rulantă, pot să spun - hotărâri emise de Guvernarea din perioada respectivă. În ciuda faptului că au fost anulate acele hotărâri, au emis altele, cu acelaşi obiect. Constituţia ne spune foarte clar ce se întâmplă cu acte anulate în instanţă cu acelaşi obiect. Vreau să amintesc colegului meu de la USR că răspunderea e personală. În calitate de avocat, ar trebui să ştie acest lucru. Noi nu răspundem decât pentru faptele noastre, de aceea ne şi aflăm astăzi aici, în Parlament. Acum, faptul că poate la un moment dat şi-a dorit să ajungă magistrat - nu este problema noastră că n-a realizat acest lucru. Haideţi să discutăm despre lucruri importante. Să nu uităm de dosarul de la DNA în care se fac cercetări pentru păgubirea şi subminarea economiei naţionale şi altele asemenea. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|
Vă rog să vă hotărâţi, între domnul Dimitriu şi Lőrincz. O voce din sală: Ne-am hotărât. |
|
Bravo! Domnule Dimitriu, vă rog. |
|
Domnul Florin-Bogdan Velcescu (din sală): Aţi uitat broscuţa? |
|
Domnul Alexandru-Paul Dimitriu: Păi, aţi înghiţit-o dumneavoastră, că trebuie să înghiţiţi multe broaşte ca să puteţi să trăiţi. (Vociferări.) Avem următoarea situaţie - domnul miliţian Coarnă a venit cu un ruj, să-l arate de aici. Probabil că poartă rujul tot timpul la dumnealui, e OK... (Aplauze.) Aş putea, însă, dacă mi-l daţi, să mă gândesc să i-l ofer soţiei mele, cu care am 2 copii şi suntem căsătoriţi de 20 de ani, dar stau să mă întreb în felul următor - eu ştiu de la ea că nu suportă produsele ruseşti. (Vociferări.) Ea preferă produsele din Uniunea Europeană. Niciodată nu s-a dat cu ruj rusesc. Aşa că vi-l las dumneavoastră, domnule Coarnă, să vă rujaţi când vreţi. Doi la mână - doamnă preşedinte, când am spus eu că vreau să fiu magistrat? - asta, o dată. Doi la mână - ipocrizia de care daţi dovadă, nu dumneavoastră personal, ci tot partidul, în momentul în care sunteţi de acord ca preşedinta dumneavoastră să trimită oamenii la canal, nu face decât să dea dovadă, încă o dată, o dată în plus, că sunteţi inadecvaţi. Trei la mână - domnule Coarnă, proveniţi din PSD, pentru numele lui Dumnezeu, v-aţi certat cu ei, v-aţi căutat refugiu în AUR, v-aţi certat cu Simion, şi aţi găsit-o pe doamna Şoşo să vă ia; chiar credeţi că puteţi să veniţi aici să daţi lecţii de morală? Şi patru la mână - doamnă preşedinte, încercaţi să nu mai luaţi de ce e contagios domnul miliţian, nu mai minţiţi de aici, n-am susţinut niciodată măgăriile respective. Eu, ca secretar de stat în Guvern, am spus foarte clar - odată ce s-a anulat o hotărâre, nu o mai putem adopta încă o dată. Prin urmare, doamnă preşedinte, opriţi-vă din minciuni, pentru că am fost 8 luni la Guvernare. Şi încercaţi să nu mai dovediţi cu fiecare pas pe care îl faceţi că susţineţi în continuare PSD în mod ascuns şi atacaţi de fiecare dată USR. Opriţi-vă, dacă vreţi să fiţi credibili. Dumneavoastră aţi venit la mine şi mi-aţi spus, domnule Dimitriu, cât de mult ne-aţi ajutat pe noi... |
|
Mulţumesc. |
|
Domnul Alexandru-Paul Dimitriu: ...judecătorii, când aţi fost la Ministerul Justiţiei... |
|
Mulţumesc. |
|
Domnul Alexandru-Paul Dimitriu: ...şi acum, de la acest microfon mă atacaţi. Foarte urât! (Aplauze.) |
|
Mulţumesc. Drept la replică, domnul Coarnă. |
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Da, am fost membru PSD şi nu regret lucrul ăsta, am fost membru AUR şi nu regret, dar vreau să vă spun aşa - oamenii inteligenţi se răzgândesc, proştii rămân constanţi, înţelegeţi? (Aplauze. Vociferări.) Da? Şi nu vreau să mai dezvolt polemica cu dumneavoastră, că se pare că aveţi o frustrare maximă în ceea ce mă priveşte. Sunteţi obsedat, observ. (Râsete. Vociferări.) Vă rog eu frumos să vă reveniţi, că partidul dumneavoastră are o problemă cu abordarea din perspectivă sexuală - şi ştiţi foarte bine cum aţi votat pe cele două legi ale învăţământului în 23 mai 2023. Dumneavoastră aţi fost promotorii acelor legi care, practic, au introdus în şcoli posibilităţile astea de a dezvolta acţiuni sexuale pe viu, cum se pronunţa doamna ministru al învăţământului. Noi ne-am opus la momentul respectiv - sau eu, că eram în Parlament, şi am votat contra. La fel şi cu legile justiţiei - eraţi secretar de stat la Justiţie când aţi distrus legile justiţiei, să n-aveţi impresia că lumea vă uită. Eu o să mă opresc aici. Nu vreau să continui acest circ ieftin cu dumneavoastră, că atât puteţi. Sunteţi mic, sunteţi ieftin şi neajutorat. Doamne-ajută! Dumnezeu să ocrotească România! (Aplauze.) |
|
Domnul Toma. |
|
Mulţumesc. Am auzit o expresie - "Dumnezeu să odihnească România!". (Vociferări.) Nu. Dumnezeu să protejeze România! (Vociferări.) Dragi colegi, Nu ştiu ce apăsări aveţi, dar cetăţenii ţării ăsteia nu se ţin cu rujuri, nu se ţin cu ojă. Nu se face o viaţă mai bună jignindu-ne unii pe alţii. Suntem aici, indiferent de coloratura politică, cu toţii am primit un vot prin care singuri nu ajungeam niciunul în forul suprem al statului român, în Parlament. Eu cred că e momentul... De fapt, am venit aici să dau un exemplu de bună practică, dar ce am auzit de la colegi - m-am îngrozit şi chiar eu, care sunt destul de vocal, nu mi-aş fi permis să ies la pupitrul forului suprem al statului român şi să adresez astfel de jigniri. Eu aş vrea să vă rog, pentru că sunt convins, cu toţii sunteţi educaţi, cu toţii aţi făcut şcoală, haideţi să punem umărul să creăm legi bune pentru români! Pentru că orice asociaţie e făcută din oameni şi se spune că omul sfinţeşte locul. Şi sunt convins că aveţi poate bune intenţii, dar hai să facem ceva în domeniul ăsta. Am vrut să vă dau un exemplu de bună practică, pentru că avem un proiect de lege care se adresează sănătăţii. Municipiul Hunedoara, judeţul Hunedoara, municipiul Deva, Spitalul din municipiul Hunedoara, cu un manager şi cu un primar performant. Spitalul Judeţean din Deva, cu un manager şi cu un preşedinte de consiliu judeţean performant - au dotat în ultimii 2 ani ceea ce nu s-a întâmplat în 20 de ani. Şi îi mulţumesc Ministerului Sănătăţii pentru sprijinul acordat şi fondurile care vin la Hunedoara. Vă spun, şi aparatura, şi RMN-uri, şi CT-uri, şi specialiştii de acolo - ne luăm la întrecere oricând cu marile centre universitare. Deci, vreau să vă spun că, dacă se vrea, se poate. La fel ca şi la Bistriţa. Ş îi felicit pe toţi acei colegi performanţi! Dumnezeu să ajute România! Mulţumesc. (Aplauze.) |
|
Mulţumesc. Proiectul de lege rămâne la votul final. Stimaţi colegi, Ne revedem în fix 10 minute, pentru sesiunea de vot final. (Vociferări. Gălăgie.) |
|
Domnul Mihai-Adrian Enache (din sală): Păi, mai sunt 6 minute. (Vociferări. Gălăgie.) |
|
Vă mulţumesc. Ne revedem în 10 minute, pentru sesiunea de vot final. |


