Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 octombrie 2025

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.132/2025
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 octombrie 2025

9. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2025 privind suspendarea aplicării unor dispoziţii din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2022 pentru instituirea Sistemului naţional privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri RO e-Transport şi de abrogare a art. XXVIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 149/2025) (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 149/2025

 

Doamna Natalia-Elena Intotero:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Punctul 15 al ordinii de zi, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2025 privind suspendarea aplicării unor dispoziţii din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2022 pentru instituirea Sistemului naţional privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri RO e-Transport şi de abrogare a art. XXVIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative; PL-x 149/2025; caracter ordinar; procedură de urgenţă.

Avem şi patru amendamente respinse.

Are cuvântul reprezentantul iniţiatorului, Guvernul României.

Vă rog, domnule secretar de stat.

Video in format Flash/IOS

Domnul György Attila:

Din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 29/2025 a fost reglementată suspendarea unor dispoziţii ale art. 131 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2022, având în vedere necesitatea adaptării sistemelor informatice şi a metodologiilor de lucru ale contribuabililor la cerinţele de conformare care privesc transferul datelor curente de poziţionare a vehiculului de transport, care fac obiectul declarării pe toată durata traseului de transport al bunurilor supuse monitorizării prin sistemul RO e-Transport.

Vă rugăm să fiţi de acord cu raportul de admitere.

Mulţumim.

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Vă mulţumesc.

Din partea comisiilor sesizate în fond, pentru prezentarea raportului, Comisia pentru transporturi, Comisia pentru buget, Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor.

Comisia pentru transporturi.

Domnul preşedinte Lucian Bode.

Încă o dată, la mulţi ani, să fiţi sănătos!

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Raport comun asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2025 privind suspendarea aplicării unor dispoziţii din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2022 pentru instituirea Sistemului naţional privind monitorizarea transporturilor rutiere de bune RO e-Transport; PL-x 149/2025.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 14 mai 2025.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul face parte din categoria legilor ordinare.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare suspendarea aplicării dispoziţiilor art. 131 alin. (1) lit. d) şi e), alin. (3) referitoare la alin. (1) lit. e) şi alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2022 până la data de 31 decembrie 2025, având în vedere aspectele semnalate de reprezentanţii mediului de afaceri, cu privire la timpul necesar pentru a implementa şi testa complet sistemele interne, în conformitate cu cerinţele RO e-Transport, precum şi necesitatea adaptării sistemelor informatice şi a metodologiilor de lucru ale contribuabililor la cerinţele de conformare care privesc transferul datelor curente de pe dispozitivele vehiculului de transport, care fac obiectul declarării pe toată durata traseului de transport al bunurilor supuse monitorizării prin sistemul RO e-Transport.

În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii celor trei comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, adoptarea proiectului de act normativ, în forma adoptată de Senat.

Amendamentele respinse se regăsesc în anexa care face parte integrantă din prezentul raport comun.

Timp de dezbatere - 3 minute.

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Să înceapă votul!

Video in format Flash/IOS

Timp de dezbateri - 3 minute.

223 de voturi pentru, o persoană nu votează.

Adoptat.

Dezbateri generale.

Din partea Grupului parlamentar AUR, domnul deputat Hristu Cosmin.

Video in format Flash/IOS

Domnul Cosmin Hristu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Eu cred că România are un talent aparte de a complica lucrurile.

Inventăm sisteme digitale care arată bine pe hârtie, dar care, în realitate, îngroapă mediul de afaceri în probleme.

RO e-Transport trebuia să fie o soluţie pentru combaterea evaziunii, dar a ajuns un experiment netestat pe spatele transportatorilor. Li s-a cerut să monteze dispozitive, să transmită în timp real date GPS, să pornească şi să oprească aplicaţii care, în practică, nici nu funcţionează. Şi, colac peste pupăză, dacă sistemul dădea eroare, vina era tot a transportatorului.

Nu putem sancţiona oameni pentru lucruri care nu depind de ei.

Suspendarea acestor obligaţii, până la finalul anului 2025, înseamnă timp pentru a testa sistemul, pentru a-l face funcţional şi pentru a nu bloca transportul internaţional. Altfel, am fi pus bariere acolo unde trebuia să avem drumuri deschise. Este un sector care ţine economia în mişcare.

Transportatorii români au nevoie de reguli clare şi aplicabile, nu de experimente birocratice... care îi tratează ca pe nişte infractori de oficiu.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Andruşcă Lucian-Nicolae.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian-Nicolae Andruşcă:

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Grupul parlamentar al PSD votează pentru acest proiect de lege.

Scopul său este de a permite o revizuire tehnică a sistemului RO e-Transport, astfel încât implementarea să se facă într-un mod corect şi adaptat realităţii din teren.

Suspendarea temporară a unor prevederi oferă administraţiei şi mediului economic timpul necesar pentru a alinia procedurile şi infrastructura digitală.

Este o decizie pragmatică care menţine direcţia digitalizării, dar pune accent pe funcţionalitate şi coerenţă.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al USR, domnul deputat Echert Adrian.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Echert:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Şi noi salutăm orice demers prin care se înlesneşte lucrul prin RO e-Transport.

Pe lângă această hotărâre, pe care o aprobăm astăzi, şi cea prin care nu se mai confiscă bunurile care au fost trecute deja în contabilitatea firmei, chiar dacă n-au trecut prin RO e-Transport, sau au fost întârzieri sau erori, au fost eliminate.

Mai fac un apel către colegii de coaliţie să regândim acest sistem care a împovărat foarte mult nu doar transportatorii, ci şi pe cei care fac importuri sau mişcă bunuri de o anumită valoare, în România, şi care au trebuit să angajeze oameni în plus doar ca să facă aceste măsuri.

E o măsură foarte bună pentru bunurile cu risc fiscal, pentru cele care se pot vinde uşor fără TVA şi se poate face evaziune, dar îngreunează doar celelalte lucruri. Utilaje de tone nu pot fi vândute pe marginea drumului şi trebuie trecute prin toate aceste birocraţii suplimentare.

Suntem cred că printre cele mai drastice ţări, din acest punct de vedere, şi fac un apel şi către colegii noştri să găsim modalităţi să trecem înapoi doar la bunurile cu risc fiscal.

Vă mulţumesc frumos.

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Nemaifiind alte solicitări pentru dezbateri generale, avem patru amendamente respinse.

Domnul deputat Hagiu, de la PSD, doreşte să susţină... (Vociferări.)

Două amendamente?

Susţineţi pe rând câte un amendament... Şi care dintre ele?

Video in format Flash/IOS

Domnul Augustin-Florin Hagiu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

E vorba de amendamentul marginal trei.

Şi îi dau citire:

După art. 83 se introduce un nou articol, 84, cu următorul cuprins, şi anume: "Prin excepţie de la prevederile art. 8 şi art. 81, în situaţia în care organizatorul de transport este un operator economic înmatriculat în alt stat decât România, obligaţia declarării în Sistemul RO e-Transport ce revine utilizatorilor prevăzuţi la art. 8 alin. (1) litera d), respectiv la art. 81 lit. d) se aplică numai cu privire la datele referitoare la numărul comenzii plasate, cu excluderea celorlalte date prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a), cu condiţia ca utilizatorii respectivi să menţioneze în sistemul RO e-Transport faptul că transportul este efectuat de expeditor şi să se asigure că numărul de comandă este menţionat în documentele de însoţire ale transportului, în termen de maximum 15 zile de la plasarea comenzii".

Respectiv marginal 4...

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Vă rog, o să votăm fiecare amendament, pe care îl susţineţi, în parte.

Deci, stimaţi lideri de grup,

Dragi colegi,

Vă propun să acordăm un vot pentru amendamentul care a fost susţinut, marginal 3, de către colegul Hagiu.

Să înceapă votul!

Video in format Flash/IOS

233 de voturi pentru, 3 abţineri.

Adoptat. (Aplauze.)

Deci, amendamentul trece de la "respinse" la "admise".

 

Domnul Augustin-Florin Hagiu:

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Şi acum următorul amendament, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Augustin-Florin Hagiu:

Marginal 4.

Art. 11 alin. (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Termenul de valabilitate a codului UIT este de 5 zile lucrătoare sau de 7 zile calendaristice, începând cu data declarată pentru începerea transportului. Utilizarea de către operatorul de transport rutier a codului UIT peste termenul de valabilitate a acestuia este interzisă".

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Deci, vă propun un vot pentru amendamentul care a fost susţinut.

Să înceapă votul!

Video in format Flash/IOS

Mulţumesc.

236 de voturi pentru, o abţinere.

Deci şi acest amendament, din respins, devine adoptat, cu votul dumneavoastră.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Augustin-Florin Hagiu:

Mulţumesc tuturor colegilor din sală, tuturor grupurilor politice.

Practic, amendamentele vin în completarea la tot ceea ce s-a spus mai devreme din partea vorbitorilor.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Domnul deputat Simion George-Nicolae.

Doriţi să susţineţi şi celelalte două amendamente? Primele două? (Vociferări.) Nu?

Mulţumesc.

Deci, proiectul de lege rămâne pentru votul final, în varianta decisă de noi la plen.

Bun.