Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 iunie 2026

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 iunie 2026

9. Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 42/2024 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 173/2022 privind stabilirea unor măsuri necesare pentru îndeplinirea jaloanelor şi a ţintelor din Planul naţional de redresare şi rezilienţă aferente componentei 3 - Managementul deşeurilor, componentei 10 - Fondul local, componentei 11 - Turism şi cultură, componentei 12 - Sănătate - Investiţia 12. Dezvoltarea infrastructurii spitaliceşti publice -obiective de investiţii cu contracte de lucrări în derulare încheiate cu Compania Naţională de Investiţii C.N.I. - S.A., componentei 14 - Buna guvernanţă şi componentei 15 - Educaţie, precum şi pentru completarea unor acte normative şi pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 25/2001 privind înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii "C.N.I." S.A. (PL-x 319/2024) (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 319/2024

Doamna Natalia-Elena Intotero:

................................................

8. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 42/2024 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 173/2022 privind stabilirea unor măsuri necesare pentru îndeplinirea jaloanelor şi a ţintelor din Planul naţional de redresare şi rezilienţă aferente componentei 3 - Managementul deşeurilor, componentei 10 - Fondul local, componentei 11 - Turism şi cultură, componentei 12 - Sănătate - Investiţia 12. Dezvoltarea infrastructurii spitaliceşti publice -obiective de investiţii cu contracte de lucrări în derulare încheiate cu Compania Naţională de Investiţii C.N.I. - S.A., componentei 14 - Buna guvernanţă şi componentei 15 - Educaţie, precum şi pentru completarea unor acte normative şi pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 25/2001 privind înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii "C.N.I." S.A.; PL-x 319/2024; caracter ordinar; procedură de urgenţă; raport fără amendamente.

Din partea iniţiatorului, Guvernul României, vă rog.

Domnul Gabriel Traian Ghilea (subsecretar de stat, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei):

Stimată doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Gabriel Ghilea, subsecretar de stat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 42/2024 modifică şi completează O.U.G. nr. 173/2022, în vederea asigurării cadrului legal necesar implementării unor investiţii şi măsuri aferente Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Actul normativ reglementează măsuri necesare pentru îndeplinirea jaloanelor şi ţintelor asumate de România în cadrul componentelor privind managementul deşeurilor, fondul local, turismul şi cultura, sănătatea, buna guvernanţă şi educaţia.

De asemenea, ordonanţa introduce dispoziţii referitoare la obiectivele de investiţii din domeniul infrastructurii spitaliceşti publice aflate în derulare prin Compania Naţională de Investiţii şi modifică Ordonanţa Guvernului nr. 25/2001.

Vă rugăm să susţineţi adoptarea acestui proiect de lege.

Mulţumesc.

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc, domnule secretar de stat.

Prezentarea raportului, din partea comisiilor sesizate în fond, Comisia pentru administraţie publică?

Doamna Ene?

Comisia pentru industrii?

Comisia juridică, doamna Corina Ene, vă rog.

Doamna Gabriela-Corina Ene:

Mulţumesc, doamnă preşedinte,

În conformitate cu prevederile art. 95 şi ale art. 118 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului au fost sesizate, spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 42/2024 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 173/2022 privind stabilirea unor măsuri necesare pentru îndeplinirea jaloanelor şi ţintelor din Planul naţional de redresare şi rezilienţă aferente componentei 3 - Managementul deşeurilor, componentei 10 - Fondul local, componentei 11 - Turism şi cultură, componentei 12 - Sănătate - Investiţia 12. Dezvoltarea infrastructurii spitaliceşti publice - obiective de investiţii cu contracte de lucrări în derulare încheiate cu Compania Naţională de Investiţii C.N.I. - S.A., componentei 14 - Buna guvernanţă şi componentei 15 - Educaţie, precum şi pentru completarea unor acte normative şi pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 25/2001 privind înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii C.N.I. - S.A., transmis cu adresa PL-x 319/2024.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege, în şedinţa din 21 mai 2024.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul ordonanţei de urgenţă, cu observaţii şi propuneri preluate de iniţiator.

Consiliul Economic şi Social a avizat favorabil proiectul de act normativ.

Această ordonanţă de urgenţă supusă dezbaterii are ca obiect de reglementare desemnarea Companiei Naţionale de Investiţii drept structură de implementare pentru noi proiecte cu finanţare din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, din domeniul sănătăţii, turismului şi culturii şi al bunei guvernanţe.

Astfel, proiectul modifică şi completează cadrul legal, astfel încât să permită utilizarea fondurilor externe nerambursabile sau rambursabile din cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă pentru implementarea jaloanelor şi ţintelor din PNRR în diverse domenii. Printre domenii se regăsesc: Componenta 11 - Turism şi Cultură, cu două proiecte - "Muzeul Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România", "Memorialul «Închisoarea Tăcerii» Râmnicu Sărat şi Centrul Educaţional privind Comunismul în România", Componenta 12 - Sănătate, cu 3 proiecte - Institutul de urgenţă pentru boli cardiovasculare "Profesor doctor C.C. Iliescu", Institutul Regional de Oncologie Timişoara, extindere ambulatoriu cu înfiinţare compartiment RMN, SPA şi TIIP" (RMN - rezonanţă magnetică; SPA - supraveghere postanestezie; TIIP - terapie intensivă intermediară postoperatorie), Bucureşti, precum şi Componenta C14 - Buna guvernanţă, cu 3 proiecte: sediul Judecătoriei Buzău, sediul Judecătoriei Galaţi, sediul Tribunalului Alba.

În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii celor trei comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 42/2024 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 173/2022, în forma adoptată de Senat.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Dezbateri generale? Nu sunt solicitări pentru intervenţii.

Nefiind amendamente, proiectul de lege rămâne pentru votul final.