Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 februarie 2014

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.11/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 februarie 2014

9. Supunerea la votul final:  
    9.1 Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.92/2013 privind Programul de garantare a creditelor pentru întreprinderi mici şi mijlocii (PL-x 500/2013) (adoptat)
 
consulta fisa PL nr. 500/2013

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Primul proiect, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.92/2013 privind Programul de garantare a creditelor pentru întreprinderi mici şi mijlocii. Legea este ordinară, procedura este de urgenţă.

Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci şi pentru industrii şi servicii vă propun adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS

Vă mulţumesc. 242 de voturi pentru, şase abţineri, 45 de voturi împotrivă.

Explicarea votului, da? Doamna deputat Andreea Paul, Maria-Andreea Paul. Să fiu precis.

Video in format Flash/IOS

Doamna Maria-Andreea Paul:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Partidul Democrat Liberal a votat împotriva acestui proiect, pentru că aţi lovit atât de brutal în întreprinderile mici şi mijlocii de când sunteţi la guvernare, încât astăzi nu se justifică acest proiect. La impactul bugetar, la impactul asupra potenţialilor beneficiari în rândul IMM-urilor, aţi trecut nimic. Nimic, vă rog frumos, uitaţi-vă în ordonanţă şi ulterior în proiectul de lege. Nu este trecut nimic. Zero beneficiari.

În schimb, aţi tăiat cu aproape o treime bugetul public alocat întreprinderilor mici şi mijlocii pentru acest an. Adică cu 27 de procente. Aţi făcut praf schema de ajutor de stat pentru întreprinderile mici şi mijlocii alocată pentru anul trecut, printr-o licitaţie mascată derulată timp de 5 minute nu aţi fost în stare să le acordaţi pe bune, întreprinderilor mici şi mijlocii care pot crea locuri de muncă. Aţi încercat să le sifonaţi firmelor de partid, pentru a vă alimenta campania electorală. Asta vreţi să faceţi şi astăzi cu acest fond de garantare. Le promiteţi costuri de finanţare mici, dar beneficiari - firmele de partid.

Din păcate, am dreptate. Uitaţi-vă în proiectul de lege, beneficiar - zero, impact bugetar - zero. Iresponsabilitate, incompetenţă, ăsta este numele USL, al PSD şi al PNL.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc foarte mult.

Domnul deputat Mircea Dolha.

Vă reamintesc, doamna deputat, că Parlamentul nu face licitaţii. Chiar dacă ar vrea, nu face.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea Dolha:

Stimaţi colegi,

Doamna care tocmai a vorbit face parte dintr-un partid care devine din ce în ce mai mic şi începe să ne fie milă, culmea, de ei, după cât rău au făcut României.

Pe de altă parte, colegii de la PDL acuză că ceea ce astăzi am votat nu aduce nicio gură de oxigen întreprinderilor mici şi mijlocii.

Ba da, este foarte important acest ajutor, pentru că după ce au trecut o criză financiară groaznică, timp de trei ani de zile, de pe vremea lui Boc, întreprinderile mici şi mijlocii au nevoie de această gură de oxigen pentru a se putea finanţa, pentru a se retehnologiza, pentru a-şi cumpăra materii prime. Şi asta facem astăzi prin votul pe care l-am dat, ajutăm întreprinderile mici şi mijlocii.

Cât despre ajutoarele de minimis, la care se referea, le recomand să se uite pe site, să vadă că peste 7 mii de firme s-au înscris şi peste o mie vor fi beneficiare ale acestui program important al Guvernului USL. Aşa că restul sunt vorbe-mici, e adevărat.

La revedere!

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, altă luare de cuvânt.

Doamna deputat, nu aveţi niciun drept la replică, pentru că nu vi s-a pronunţat numele. (Doamna deputat Maria-Andreea Paul solicită să ia cuvântul.)

Vă rog frumos să citiţi articolul cu dreptul la replică. Sunteţi viceliderul grupului parlamentar.

Domnule deputat de la Partidul Conservator, aveţi cuvântul, vă rog frumos.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion Diniţă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Vreau să vă spun că este o soluţie de a relansa economia după o criză de câţiva ani şi mi se pare imoral să spunem că o soluţie pentru a da o gură de oxigen IMM-urilor este doar pentru partid. Nu, este pentru cei mulţi care plătesc impozite la stat, şi noi stăm pe aceşti bani din impozite la stat. Deci trebuie din obligaţie să votăm şi să sprijinim mediul de afaceri.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Domnul deputat Marian Neacşu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marian Neacşu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Am să fiu cât se poate de scurt.

Ceea ce a declarat colega noastră ceva mai devreme se cheamă în opinia mea autoincriminare. Pentru că asta s-a întâmplat în cei 3 ani şi jumătate în care PDL-ul a condus discreţionar economia. Banii au fost sifonaţi prin firmele de partid. Orice program naţional s-a dus către firmele de partid. Asta ştiu să facă, asta vin să spună, chiar şi de la acest microfon. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc. (Vociferări.)

Mergem la următorul proiect de lege. Vă reamintesc, pentru cei care nu citesc regulamentul, citiţi ce înseamnă dreptul la replică. Cuvânt cu cuvânt.

Doamna deputat, dacă mi-l citiţi la microfon pentru toţi colegii, o să vedeţi acolo că nu pot să vă dau dreptul la replică. Nu vi s-a pronunţat numele. Mai mult, dacă colegii în dezbatere sunt obligaţi şi vorbesc despre dumneavoastră, şi dumneavoastră folosiţi acest motiv doar pentru a ieşi la microfon... Citiţi ce scrie în regulament. Sunteţi viceliderul grupul parlamentar, citiţi atâtea legi, nu pot să cred că o femeie atât de inteligentă nu citeşte regulamentul, acolo unde a fost ales deputat. Mi-ar fi greu să cred că aţi scăpat aşa ceva. Vă fac cadou cu dedicaţie. (Vociferări.)