Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 septembrie 2025

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.113/2025
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 septembrie 2025

9. Supunerea la votul final a:  
  9.2 Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 61/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor (PL-x 525/2023) (adoptat);
 
consulta fisa PL nr. 525/2023

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

................................................

Punctul 2. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 61/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor; PL-x 525/2023; lege ordinară; procedură de urgenţă.

Comisia pentru buget şi Comisia pentru agricultură propun adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul!

295 de voturi pentru, un vot împotrivă, 14 abţineri. Proiectul a fost adoptat.

Explicarea votului, doamna Albu Dumitriţa.

(Discuţii la prezidiu cu doamna deputat Dumitriţa Albu.)

Doamna Dumitriţa Albu:

Mulţumesc.

Am votat contra proiectului de hotărâre, pentru că acest proiect vizează poziţia mea în cadrul Comisiei pentru afaceri europene, unde, în calitate de deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 43, cred că sunt mult mai îndreptăţită să fiu în această comisie decât persoana care îşi doreşte să mă succeadă.

Şi aş vrea să reamintesc grupului parlamentar că locurile în comisii ne-au fost atribuite ca urmare a faptului că la acest drum am plecat 24 de deputaţi, din care fizic aţi rămas 14 şi cred că, cu sufletul, 3.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Mulţumesc.