Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 septembrie 2025
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.113/2025
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 septembrie 2025 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 septembrie 2025
![]() |
9. | Supunerea la votul final a: | |||
![]() |
9.3 | Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 618/2024) (adoptată); | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 618/2024 |
|||||
| ................................................ |
|
Punctul trei pe ordinea de zi, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii; Pl-x 618/2024; lege ordinară. Comisia pentru sănătate propune adoptarea propunerii legislative. Să înceapă votul! |
|
291 de voturi pentru, 18 abţineri. Proiectul a fost adoptat. Pentru explicarea votului, domnul deputat Ungureanu. |
|
Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu: Vreau să vă mulţumesc pentru acest vot. Şi vreau să vă spun că mai avem pe circuit un proiect de lege asemănător, care s-ar putea să ne ajute să nu mai avem acele titluri în presă - "Azilele groazei" -, dar, mai important, să nu avem aşezăminte de asistenţă socială unde oamenii, în loc să fie ajutaţi, sunt chinuiţi. Este 118 numărul acestui PL-x. Şi cred că domnul Manole este în sală, şi domnul Solomon, şi o să mă sprijine în acest demers. Este un proiect care a trecut de Senat cu unanimitate şi putem da o şansă la normalizarea activităţii în aceste zone sensibile. Şi trebuie să vedem camerele video ca pe nişte sisteme, repet, de monitorizare, nu de supraveghere. E mai important să prevenim lucruri care nu sunt în regulă, decât să constatăm că instituţiile pe care le avem nu-şi fac treaba cum ar trebui să o facă. Încă o dată mulţumesc pentru sprijinul de la toate partidele. (Aplauze.) |
|
Vă mulţumesc. Domnul deputat Coleşa Ilie-Alin. |
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Grupul AUR a votat pentru această lege, având în vedere obiectul ei de reglementare principal declarat, adică acel buton de panică, respectiv camere audio-video de monitorizare a pacienţilor de la ATI sau de la urgenţe, prin care calitatea serviciilor medicale sperăm să crească. Însă, atât în comisii, prin votul nostru asupra unor amendamente introduse, cât şi prin introducerea altuia, respins, din păcate, am făcut şi vom face tot ceea ce depinde de noi pentru îndreptarea a două probleme din această lege: - Una este cea prin care s-a reglementat ceva fără nicio legătură cu obiectul de reglementare declarat al acestei legi. Este vorba de posibilitatea de vaccinare în farmacii, care nu are nici cea mai mică legătură cu obiectul de reglementare şi care constituie, prin faptul că a fost respinsă la Senat, un motiv de neconstituţionalitate; - Şi, în al doilea rând, pentru o protecţie reală a datelor personale ale pacienţilor monitorizaţi, pentru că nu dorim ca monitorizarea să se poată transforma în supraveghere. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Doamna deputat Ana-Smaranda Rinder. |
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Dragi colegi, Împreună cu colegi din toate grupurile parlamentare şi cu sprijinul Ministerului Sănătăţii am adoptat astăzi o lege care aduce măsuri concrete - instalarea de butoane de panică în toate saloanele spitalelor, pentru ca pacienţii să poată semnala rapid o urgenţă, şi montarea de sisteme de supraveghere video în secţiile de terapie intensivă şi unităţile de primiri urgenţe, pentru creşterea siguranţei pacienţilor şi protejarea personalului medical. Această lege este gândită pentru oameni, pentru protecţia pacienţilor aflaţi în cele mai dificile momente şi pentru susţinerea medicilor şi asistenţilor medicali care îşi fac datoria, zilnic, sub presiune. Astăzi, prin votul nostru, am demonstrat că atunci când vine vorba de sănătatea românilor, putem trece peste diferenţele politice şi putem construi împreună. Este un pas important pentru un sistem medical mai sigur, mai uman şi mai aproape de cetăţeni. Vă mulţumesc frumos. (Aplauze.) |
|
Mulţumesc. Domnul deputat Pîclişan. |
|
Domnul Gheorghe-Petru Pîclişan: Mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Cazul Alexandrei Ivanov, tânăra însărcinată care a strigat ore în şir după ajutor la maternitatea din Botoşani, fără ca cineva să intervină, rămâne o rană deschisă pentru întreaga societate. Grupul deputaţilor neafiliaţi a votat pentru această iniţiativă, cu speranţa ca nicio familie să nu mai treacă printr-o asemenea tragedie. Instalarea camerelor de supraveghere şi a butoanelor de panică în saloanele spitalelor nu este un moft, ci o necesitate vitală. Aceste instrumente pot însemna viaţă pentru pacienţi şi protecţie pentru personalul medical, aducând înapoi încrederea în sistemul de sănătate. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|
Mulţumesc şi eu. |


