Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 septembrie 2025

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.113/2025
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 septembrie 2025

9. Supunerea la votul final a:  
  9.5 Moţiunii simple iniţiate de 60 de deputaţi (4 MS/2025) (respinsă).  

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Moţiunea simplă iniţiată de 60 de deputaţi; 4 MS/2025.

Vă aduc aminte că se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.

Să înceapă procedura de vot!

200 de voturi contra, pentru - 87, abţineri - 15.

Moţiunea a fost respinsă. (Aplauze.)

Doamnă ministru, vă rog. (Aplauze.)

Doamna Diana-Anda Buzoianu (ministrul mediului, apelor şi pădurilor):

Vă mulţumesc că aţi transmis totuşi un mesaj clar astăzi, de aici, din Parlament, şi anume că Parlamentul nu poate să fie folosit ca un instrument de propagandă pentru AUR.

Domnule Simion, dacă sunteţi atât de îngrijorat de cum s-au petrecut negocierile, să ştiţi că noi am discutat despre legi, despre prevederile legale, procedurile legale.

Poate dumneavoastră vă negociaţi principiile, dar noi nu. (Aplauze.)

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Domnul Chiriţă.

Domnul Răzvan-Mirel Chiriţă:

Stimaţi colegi,

Dragi români,

Astăzi, Partidul Oamenilor Tineri s-a abţinut de la votul pentru moţiunea simplă împotriva ministrului mediului, iar votul Partidului Oamenilor Tineri este un refuz ferm de a participa la un spectacol politic care marchează eşecurile unui sistem vechi de 35 de ani.

Proiectele hidroenergetice vitale, precum Răstoliţa sau Bumbeşti - Livezeni, sunt blocate de birocraţie, dar moţiunea aceasta nu rezolvă problema de fond. Nu doar un ministru trebuie să plece, ci întreg Guvernul în funcţie, cu prim-ministrul al cărui stil ameninţător, cu demisii repetate, a eşuat să livreze soluţii constructive.

Refuzăm să jucăm jocul PSD-ului, care, lipsit de coloană vertebrală, face opoziţie din coaliţie; dacă sunt demni şi adevăraţi, să iasă de la guvernare.

Cerem un dialog multipartit, cu experţi, pentru avize de mediu rapide, finalizarea hidrocentralelor şi investiţii în regenerabile.

Noi, românii, vrem energie accesibilă şi un mediu protejat, nu jocuri politice.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Domnul deputat Avrămescu.

Domnul Ştefăniţă-Alin Avrămescu:

Votul de astăzi se poate traduce în felul următor - ONG-urile străine, interesele acestora versus statul român: 1-0.

S-a spus de la această tribună că moţiunea împotriva ministrului mediului este inutilă, că moţiunile împotriva miniştrilor acestui cabinet sunt inutile.

După această moţiune s-a obţinut ceva - va fi dat avizul pentru Paşcani.

De ce a trebuit să fie moţiune pentru ca avizul pentru Paşcani să fie dat? Asta ar trebui întrebaţi cei din Coaliţia de guvernare.

Însă, pe lângă Paşcani, mai sunt şi alte hidrocentrale care ar trebui să primească avizul.

Dacă va fi nevoie şi acesta este stilul de lucru al Guvernului, se va depune moţiune simplă pentru fiecare proiect.

Dacă aşa funcţionează Guvernul, aşa vom face. (Aplauze.)

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Mulţumesc.

Şi mai avem pe domnul deputat Ciubuc.

Vă rog.

Domnul Ciprian Ciubuc:

Stimaţi colegi,

Dragi români,

Românii trebuie să ştie că PSD susţine în continuare ministrul mediului, un ministru incompetent, care nici măcar nu ştie suprafaţa de pădure în România, nu ştie nici măcar câte hectare administrează un pădurar în România, care vrea să facă eficientizare şi mută Direcţiile Silvice în judeţe unde procentul de împădurire este mult mai mic, cum, de exemplu, e la Iaşi - Direcţia Silvică de la Neamţ, mutată la Iaşi, în condiţiile în care Direcţia Silvică la Neamţ este cea mai profitabilă şi are cifră de afaceri a doua pe ţară.

Nu mai vorbim de hidrocentrale. Acest ministru al mediului care este condus şi care este comandat de aceste ONG-uri care vin de la Bruxelles, de la doamna Ursula, să salveze nu ştiu ce peştişor sau nu ştiu ce broască, în condiţiile în care situaţia hidroenergetică a României este... şi situaţia energetică este gravă, iar facturile românilor cresc continuu, cele patru hidrocentrale - este un atac direct la siguranţa energetică a României.

De aceea, stimaţi colegi, e clar şi evident că PSD-ul vrea să rămână la guvernare şi susţine în continuare miniştrii incompetenţi ai USR-ului.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Mulţumesc.

Declară închisă şedinţa de astăzi.

Invit membrii Biroului permanent la şedinţă, în sala alăturată.

Şedinţa s-a încheiat la ora 12.05.