Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 mai 2022

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.74/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 mai 2022

9. Supunerea la votul final:
  9.9 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore (PL-x 262/2022) (adoptat);
 
consulta fisa PL nr. 262/2022

 

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

9. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore; PL-x 262/2022; lege ordinară; procedură de urgenţă.

Comisia pentru buget şi Comisia pentru industrii propun adoptarea proiectului de lege.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Cu 248 de voturi pentru, 34 contra, adoptat.

Sunt trei solicitări de la neafiliaţi.

Vă rog frumos să vorbiţi între dumneavoastră şi să aveţi un singur vorbitor.

Domnul deputat Coleşa Ilie-Alin.

Vă rog. Grupul AUR.

Patru vorbitori de la neafiliaţi!

Coleşa Ilie-Alin. Da?

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Am votat contra acestei legi şi vă voi expune doar un motiv, poate principalul, pentru care am votat contra.

A raporta nişte redevenţe, un impozit, la o valoare absolută reprezintă o neghiobie.

A raporta la 85 de lei care, în timp, cu siguranţă nu vor mai avea nicio relevanţă reprezintă o neghiobie care dă loc la speculaţii, aşa cum au spus-o foarte bine înainte colegii mei.

Orice raportare a unui impozit, a unei redevenţe, trebuie făcută la nişte indicatori dinamici, aşa cum noi am propus în amendamentul ultim, marginal 15, adică în cazul respectiv la un preţ mediu ponderat al gazului vândut din producţia internă.

Doar acest mod de calcul are o logică şi duce la ceva bun!

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Şi eu vă mulţumesc.

Doamna Turcan, am înţeles, pe procedură.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Raluca Turcan:

Doresc să menţionez că nu a fost înregistrat votul meu şi vreau să-l afirm aici. E un vot pentru. Dacă se poate, echipa tehnică să corecteze.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Am luat act.

Neafiliaţii? Aveţi patru înscrieri.

Nu mă faceţi pe mine să hotărăsc.

Sunteţi primul, domnule Rusu! Da?

Primul. Atunci luăm primul înscris.

Video in format Flash/IOS

Domnul Daniel-Gheorghe Rusu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În primul şi în primul rând vreau să spun încă de aici că nu doar AUR a votat împotriva acestei legi. Mai avem colegi neafiliaţi care au votat împotriva acestei legi.

Domnilor deputaţi,

Am votat împotrivă pentru că este o lege bună, dar este foarte prost făcută.

Aşteptăm o dată să vină un partid suveranist, să schimbe această lege, şi redevenţele, şi absolut tot ceea ce se cuvine poporului român să rămână aici, în România.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Domnul Molnar Radu-Iulian, de la USR.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Radu-Iulian Molnar:

USR a votat această lege.

Este o lege necesară şi era necesară de acum patru ani, stimaţi colegi din această Coaliţie, acum patru ani, colegi din PSD, când aţi făcut România dependentă de Rusia. Patru ani în care aceste gaze puteau fi exploatate şi puteam să nu fim la 30% importuri din Rusia, ci să fim la zero.

Dar am votat pentru, chiar dacă este foarte târziu, în ceasul al 12-lea, pentru că România trebuie să ajungă la independenţă energetică.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulţumesc.

Mai sunt solicitări? Mai avem una de la neafiliaţi, nu cred că este Nicolae.

Domnule Badiu, de la AUR s-a luat cuvântul, nu vă supăraţi!

Din partea Partidului Naţional Liberal există?

Domnule Roman, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Grupul Partidului Naţional Liberal a votat astăzi pentru adoptarea acestui proiect de lege.

PNL a votat pentru un gaz mai ieftin în casele românilor, nu pentru gaz rusesc scump în casele românilor.

PNL a votat astăzi pentru siguranţa şi independenţa energetică a României.

PNL nu a votat pentru a continua dependenţa faţă de Rusia.

PNL a votat astăzi pentru ca România să devină furnizor regional de gaze, şi nu să fie dependentă de Rusia.

PNL a votat astăzi pentru români, pentru România, pentru Europa, şi nu pentru interesele Rusiei!

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Şi eu vă mulţumesc.

(Domnul deputat Nicolae Roman solicită să ia cuvântul.)

Nu mai aveţi unde să interveniţi, dacă nu vă supăraţi! (Vociferări.)

Domnule, există un regulament pe care îl respectăm cu toţii.

Din partea fiecărui grup parlamentar există câte o solicitare de cuvânt.

Vă mulţumesc.

O să iau şi eu cuvântul.

(Coboară la tribună.)

Îmi pare foarte rău!

Sincer, nu cred că de la tribuna Parlamentului trebuie să vă citesc Regulamentul. Puteţi să o faceţi în timpul dumneavoastră liber.

Astăzi am votat Legea offshore. N-aş vrea să mă refer foarte mult nici la trecutul îndepărtat, nici la trecutul mai apropiat, când a existat o majoritate parlamentară ca să treceţi această lege. N-aţi făcut acest lucru.

Îmi pare rău pentru lucrurile majore care se întâmplă în România. Întotdeauna Partidul Social Democrat trebuie să vină, să intervină şi să rezolve problema. (Aplauze.)

Cu adevărat, România, din acest moment, a intrat în linie dreaptă pentru independenţă energetică. Acesta este lucrul cel mai important.

Statul român, prin taxe directe şi indirecte, va încasa 60% din valoarea gazelor din Marea Neagră, iarăşi un lucru foarte important, şi din momentul în care vom scoate prima moleculă din această investiţie România va deveni un jucător regional important.

Restul, cu tot respectul, e cancan!

Mulţumesc. (Aplauze.)

(Revine la prezidiu.)