Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 martie 2006

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.43/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 martie 2006

9. Supunerea la votul final:  
  9.4 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.303/2004 privind statutul magistraţilor (nu a fost adoptată propunerea de respingere);
 
consulta fisa PL nr. 72/2006

 

Domnul Bogdan Olteanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

4. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor. Legea are caracter organic. Propunerea comisiei este de respingere a propunerii legislative.

Pe procedură intervine domnul deputat Ponta.

Video in format Flash/IOS

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Foarte scurt, domnule preşedinte. Voiam să fie foarte clar pentru toţi colegii: propunerea comisiei este de respingere, în măsura în care această propunere nu întruneşte numărul de 167 de voturi, practic, legea se consideră adoptată.

Mulţumesc.

Deoarece se împlineşte termenul de aprobare tacită.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule secretar, conform Regulamentului, în acele condiţii, preşedintele trimite legea spre reexaminare comisiei sau se trece într-o altă şedinţă de vot la votarea pe articole, luând în considerare toate amendamentele, şi sigur că vom respecta Regulamentul.

Supun votului dumneavoastră propunerea de respingere a propunerii legislative, formulată de către comisie.

Vă rog să vă exprimaţi votul.

Sesiunea de vot a luat sfârşit. Au fost exprimate 128 de voturi pentru respingere, 97 împotrivă respingerii şi 3 abţineri. Nu s-a întrunit numărul de voturi necesar, ca atare, vom proceda conform Regulamentului, se va trece la dezbaterea pe articole într-o şedinţă ulterioară.

Video in format Flash/IOS

Domnul deputat Victor Ponta doreşte să-şi explice votul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Am dreptul, în numele Grupului social democrat, să explicăm votul nostru, vot prin care nu a fost acceptată respingerea propunerii legislative, într-un mod foarte simplu.

Chiar dorim să scoatem Parchetul de sub autoritatea unui ministru politic şi pentru prima şi probabil ultima dată am votat în asentiment cu fosta preşedintă a organizaţiei APADOR-CH, doamna Monica Macovei, aşa cum domnia sa susţinea în 2003. Ministrul justiţiei nu are de ce să-l mai numească pe procurorul general.

Vă mulţumesc tuturor pentru vot.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc pentru explicaţie, domnule deputat.