|
Pct.108. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război. Lege organică. Suntem Cameră decizională. Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul de voturi necesar la votul final din 18.06.2008. Ca urmare, s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o şedinţă ulterioară. În urma dezbaterii pe articole din 7 octombrie 2008, titlul şi articolul unic au fost respinse. Potrivit art.104 alin.(3) din Regulament, se supune votului adoptarea propunerii legislative. Deci, este o lege organică şi se supune la vot adoptarea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. (Conform afişajului, se înregistrează 131 deputaţi prezenţi, 45 voturi pentru, 76 voturi împotrivă, 10 abţineri.) Întrucât nu a întrunit decât 45 de voturi pentru, propunerea legislativă nu a fost adoptată.
|