|
Continuăm şedinţa. Există o propunere din partea mai multor lideri de grup, şi anume să lăsăm la urmă toate aceste respingeri şi să începem cu propunerile de adoptare. Rog colegii să reintre în sală, reluăm şedinţa în câteva minute, după ce, împreună cu staff-ul tehnic, vă spunem de unde începem să lucrăm acum. Reîncepem cu pct.116, urmând ca la celelalte poziţii să ne reîntoarcem. Pct.116, Proiectul de Lege privind unele măsuri speciale pentru reglementarea avansului rest de justificat, precum şi pentru efectuarea recepţiei în fază unică a lucrărilor de construcţii, şi a instalaţiilor aferente acestora la obiectivul de investiţii Palatul Parlamentului. Este lege ordinară. Suntem Cameră decizională. Vă rog să votaţi. Cu 144 de voturi pentru şi 2 voturi împotrivă, proiectul de lege a fost aprobat. (Conform afişajului, se înregistrează 150 deputaţi prezenţi, 144 voturi pentru, 2 abţineri, 4 voturi neexprimate.)
|