Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 martie 2004

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.43/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 martie 2004

9. Supunerea la votul final:  
  9.31 Proiectul Legii Codului Penal (adoptat).  
 
consulta fisa PL nr. 358/2003

 

Domnul Valer Dorneanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Ultimul punct pe ordinea de zi: Proiectul Legii Codului penal. Lege organică.

Cine este pentru? 214 voturi pentru.

Împotrivă? Un vot împotrivă.

Abţineri? 28 abţineri.

Codul penal a fost adoptat cu 214 voturi pentru, un vot contra şi 28 abţineri.

Domnul deputat Boc doreşte să explice votul Partidului Democrat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Emil Boc:

Partidul Democrat s-a abţinut de la vot pentru următoarele argumente: 1. Apreciază că este necesar un nou cod penal după 30 de ani de existenţă a celui în vigoare, aduce câteva elemente de noutate în privinţa...

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

V-aş ruga să aveţi răbdare cinci minute, să auzim colegii noştri.

Video in format Flash/IOS

Domnul Emil Boc:

...definiţiei infracţiunilor, a răspunderii juridice, a răspunderii penale pentru persoana juridică, introducerea unui sistem mai flexibil în ceea ce priveşte regimul pedepselor şi apariţia sistemului care vizează zilele-amendă ca pedeapsă, introducerea unor infracţiuni noi, precum coruperea alegătorilor sau hărţuirea sexuală, dar, dar n-am putut vota pentru, întrucât are în continuare câteva limite atât sub aspectul conţinutului, cât şi sub aspectul formei.

Din nefericire, el reia aproximativ 70% din textele vechiului cod penal şi un nou cod penal ar fi însemnat cu adevărat un nou cod penal, adică o revoluţie în domeniul penalului, şi nu o preluare, repet, în proporţie de 70% a textelor vechi.

2. Câteva instituţii vechi puteau fi modernizate. E vorba aici de definiţia infracţiunii, unde se păstrează în continuare pericolul social ca o trăsătură a infracţiunii, unde nu se mai practică de loc în Europa o asemenea modalitate.

De asemenea, în ceea ce priveşte partea specială, incriminarea la nivel penal a calomniei rămâne una din insuficienţele actualului cod penal. Cred că soluţia de a rămâne, la fel ca şi în cazul insultei, cu reglementarea la nivel civil ar fi fost o reglementare europeană pe măsură.

De asemenea, a menţine în continuare prevederi în codul penal contrare unei ţări care este în NATO, şi aici mă refer la neprezentarea la încorporare, reprezintă iarăşi un regres, un pas înapoi faţă de legislaţia europeană.

Am dat un vot de abţinere pentru a putea da un vot pentru la raportul de mediere la codul penal, când, sperăm noi, în urma dezbaterilor din Senat, aceste câteva deficienţe menţionate să fie remediate şi a avea un nou cod penal al României.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Doamna deputat Mona Muscă.

Video in format Flash/IOS

Doamna Mona Octavia Muscă:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Sigur că e bine că s-a modificat codul penal. Asta este vestea bună. Vestea proastă este că e doar o cosmetizare a lui, şi nu o reformă fundamentală a codului penal, aşa cum ne-am fi aşteptat în momentul în care noi vrem să negociem un capitol important, capitolul "justiţia", cu Uniunea Europeană, vrem să intrăm în Uniunea Europeană.

Noi am spus la început că vom vota codul penal, sigur, în situaţia în care aceste reforme ar fi mers până la capăt.

Din păcate, sunt multe lucruri care au rămas la jumătatea drumului. Liberalii nu sunt obişnuiţi totuşi să voteze proiecte care duc reforma până la jumătatea drumului. Acum era momentul, acum se putea şi era aproape obligatoriu să facem o reformă a codului penal. A rămas calomnia incriminată, este infracţiune în continuare, era una dintre condiţiile pentru care noi am fi votat Codul penal, şi au rămas încă multe alte lucruri care, din păcate, nu ne duc spre Europa, ci ne îndepărtează de Europa.

Sigur, pentru ceea ce s-a modificat pozitiv în Codul penal care, de fapt, a fost preluat de la...e un proiect de lege pe care l-a depus Valeriu Stoica mai de mult, ceea ce s-a preluat pozitiv şi s-a modificat pozitiv ne face să nu votăm împotrivă.

Pe de altă parte, ceea ce nu s-a modificat cum trebuia, reforma nedusă până la capăt ne facem să ne abţinem.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Marton Arpad, în numele Grupului UDMR.

Video in format Flash/IOS

Domnul Márton Árpád Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Grupul nostru parlamentar a votat pentru acest nou cod penal tocmai pentru că noi credem că într-adevăr s-a realizat un nou cod penal, cu toate că nici noi nu suntem de acord cu toate articolele în forma votată şi nădăjduim să se dezincrimineze penal sustragerea de la recrutare, neprezentarea la încorporare, sustragerea de la serviciul militar, respectiv, să se modifice acele articole, să se pună în acord cu legislaţia specifică a dreptului de autor şi a drepturilor conexe, respectiv, a exportului legal al bunurilor culturale mobile.

Sperăm că amendamentele pe care le vom propune în Senat să îmbunătăţească această lege care e bine să apară cât mai repede.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Cu aceasta, declar închisă şedinţa de astăzi.

Mâine, activitate în comisii, iar pentru joi, o să ne întrunim comitetul ordinii de zi mâine dimineaţă, pentru că s-ar putea, având în vedere că avem mai multe respingeri şi foarte puţine adoptări, s-ar putea să decidem pentru joi activitate în comisii. O să vă anunţăm la timp, mâine dimineaţă.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Şedinţa s-a încheiat la ora 13,40.