Sittings of the Chamber of Deputies of June 2, 2026
| 1 |
Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.
|
| 2 |
Informare privind încetarea activităţii domnilor deputaţi Gheorghe-Petru Pîclişan şi Andrei Csillag în cadrul Grupului parlamentar Uniţi pentru România şi activarea lor ca deputaţi neafiliaţi.
|
| 3 |
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 123 din 27 mai 2008 pentru o alimentaţie sănătoasă în unităţile de învăţământ preuniversitar (Pl-x 103/2022) (retrimisă comisiilor).
|
| 4 |
Prezentarea de către doamna deputat Ioana Grosaru a unui mesaj cu prilejul Zilei Naţionale a Republicii Italiene - 2 iunie.
|
| 5 |
Continuarea dezbaterilor asupra Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18 din 19 februarie 1991 (Pl-x 301/2021) (rămasă pentru votul final).
|
| 6 |
Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea art. 151 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ (Pl-x 169/2026) (rămasă pentru votul final).
|
| 7 |
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale (Pl-x 97/2026) (rămasă pentru votul final).
|
| 8 |
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 10/2022) (rămasă pentru votul final).
|
| 9 |
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui sprijin financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare (PL-x 520/2020) (rămas pentru votul final).
|
| 10 |
Dezbaterea Propunerii legislative privind programul "Masă la Şcoală" pentru elevii din învăţământul obligatoriu de stat şi privat, primar şi gimnazial (Pl-x 645/2013) (rămasă pentru votul final).
|
| 11 |
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020 (Pl-x 288/2022) (rămasă pentru votul final).
|
| 12 |
Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Consiliul de Miniştri al Bosniei şi Herţegovina şi Guvernele celorlalte părţi la Iniţiativa de Pregătire şi Prevenire a Dezastrelor din Sud-Estul Europei privind aranjamentele ţării gazdă pentru Secretariatul Iniţiativei de Pregătire şi Prevenire a Dezastrelor din Sud-Estul Europei, deschis spre semnare la 4 aprilie 2018, la Ankara şi semnat de Guvernul României la 4 iulie 2018, la Sarajevo (PL-x 241/2026) (adoptat ca urmare a depăşirii termenului constituţional).
|
| 13 |
Primirea răspunsurilor orale la interpelările adresate membrilor Guvernului.
|
| |
13.1 |
Nicolae-Mirel Ion
|