Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 octombrie 2004

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.132/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS
Sunteti aici: Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 octombrie 2004

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 octombrie 2004

  1   Intervenţii ale deputaţilor:
   1.1  Dumitru Bentu - declaraţie politică cu titlul "Vârstnicii";
   1.2  Adrian Moisoiu - intervenţie intitulată "Să nu umilim, ci să respectăm veteranii de război";
   1.3  Mircea Man - declaraţie ce vizează o vizită a prim-ministrului Adrian Năstase în judeţul Maramureş;
   1.4  Kerekes Károly - exprimarea nemulţumirii faţă de aplicarea Legii nr. 189/2000;
   1.5  Ion Bozgă - declaraţie politică intitulată "Viticultura României azi";
   1.6  Ştefan Baban - intervenţie cu tema "Agricultura românească în perspectiva aderării europene";
   1.7  Márton Árpád Francisc - semnal de alarmă în privinţa unei noi calamităţi ce loveşte agricultorii din judeţul Covasna - animalele sălbatice;
   1.8  Dan Brudaşcu - declaraţie politică intitulată "Şantaj sau cacialma?";
   1.9  Ştefan Lăpădat - intervenţie intitulată "Pe zi ce trece, se înmulţesc copiii străzii şi cerşetorii";
   1.10  Liana Elena Naum - declaraţie politică intitulată "Compatibilităţi politice";
   1.11  Gheorghe Dinu - declaraţie politică intitulată "Guvernarea PSD - repetentă şi la testul crizei petrolului";
   1.12  Paul Magheru - declaraţie politică privind primul "honoris causa" acordat şefului delegaţiei Comisiei Europene în România;
   1.13  Ludovic Mardari - declaraţie politică intitulată "Privatizare dubioasă";
   1.14  Emil Rus - despre "extremiştii, revizioniştii şi separatiştii maghiari";
   1.15  Constanţa Popa - atenţionare într-o problemă care frământă întreaga lume - situaţia bolilor transmisibile;
   1.16  Costel Marian Ionescu - declaraţie politică intitulată "Cascadorii politice patriciene";
   1.17  Octavian Mircea Purceld - declaraţie intitulată "Primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandru, îşi bate joc de banii publici";
   1.18  Adrian Valentin Iliescu - prezentarea unei scrisori deschise adresate domnului Adrian Năstase, prim-ministru al Guvernului României;
   1.19  Codrin Ştefănescu - o creionare a "circului politic" din cadrul Alianţei PNL - PD;
   1.20  Vasile Miron - declaraţie politică cu titlul "Bolnav sănătos";
   1.21  Corneliu Ciontu - declaraţie politică cu titlul "Democraţia românească";
   1.22  Costache Mircea - declaraţie politică intitulată "Contradicţiile unei societăţi în derivă";
   1.23  Eugen Gheorghe Nicolăescu - readucerea în atenţie a unui subiect important: recalcularea pensiilor;
   1.24  Adrian Gurzău - declaraţie politică: "Misiunea politică a UDMR se apropie de sfârşit";
   1.25  Florin Iordache - intervenţie cu tema "Participare parlamentară remarcabilă la cea de-a 111-a Adunare a Uniunii Interparlamentare";
   1.26  Kelemen Atilla - declaraţie politică cu titlul "Oamenii ne-au sesizat";
   1.27  Mihaela Ionescu - declaraţie politică adresată domnului ministru al internelor şi administraţiei şi domnului ministru al culturii şi cultelor;
   1.28  Ioan Miclea - intervenţie cu tema "Legea referendumului trebuie să fie şi să rămână în concordanţă cu prevederile Constituţiei";
   1.29  Tudor Mohora - intervenţie intitulată "Dreptul constituţional de vot al românilor de pretutindeni - subiect de dezinformare din partea Alianţei D.A.";
   1.30  Eugen Lucian Pleşa - prezentarea unui tablou al aspectului politic actual;
   1.31  Petre Posea - intervenţie cu titlul "satul românesc riscă să-şi piardă veşnicia şi perenitatea!"
   1.32  Romeo Raicu - declaraţie politică privind libertatea presei în România anului 2004;
   1.33  Alexandru Raj Tunaru - exprimarea dezacordului faţă de "modul cum se procedează cu unii politicieni implicaţi în alegerile generale din noiembrie 2004";
   1.34  Ioan Sonea - declaraţie politică: "Balta românească";
   1.35  Iosif Armaş - referire la o problemă de politică internaţională.
  2   Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 78/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 70/2002 privind administrarea unităţilor sanitare publice de interes judeţean şi local (amânarea votului final).
  3   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România, nr. 139/1995 (retrimis comisiei).
  4   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea unor prevederi în domeniul răspunderii civile pentru daune nucleare (amânarea votului final).
  5   Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 90/2004 pentru completarea Legii nr. 148/2000 privind publicitatea (amânarea votului final).
  6   Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Export - Import a României EXIMBANK - S.A. şi instrumentele specifice de susţinere a comerţului exterior (amânarea votului final).
  7   Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea anexei la Legea nr. 526/2003 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare a turismului montan "Superschi în Carpaţi" (amânarea votului final).
  8   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 48/2004 pentru adoptarea unor măsuri privind furnizarea energiei termice populaţiei, pentru încălzirea locuinţei şi prepararea apei calde de consum, prin sisteme publice centralizate de alimentare cu energie termică (amânarea votului final).
  9   Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 70/2004 pentru modificarea şi completarea Legii contabilităţii nr. 82/1991 (amânarea votului final).
  10   Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 74/2004 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 120/2002 privind aprobarea Sistemului de susţinere şi promovare a exportului cu finanţare de la bugetul de stat (amânarea votului final).
  11   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr. 196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei (retrimis comisiei).
  12   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 507/2002 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice de către persoane fizice (amânarea votului final).
  13   Dezbateri asupra Proiectului de Lege privind declararea zonei de amplasare a monumentelor istorice din Nordul Moldovei ca obiectiv de interes naţional (retrimis comisiei).
  14   Dezbaterea Propunerii legislative privind reabilitarea funcţională a clădirilor de locuinţe (amânarea votului final).
  15   Dezbaterea Propunerii legislative privind cercetarea sociologică, demo-economică şi politică a opiniei publice (amânarea votului final).
  16   Proiectele de Lege pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală (PLx 257/2004 şi PLx 535/2004) (retrimitere la comisie).
  17   Dezbaterea şi votarea Propunerii legislative pentru declararea de rezervaţie arheologică şi bun de utilitatea publică de interes naţional a unor zone din teritoriul localităţilor Sarmizegetusa, Mintia-Veţel şi a Complexului cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei - Costeşti - Cetăţuie; Cetăţuia Înaltă; Ciocuţa; Costeşti - Blidaru; Faieragu; Vârful lui Hulpe; Feţele Albe; Grădiştea Muncelului; Piatra Roşie - judeţul Hunedoara (adoptată propunerea de respingere).
  18   Dezbateri asupra Propunerii legislative privind modificarea şi completarea Legii 550 din 14 octombrie 2002 privind vânzarea spaţiilor comerciale proprietate privată a statului şi a celor de prestări servicii, aflate în administrarea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale, precum şi a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local (retrimis comisiei).
  19   Dezbaterea şi votarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 129/1998 privind declararea ca zonă de interes naţional a unui ansamblu din perimetrul central al Municipiului Bucureşti, incluzând Noul Centru Civic şi Centrul Istoric şi stabilirea condiţiilor de realizare a investiţiilor pentru ansamblul urbanistic din această zonă (adoptată propunerea de respingere).
  20   Dezbaterea şi votarea Propunerii legislative pentru modificarea articolului 4 din Legea nr. 50/1991, republicată privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii (adoptată propunerea de respingere).
  21   Dezbaterea şi votarea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea articolului 20 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (adoptată propunerea de respingere).
  22   Dezbaterea şi votarea Proiectului de Lege privind comasarea terenurilor agricole (adoptată propunerea de respingere).
  23   Dezbaterea şi votarea Propunerii legislative privind modificarea şi completarea Legii creditului agricol pentru producţie nr. 150/2003 (adoptată propunerea de respingere).
  24   Dezbaterea şi votarea Propunerii legislative privind stimularea constituirii şi sprijinirea activităţii formelor asociative de exploatare şi gospodărire agricole, zootehnice şi silvice (adoptată propunerea de respingere).
  25   Dezbaterea şi votarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 53/2004 pentru prorogarea termenelor de intrare în vigoare a unor prevederi din Legea nr. 306/2004 privind exercitarea profesiei de medic, precum şi organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România, din Legea nr. 307/2004 privind exercitarea profesiei de asistent medical şi a profesiei de moaşă, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România şi din Legea nr. 308/2004 privind exercitarea profesiei de medic dentist, precum şi înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor Dentişti din România (adoptată propunerea de respingere).
  26   Dezbaterea şi votarea Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat (adoptată propunerea de respingere).
  27   Dezbaterea şi votarea Propunerii legislative pentru completarea Legii nr. 22/1996 (Codul Silvic), publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 93 din 08/05/1996 (adoptată propunerea de respingere).
  28   Dezbaterea şi votarea Propunerii legislative privind completarea alineatului 1. litera i) al articolului 201 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (adoptată propunerea de respingere).
  29   Dezbaterea şi votarea Propunerii legislativă pentru modificarea alin (1) lit. c) al art. 285 din Legea nr. 571 privind Codul fiscal (adoptată propunerea de respingere).
  30   Dezbaterea şi votarea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal (adoptată propunerea de respingere).
  31   Dezbaterea şi votarea Propunerii legislative privind modificarea şi completarea Legii nr. 42/1990, republicată (adoptată propunerea de respingere).
  32   Dezbaterea şi votarea Propunerii legislative privind conferirea titlului de "Jurnalist de onoare" (adoptată propunerea de respingere).
  33   Dezbaterea şi votarea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative (adoptată propunerea de respingere).
  34   Dezbaterea şi votarea Propunerii legislative privind completarea articolului 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice (adoptată propunerea de respingere).
  35   Dezbateri asupra Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.105 din 7 februarie 2002 şi asupra Propunerii legislative privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români, care n-au beneficiat de prevederile Legii nr.9/1998, pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova, la 7 septembrie 1940 (retrimitere la comisie).
  36   Dezbaterea şi votarea Propunerii legislative pentru completarea Legii 10/2001 (adoptată propunerea de respingere).
  37   Dezbaterea şi votarea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 656/7 decembrie 2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor (adoptată propunerea de respingere).
  38   Dezbaterea şi votarea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii patronatelor nr. 356/2001 (adoptată propunerea de respingere).
  39   Dezbaterea şi votarea Propunerii legislative pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată şi modificată prin Legea nr.241/2001 (adoptată propunerea de respingere).
  40   Dezbaterea şi votarea Propunerii legislativă pentru completarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.49 din 4 februarie 1998, cu modificările şi completările ulterioare (adoptată propunerea de respingere).
  41   Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal (adoptată propunerea de respingere).
  42   Supunerea la votul final:
   42.1  Propunerea legislativă privind Legea Contenciosului Administrativ (adoptat);
   42.2  Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (retrimis comisiei);
   42.3  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.76/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.129/2000 privind formarea profesională a adulţilor (adoptat);
   42.4  Proiectul de Lege privind marca temporală (adoptat);
   42.5  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2004 pentru modificarea alin. (1) al art.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.13/1997 privind transmiterea, cu titlu gratuit, a unui imobil în proprietatea Republicii Federale Germania (adoptat);
   42.6  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.69/2004 pentru completarea art.38 din Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul (retrimis comisiei);
   42.7  Proiectul de Lege privind publicitatea şi sponsorizarea pentru produsele din tutun (adoptat);
   42.8  Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind instituţiile publice de spectacole şi concerte (adoptat);
   42.9  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.56/2004 privind prorogarea termenului prevăzut la art.II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.78/2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr.290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu-Şiseşti (adoptat);
   42.10  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.73/2004 pentru abrogarea art.11 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr.44/2004 privind integrarea socială a străinilor care au dobândit o formă de protecţie în România (adoptat);
   42.11  Propunerea legislativă privind instituirea Zilei naţionale a tineretului (adoptat);
   42.12  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.71/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.9/1992 privind organizarea statisticii oficiale (adoptat);
   42.13  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.60/2004 pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii cuprinse în acte normative din domeniul sanitar (adoptat);
   42.14  Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.176/2000 privind dispozitivele medicale (adoptat);
   42.15  Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.58/1998 privind activitatea bancară (adoptat);
   42.16  Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr. 646/2002 privind sprijinul acordat de stat tinerilor din mediul rural (adoptat);
   42.17  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.56/2004 privind crearea statutului special al funcţionarului public denumit manager public (adoptat);
   42.18  Proiectul de Lege privind rambursarea ratelor de capital pentru o cotă - parte din creditul acordat de Guvernul S.U.A. în baza Programului CCC - Legea publică nr. 480 din 1992, precum şi achitarea dobânzii şi a altor costuri externe aferente acestei cote-părţi (adoptat);
   42.19  Propunerea legislativă pentru modificarea alineatului (3) al articolului 3 din Legea nr. 387/2003 privind regimul de control al exporturilor de produse şi tehnologii cu dublă utilizare (adoptat);
   42.20  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.65/2004 privind trecerea unui teren din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - ROMSILVA în domeniul privat al statului şi în administrarea Societăţii Naţionale de Gaze Naturale ROMGAZ - S.A. Mediaş (adoptat);
   42.21  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.40/2004 privind unele măsuri pentru valorificarea unitară de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a unor creanţe bancare neperformante asupra Societăţii Comerciale "SIDERCA" - S.A. Călăraşi (adoptat);
   42.22  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.114/2003 privind privatizarea Societăţii Comerciale ARO - S.A. Câmpulung Muscel (adoptat);
   42.23  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.80/2004 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale (adoptat);
   42.24  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.78/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.70/2002 privind administrarea unităţilor sanitare publice de interes judeţean şi local (adoptat);
   42.25  Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor prevederi în domeniul răspunderii civile pentru daune nucleare (adoptat);
   42.26  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.90/2004 pentru completarea Legii nr.148/2000 privind publicitatea (adoptat);
   42.27  Reexaminarea, la cererea Preşedintelui, a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.96/2000 privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Export-Import a României EXIMBANK S.A. şi instrumentele specifice de susţinere a comerţului exterior (adoptat);
   42.28  Propunerea legislativă pentru modificarea Anexei la Legea nr.526/2003 pentru aprobarea Programului Naţional de dezvoltare a turismului montan "Superschi în Carpaţi" (adoptat);
   42.29  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.48/2004 pentru adoptarea unor măsuri privind furnizarea energiei termice populaţiei, pentru încălzirea locuinţei şi prepararea apei calde de consum, prin sistemele publice centralizate de alimentare cu energie termică (adoptat);
   42.30  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.70/2004 pentru modificarea şi completarea Legii contabilităţii nr. 82/1991 (adoptat);
   42.31  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.74/2004 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.120/2002 privind aprobarea sistemului de susţinere şi de promovare a exportului cu finanţare de la bugetul de stat (adoptat);
   42.32  Propunerea legislativă privind cercetarea sociologică, demo-economică şi politică a opiniei publice (adoptat);
   42.33  Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.215/2001 pentru administraţia publică locală (adoptată propunerea de respingere);
   42.34  Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.507/2002 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice către persoane fizice (adoptată propunerea de respingere);
   42.35  Propunerea legislativă privind abilitarea funcţională a clădirilor de locuinţe (adoptată propunerea de respingere).
  43   Informare privind depunerea la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de a sesiza Curtea Constituţională, a următoarelor legi: