| 1 |
Informare cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente în termenele stabilite.
|
| 2 |
Prezentarea scrisorii Preşedintelui României prin care Parlamentul României este informat cu privire la participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român (Irak, Afganistan, Bosnia-Herţegovina).
|
| 3 |
Informare cu privire la demisia din calitatea de deputat a domnilor: Marian Petrache, PNL, Circumscripţia electorală nr. 25 Ilfov, Orest Onofrei, PNL, Circumscripţia electorală nr. 35 Suceava, şi Adriean Videanu, PD, Circumscripţia electorală nr. 36 Teleorman.
|
| 4 |
Validarea şi depunerea jurământului de către domnii deputaţi: Gabriel Sorin Zamfir, PNL, Circumscripţia electorală nr. 25 Ilfov, Romică Andreica, PNL, Circumscripţia electorală nr. 35 Suceava, şi Alexandru Mocanu, PD, Circumscripţia electorală nr. 36 Teleorman.
|
| 5 |
Constituirea Comisiei pentru Regulament.
|
| 6 |
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Convenţiei privind Institutul Forestier European adoptată la Joensuu, Finlanda, la 28 august 2003 (rămas pentru şedinţa de vot final).
|
| 7 |
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru acceptarea Codului de siguranţă pentru nave cu destinaţie specială (Codul SPS) adoptat de Adunarea Organizaţiei Maritime Internaţionale prin Rezoluţia A.534 (13) la Londra la 17 noiembrie 1983, precum şi a amendamentelor din 1996 referitoare la acesta (rămas pentru şedinţa de vot final).
|
| 8 |
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru acceptarea Codului pentru efectuarea în siguranţă a transportului mărfurilor şi persoanelor de către navele de aprovizionare (Codul OSV) adoptat de Adunarea Organizaţiei Maritime Internaţionale prin Rezoluţia A.863 (20) la Londra la 27 noiembrie 1997 (rămas pentru şedinţa de vot final).
|
| 9 |
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Protocolului nr. 14 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, adoptată la Roma la 4 noiembrie 1950, cu privire la modificarea sistemului de control al Convenţiei, adoptat la Strasbourg la 13 mai 2004 (rămas pentru şedinţa de vot final).
|
| 10 |
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Protocolului adiţional la Convenţia pentru protejarea persoanelor faţă de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, cu privire la autorităţile de control şi fluxul transfrontalier al datelor, adoptat la Strasbourg la 18 noiembrie 2001 (rămas pentru şedinţa de vot final).
|
| 11 |
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2004 privind ratificarea Acordului între România şi Uniunea Europeană stabilind cadrul general de participare a României la operaţiunile Uniunii Europene de gestionare a crizelor, semnat la Bruxelles, la 22 noiembrie 2004 (adoptat ca urmare a constatării depăşirii termenului constituţional).
|
| 12 |
Dezbaterea Propunerii legislative privind declararea ca oraş a comunei Potlogi, judeţul Dâmboviţa (adoptată ca urmare a constatării depăşirii termenului constituţional).
|
| 13 |
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru declararea ca oraşe a unor comune (rămas pentru şedinţa de vot final).
|
| 14 |
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru înfiinţarea unor comune (rămas pentru şedinţa de vot final).
|
| 15 |
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2004 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie (rămas pentru şedinţa de vot final).
|
| 16 |
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 120/2004 privind suplimentarea numărului de posturi aprobat Ministerului Public (rămas pentru şedinţa de vot final).
|
| 17 |
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2004 privind modificarea art. II din Legea nr. 149/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, precum şi a altor acte normative cu incidenţă asupra acestei proceduri (rămas pentru şedinţa de vot final).
|
| 18 |
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 87/2004 pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 7 din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947 (rămas pentru şedinţa de vot final).
|
| 19 |
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 69/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2001 privind resursele acvatice vii, pescuitul şi acvacultura (retrimis comisiei).
|
| 20 |
Dezbaterea Proiectului de Lege privind organizarea activităţii de transfuzie sanguină în România, donarea de sânge şi componente sanguine de origine umană, precum şi asigurarea calităţii şi securităţii sanitare, în vederea utilizării lor terapeutice (retrimis comisiei).
|
| 21 |
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2004 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice (rămas pentru şedinţa de vot final).
|
| 22 |
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea art. 8 din Legea nr. 203/1999 privind permisele de muncă (rămas pentru şedinţa de vot final).
|
| 23 |
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2004 pentru modificarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 162/1999 privind instituirea preţului naţional de referinţă pentru energia termică furnizată populaţiei prin sisteme centralizate, precum şi pentru acordarea de ajutoare băneşti pentru categoriile defavorizate ale populaţiei (rămas pentru şedinţa de vot final).
|
| 24 |
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2004 privind modificarea art. 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2004 pentru finalizarea vânzării unor pachete de acţiuni ale Băncii Comerciale Române - S.A. către Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Corporaţia Financiară Internaţională, precum şi către Asociaţia Salariaţilor Băncii Comerciale Române - S.A (rămas pentru şedinţa de vot final).
|
| 25 |
Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind sănătatea reproducerii şi reproducerea umană asistată medical (retrimisă comisiei).
|
| 26 |
Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice (retrimisă comisiei).
|
| 27 |
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. (Pl-x 636/2004) (retrimisă comisiei).
|
| 28 |
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. (Pl-x 637/2004) (retrimisă comisiei).
|
| 29 |
Dezbaterea Propunerii legislative pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 7 din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietatea acestora sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947 (adoptată propunerea de respingere).
|
| 30 |
Dezbaterea Proiectului de Lege privind autorizarea Ministerului Administraţiei şi Internelor de a vinde personalului propriu locuinţele de serviciu pe care acesta le are în administrare (adoptată propunerea de respingere).
|
| 31 |
Dezbaterea Proiectului de Lege privind autorizarea Ministerului Apărării Naţionale de a vinde personalului propriu locuinţele de serviciu pe care acesta le are în administrare; Proiectului de Lege privind autorizarea Serviciului Român de Informaţii de a vinde personalului propriu locuinţele de serviciu pe care acesta le are în administrare; Proiectului de Lege privind autorizarea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale de a vinde personalului propriu locuinţele de serviciu pe care le are în administrare; Proiectului de Lege privind autorizarea Serviciului de Protecţie şi Pază de a vinde personalului propriu locuinţele de serviciu pe care le are în administrare (adoptată propunerea de respingere).
|
| 32 |
Dezbaterea Propunerii legislative privind Legea Tineretului; Propunerii legislative privind regimul juridic al Consiliului Tineretului din România (retrimisă comisiei).
|
| 33 |
Dezbaterea Propunerii legislative pentru definirea corespondenţei şi asigurarea confidenţialităţii (adoptată propunerea de respingere).
|
| 34 |
Dezbaterea Propunerii legislative privind înfiinţarea, în municipiul Cluj-Napoca, a "Muzeului Durerii" secţie a Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei (adoptată propunerea de respingere).
|
| 35 |
Dezbaterea Propunerii legislative privind asistenţa medicală de urgenţă (retrimisă comisiei).
|
| 36 |
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal (adoptată propunerea de respingere).
|
| 37 |
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal (adoptată propunerea de respingere).
|
| 38 |
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2002 privind regimul vamal al mărfurilor comercializate în regim de duty-free (adoptată propunerea de respingere).
|
| 39 |
Adoptarea componenţei comisiilor de mediere pentru soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite de către cele două Camere la :
|
| |
39.1 |
proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă;
|
| |
39.2 |
proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2003 privind finalizarea procesului de privatizare la Societatea comercială "Tepro"SA Iaşi;
|
| |
39.3 |
proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 166/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 146/2002 privind regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a Municipiului Bucureşti şi al Fundaţiei Naţionale pentru tineret.
|
| 40 |
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare (adoptată propunerea de respingere).
|
| 41 |
Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor (adoptată propunerea de respingere).
|
| 42 |
Dezbaterea Propunerii legislative privind încheierea de contracte individuale pentru consumurile de apă rece, apă caldă menajeră, căldură şi gaz metan din clădiri colective (adoptată propunerea de respingere).
|
| 43 |
Dezbaterea Propunerii legislative pentru restituirea sumei depuse prin unităţile CEC pentru achiziţionarea de autoturisme Dacia (adoptată propunerea de respingere).
|
| 44 |
Dezbaterea Propunerii legislative pentru facilitarea schimburilor de terenuri în vederea constituirii de ferme agricole (adoptată propunerea de respingere).
|
| 45 |
Dezbaterea Propunerii legislative privind măsuri reparatorii pentru proprietarii deposedaţi de inventarul agricol şi de terenuri agricole şi forestiere, în perioada 1945-1989 (adoptată propunerea de respingere).
|