Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 iunie 2005

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.97/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS
Sunteti aici: Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 iunie 2005

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 iunie 2005

  1   Informare privind demisia din calitatea de deputat a domnului Octavian-Claudiu Radu, Partidul Democrat, Circumscripţia electorală nr. 16 Dâmboviţa.
  2   Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă (rămasă pentru votul final).
  3   Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2005 pentru abrogarea Legii nr. 579/2004 privind autorizarea Ministerului Justiţiei de a vinde locuinţele de serviciu pe care le are în administrare, şi a Hotărârii Guvernului nr. 2425/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare de către Ministerul Justiţiei a prevederilor Legii nr. 579/2004 privind autorizarea Ministerului Justiţiei de a vinde locuinţele de serviciu pe care le are în administrare.
  4   Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 139/2000 privind activitatea de meteorologie.
  5   Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, republicată (rămasă pentru votul final).
  6   Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea art. 16 din Legea nr. 306/2004 privind exercitarea profesiei de medic, precum şi organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România.
  7   Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului.
  8   Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2005 pentru completarea art. 10 din Legea nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu (rămas pentru votul final).
  9   Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Proiectului de Lege privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate (rămasă pentru votul final).
  10   Dezbaterea Propunerii legislative privind organizarea oficiilor locale de specialitate (rămas pentru votul final).
  11   Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege privind stimularea investiţiilor în agricultură.
  12   Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 39/2005 pentru modificarea art. 84 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici (rămasă pentru votul final).
  13   Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul comunicaţiilor.
  14   Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege privind reglementarea unor măsuri pentru complexele energetice.
  15   Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2005 pentru desemnarea operatorului licenţiat al sistemului de transport prin conducte al produselor petroliere şi pentru consolidarea mediului concurenţial privind transportul produselor petroliere.
  16   Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului de împrumut între România şi Banca Japoniei pentru Cooperare Internaţională, privind Proiectul de reducere a poluării la Termocentrala Turceni, semnat la Bucureşti la 31 martie 2005.
  17   Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2005 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 28 ianuarie 2005, pentru finanţarea Proiectului de restructurare a transporturilor.
  18   Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru ratificarea Convenţiei de la Tampere privind asigurarea resurselor de telecomunicaţii pentru atenuarea efectelor dezastrelor şi acţiuni umanitare, adoptată la Tampere la 18 iunie 1998.
  19   Dezbaterea şi adoptarea Raportului Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind declararea zonei de amplasare a monumentelor istorice din Nordul Moldovei ca obiectiv de interes naţional.
  20   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice (respins).
  21   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004 şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2000 privind înfiinţarea Societăţii Naţionale "Îmbunătăţiri Funciare" - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome a Îmbunătăţirilor Funciare (rămas pentru votul final).
  22   Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2001 privind achiziţiile publice.
  23   Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar.
  24   Dezbaterea Proiectului de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor (rămasă pentru votul final).
  25   Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2005 privind emisiunea din anul 2005 a municipiului Bucureşti de titluri de valoarea denominate în EUR.
  26   Supunerea la votul final şi adoptarea propunerilor de respingere pentru următoarele proiecte de lege:
   26.1  Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr. 481/2004 privind protecţia civilă (respinsă).
   26.2  Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare (respinsă).
   26.3  Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în agricultură (respinsă).
   26.4  Propunerea legislativă privind modificarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 (respinsă).
   26.5  Propunerea legislativă pentru modificarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (respinsă).
   26.6  Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2005 pentru aprobarea concesionării unor servicii publice desfăşurate în cadrul Institutului Clinic Fundeni şi a concesionării unor bunuri proprietate publică şi proprietate privată a statului (respinsă).
   26.7  Propunerea legislativă pentru completarea art. 122 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (respinsă).
   26.8  Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului (respinsă).
   26.9  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2005 privind modificarea alin. (2) şi (3) ale art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal (respins).
   26.10  Propunerea legislativă privind libertatea religioasă în România (respinsă).
   26.11  Propunerea legislativă pentru completarea art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, aprobată prin Legea nr. 424/2002 (respinsă).
   26.12  Proiectul de Lege pentru abrogarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, cu modificările şi completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 424/2002, a Legii nr. 424/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier, şi a Legii nr. 415/2004 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România (respins).
   26.13  Propunerea legislativă privind înlăturarea denumirilor de localităţi din timpul ocupaţiei străine (respinsă).
  27   Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată (retrimis comisiei).
  28   Proiectul de Lege pentru modificarea lit. i) a alin. (1) al art. 45 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului (retrimis comisiei).
  29   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2005 privind abrogarea unor proceduri din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2005 privind modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal (respins).
  30   Supunerea la votul final:
   30.1  Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă (adoptată).
   30.2  Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, republicată (adoptată).
   30.3  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2005 pentru completarea art. 10 din Legea nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu (adoptat).
   30.4  Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004 şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2000 privind înfiinţarea Societăţii Naţionale "Îmbunătăţiri Funciare" - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome a Îmbunătăţirilor Funciare (adoptat).
   30.5  Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Proiectului de Lege privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate (adoptată).
   30.6  Propunerea legislativă privind organizarea oficiilor locale de specialitate (adoptată).
   30.7  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 39/2005 pentru modificarea art. 84 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici (adoptat).
   30.8  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii (retrimis comisiei).
   30.9  Proiectul de Lege pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale (adoptat).
   30.10  Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii (adoptat).
   30.11  Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr. 215/2001, Legea administraţiei publice locale (adoptată propunerea de respingere).
   30.12  Proiectul de Lege pentru reglementarea situaţiei juridice a bunurilor care au aparţinut fostului suveran al României, Mihai I (adoptat).
   30.13  Proiectul de Lege privind societăţile de microfinanţare (adoptat).
   30.14  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2005 pentru modificarea Legii nr. 290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" (adoptat).
   30.15  Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor (adoptat).
  31   Informare privind demisia din calitatea de deputat a doamnei Mihăilescu Dorina Teodora, P.S.D., Circumscripţia electorală nr. 31 Prahova.
  32   Validarea mandatului de deputat al doamnei Monica Mihaela Ştirbu, Partidul Democrat, Circumscripţia electorală nr. 16 Dâmboviţa.
  33   Informare privind depunerea la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării dreptului de a sesiza Curtea Constituţională, a următoarelor legi:
  Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă;
  Legea pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 120/2002 privind aprobarea Sistemului de susţinere şi promovare a exportului cu finanţare de la bugetul de stat;
  Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 26/2005 privind abrogarea dispoziţiilor legale referitoare la acordarea înlesnirilor la plata obligaţiilor bugetare restante;
  Legea pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale;
  Legea pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii;
  Legea pentru reglementarea situaţiei juridice a bunurilor care au aparţinut fostului suveran al României, Mihai I;
  Legea privind societăţile de microfinanţare;
  Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2005 pentru modificarea Legii nr. 290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti";
  Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2005 pentru abrogarea Legii nr. 579/2004 privind autorizarea Ministerului Justiţiei de a vinde locuinţele de serviciu pe care le are în administrare, şi a Hotărârii Guvernului nr. 2425/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare de către Ministerul Justiţiei a prevederilor Legii nr. 579/2004 privind autorizarea Ministerului Justiţiei de a vinde locuinţele de serviciu pe care le are în administrare;
  Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 139/2000 privind activitatea de meteorologie;
  Legea pentru modificarea art. 16 din Legea nr. 306/2004 privind exercitarea profesiei de medic, precum şi organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România;
  Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului;
  Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2005 pentru completarea art. 10 din Legea nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu;
  Legea privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate;
  Legea privind stimularea investiţiilor în agricultură;
  Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 39/2005 pentru modificarea art. 84 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici;
  Legea privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul comunicaţiilor;
  Legea privind reglementarea unor măsuri pentru complexele energetice;
  Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2005 pentru desemnarea operatorului licenţiat al sistemului de transport prin conducte al produselor petroliere şi pentru consolidarea mediului concurenţial privind transportul produselor petroliere;
  Legea privind declararea zonei de amplasare a monumentelor istorice din Nordul Moldovei ca obiectiv de interes naţional
  Legea pentru modificarea şi completarea Legii îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004 şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2000 privind înfiinţarea Societăţii Naţionale "Îmbunătăţiri Funciare" - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome a Îmbunătăţirilor Funciare;
  Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2001 privind achiziţiile publice;
  Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar;
  Legea privind modificarea şi completarea Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor;
  Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2005 privind emisiunea din anul 2005 a municipiului Bucureşti de titluri de valoare denominate în EUR;
  Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2005 privind abrogarea unor prevederi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal;
  Legea privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2005 pentru aprobarea concesionării unor servicii publice desfăşurate în cadrul Institutului Clinic Fundeni şi a concesionării unor bunuri proprietate publică şi proprietate privată a statului;
  Legea pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2005 privind modificarea alin. (2) şi (3) ale art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.