Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 29 octombrie 2007

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.147/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS
Sunteti aici: Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 29 octombrie 2007

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 29 octombrie 2007

  1   Aprobarea ordinii de zi şi a programului de lucru.
  2   Păstrarea unui moment de reculegere în memoria marii stele a sportului românesc, Nicolae Dobrin.
  3   Slavomir Gvozdenivici - marcarea unui gest umanitar pentru copiii sârbi din Kosovo.
  4   Amet Aledin - alocuţiune cu prilejul împlinirii a 84 de ani de existenţă a republicii Turcia.
  5   Dezbateri asupra Proiectului de Hotărâre pentru constituirea Comisiei parlamentare speciale referitoare la repartizarea şi monitorizarea timpilor de antenă, în vederea campaniei vizând referendumul naţional privind introducerea votului uninominal pentru alegerea membrilor Parlamentului României.
  6   Angajarea răspunderii Guvernului României asupra Proiectului de Lege pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului.