| 1 |
Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.
|
| 2 |
Intervenţia domnului Ovidiu Victor Ganţ de marcare a prestigiosului moment de primire a Premiului Nobel pentru Literatură de către scriitoarea Herta Műller.
|
| 3 |
Prezentarea Raportului privind activitatea Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii pe semestrul I al anului 2009.
|
| 4 |
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.99/2009 privind ratificarea Aranjamentului stand-by dintre România şi Fondul Monetar Internaţional, convenit prin Scrisoarea de intenţie transmisă de autorităţile române, semnată la Bucureşti, la 24 aprilie 2009 şi prin Decizia Consiliului Director al Fondului Monetar Internaţional, din 4 mai 2009, precum şi a Scrisorii suplimentare de intenţie, semnată de autorităţile române la data de 8 septembrie 2009 şi prin Decizia Consiliului Director al Fondului Monetar Internaţional, din 21 septembrie 2009 (rămas pentru votul final);
|
| 5 |
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.63/2009 privind darea în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii a unor suprafeţe totale de teren de 2.534 m", proprietate publică a statului, din administrarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" - Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Zootehnie Baloteşti, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a obiectivului de investiţie "Fluidizare trafic pe DN 1 km 8+100 - km 17+100 şi Centura rutieră în zona de nord a municipiului Bucureşti - obiect 5B - Extindere la 4 benzi a Centurii Rutiere a municipiului Bucureşti pe sectorul cuprins între km 2+400 şi intersecţia cu DN 2" (rămas pentru votul final);
|
| 6 |
Dezbaterea Proiectului de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.208/2008 pentru stabilirea unor măsuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule (rămas pentru votul final);
|
| 7 |
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.98/2009 pentru ratificarea Acordului de împrumut (Primul împrumut pentru politici de dezvoltare) între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 1 septembrie 2009 (rămas pentru votul final);
|
| 8 |
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.65/2009 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.85/2004 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă privind serviciile financiare (rămas pentru votul final);
|
| 9 |
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.67/2009 pentru aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantităţi de petrol pentru turboreactoare, care vor fi acordate, cu titlu gratuit, Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi pentru stabilirea regimului taxei pe valoarea adăugată şi al accizelor pentru unele cantităţi de combustibili (rămas pentru votul final);
|
| 10 |
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.198/2008 privind modificarea şi completarea Codului penal (retrimis comisiei);
|
| 11 |
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2007 privind adoptarea unor măsuri referitoare la alegerile pentru Parlamentul European din anul 2007 (rămas pentru votul final);
|
| 12 |
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr.33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, pentru modificarea art.IV alin.(6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2007 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European şi pentru completarea art.3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 15/2007 privind unele măsuri referitoare la alegerea membrilor din România în Parlamentul European din anul 2007 (rămas pentru votul final);
|
| 13 |
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.200/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal (retrimis comisiei);
|
| 14 |
Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea Articolului 170 din Legea învăţământului nr.84/1995 (rămasă pentru votul final);
|
| 15 |
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr.84 din 24/07/1995 (rămasă pentru votul final);
|
| 16 |
Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor (rămasă pentru votul final);
|
| 17 |
Dezbaterea Propunerii legislative privind modificarea şi completarea Legii nr.188/2000 privind executorii judecătoreşti (rămasă pentru votul final);
|
| 18 |
Dezbaterea Propunerii legislative privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO (rămasă pentru votul final);
|
| 19 |
Dezbaterea Propunerii legislative privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea instanţelor pentru soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale (rămasă pentru votul final);
|
| 20 |
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr.316/2007 privind aprobarea aderării Consiliului Legislativ la Asociaţia Consiliilor de Stat şi a Jurisdicţiilor Administrative Supreme din Uniunea Europeană (rămas pentru votul final);
|
| 21 |
Dezbaterea Proiectului de Lege privind regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării de război (rămas pentru votul final);
|
| 22 |
Dezbaterea Propunerii legislative privind modificarea şi completarea articolelor 276 şi 277 din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare (rămasă pentru votul final);
|
| 23 |
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.360/2002 privind Statutul poliţistului (retrimis comisiei);
|
| 24 |
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate (rămas pentru votul final);
|
| 25 |
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. (rămas pentru votul final).
|
| 26 |
Dezbaterea Propunerii legislative privind modificarea şi completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale (rămasă pentru votul final);
|
| 27 |
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.114/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr.265/2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2005 privind protecţia mediului (rămasă pentru votul final);
|
| 28 |
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea art.239 din Codul penal (rămasă pentru votul final);
|
| 29 |
Primirea de răspunsuri la interpelările adresate primului-ministru şi membrilor Guvernului.
|
| |
29.1 |
Petru Călian
|
| |
29.2 |
Sorin Constantin Stragea
|